Traian Basescu: Aducerea lui Omar Hayssam in Romania este BLOCATA de senatorul PSD Titus Corlatean

60528266

Presedintele Basescu a declarat ca aducerea lui Omar Hayssam in Romania nu este posibila din cauza blocarii la Comisia de politica externa din Senat a acordului de extradare cu Siria. Aceasta Comisie este condusa de senatorul PSD, Titus Corlatean.

"A fost unul din obiectivele pe care le-am dat institutiilor in cadrul CSAT: recuperarea acestor domni care au facut boacanele pe aici si au plecat prin strainatate. A venit Naor inapoi, cel implicat in traficul cu armament, a venit Necolaiciuc, cu calea ferata, a venit Popa din Indonezia si daca mai avem unul condamnat si pe care nu reusim sa-l aducem in tara este Omar Hayssam", a spus Traian Basescu la RRA, citat de Mediafax.

El a amintit ca in urma vizitei presedintelui Bashar al-Assad la Bucuresti, in toamna anului trecut, a fost parafat un tratat de extradare cu Siria.

Potrivit presedintelui Basescu, acesta este un document necesar pentru aducerea in tara a lui Omar Hayssam, in conditiile in care legislatia Siriei prevede imposibilitatea extradarii persoanelor care au cetatenia siriana.

"Siria are in legislatia ei imposibilitatea de a extrada un cetatean sirian. Omar Hayssam are dubla cetatenie - cetatenie siriana si este si cetatean roman. V-as aduce aminte ca circula cu presedintii Romaniei, cu unul din presedintii Romaniei, era pe listele de candidati ai unui partid aflat acum in opozitie. Deci, am parafat acordul de extradare care sa faca o exceptie - daca are si cetatenia altui stat, nu neaparat romana, sa poata fi extradat si catre statul de a doua cetatenie", a explicat Basescu.

Presedintele a criticat faptul ca ratificarea documentului este blocata la Comisia de politica externa a Senatului, apreciind ca este vorba despre un "blocaj politic" al carui autor este Titus Corlatean.

"Din pacate, la Comisia de politica externa din Senat, domnul Titus Corlatean considera ca situatia politica din Siria nu face fezabila avizarea acestui acord. Sigur, pot sa inteleg in toate felurile explicatia pe care o da pentru blocarea acestui acord, dar nu pot sa nu observ ca, fiind interese extraordinar de mari ale celor care guvernau cand domnul Omar Hayssam mergea cu avionul cu presedintele tarii, se pare ca este un blocaj politic. Si asta e mai rea decat coruptia lui Sorin Apostu de la Cluj", a spus presedintele.

"Cat timp nu avem ratificat acest acord, nu putem cere Siriei sa ni-l predea pe Omar Hayssam, care dupa informatiile noastre inca este in puscarie in Siria", a mai spus Basescu.

Ratificarea acordurilor cu Siria privind extradarea si transferarea persoanelor condamnate in vederea executarii pedepselor privative de libertate este blocata la Comisia de politica externa a Senatului.

Presedintele comisiei, Titus Corlatean, a declarat, in 1 septembrie, ca la nivelul Comisiei de politica externa a fost inghetata procedura de ratificare a unor acorduri cu un stat care "a recurs si recurge la actiuni de reprimare violenta a propriei populatii".

Titus Corlatean nu a nominalizat statul la care se refera, insa surse politice citate de Mediafax au declarat ca este vorba despre acordurile semnate in noiembrie 2010 la Bucuresti, cu ocazia vizitei presedintelui sirian, Bashar Al-Assad.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Motiunea simpla "Panglicile doamnei ministru Boagiu" va fi dezbatuta luni in Camera Deputatilor

Deputatii vor dezbate, luni dupa-amiaza, motiunea simpla initiata de PNL si PSD intitulata "Panglicile doamnei ministru Boagiu".

Elena Udrea s-a intalnit la Londra cu Printul Charles, "un minunat ambasador al turismului romanesc"

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, s-a intalnit, marti seara, cu printul Charles, despre care spune ca este "un minutat ambasador al turismului romanesc".

Emil Boc: Sorin Apostu "a avut si are o contributie majora" la dezvoltarea Clujului

Premierul Emil Boc a declarat marti seara ca primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, "a avut si are o contributie majora" la realizarea proiectelor de dezvoltare ale municipiului.

Recomandări
Explicația contabilă care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.