Fostul ministru al Sănătății și-a vaccinat antiCovid copilul în vârstă de 8 ani

62238744

Ioana Mihăilă, fostul ministru al Sănătății, a anunțat că și-a vaccinat fiul, în vârstă de 8 ani.

“Fiul meu de 8 ani s-a rușinat la poză, dar la vaccinare a fost curajos - după cum o arată și diploma de care e tare mândru”, a scris Ioana Mihailă pe Facebook.

Fost ministru a amintit că de joi a început vaccinarea copiilor cu vârstă peste 5 ani.

“Mai târziu decât mi-aș fi dorit, dar mă bucur că am ajuns în acest moment. Ca mamă, protejarea copiilor mei este prioritatea oricărei zile. Cu aproape 35.000 de cazuri de COVID-19 ieri (joi – n.red.), vaccinarea copiilor este extrem de importantă. Noi, toți părinții, ne dorim ca cei mici să se poată bucura de viață și de toate activitățile normale vârstei lor. Iar vaccinul le redă libertatea de a fi copii. Celor care își fac griji apropo de vaccinarea împotriva COVID-19 la copii le spun că îi înțeleg. Ce părinți am fi dacă nu ne-am face griji? Însă protecția față de acest virus și față de posibilele urmări este în opinia mea mai importantă decât orice potențial efect advers post vaccinare”, a spus ea.

Astfel, fostul ministru a adus în discuție riscul apariției miocarditei.

“Este un efect advers constatat în frecvență extrem de mică, circa 2 cazuri la un milion de doze de vaccin administrate la copii. De regulă, riscul e mai mare la băieți între 14 și 20 de ani. În schimb, riscul miocarditei la copii este de 17 ori mai mare dacă aceștia se îmbolnăvesc de COVID-19”, a continuat ea.

În aceste condiții, ministrul recomandă “părinților să se informeze din surse științifice și să decidă apoi pentru binele copiilor și al lor înșiși. Decizia pe care am luat-o eu este deja evidentă. Și aș vrea să le mulțumesc medicilor și asistenților de la centrul de vaccinare din Oradea. Felul în care știu să se poarte cu copiii este minunat. Și fiul meu le-a mulțumit pentru acadea”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
Citește și...
62238588
Zi neagră pentru România, după numărul record de infectări cu coronavirus. Copiii, în pericol
România a atins miercuri recordul absolut de îmbolnăviri de la începutul pandemiei, cu un număr uriaș de cazuri noi: aproape 35.000, în doar 24 de ore.
62224054
Dr. Gheorghiță: Tinerii sub 18 ani care se îmbolnăvesc cu Covid-19 pot face diabet
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că tinerii care au sub 18 ani și care s-au îmbolnăvit de Covid prtezintă un risc dublu de a face diabet, după aceea.  
62212949
Valeriu Gheorghiţă: Vom ajunge într-o fază endemică. Cred că se va renunţa la majoritatea restricţiilor
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, consideră că vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a bolii şi crede că se va renunţa la majoritatea restricţiilor.