Basescu: "Ponta ar fi un pericol la Cotroceni, un mitoman nu poate fi presedinte". Premierul: "A fost o criza de nervi"

×
Publicitate

StirilePROTV.ro au transmis LIVE declaratiile pe care presedintele Traian Basescu le-a facut, marti seara, de la Palatul Cotroceni.

Sinteza declaratiilor lui Traian Basescu:

"Victor Ponta ignora interesul public de a ajuta romanii sa inteleaga cat de importante sunt alegerile europarlamentare. Cresterea economica nu se datoreaza guvernului, nicio economie nu creste atunci cand ii torni in cap inca 35 de taxe.

Comportamentul lui Ponta ma obliga sa anunt public ca ii voi fi un opozant fara retinere pentru toate actiunile pe care le va face pentru a-si asigura un avans urias fata de ceilalti candidati in campania pentru prezidentiale. Start furat, asta stie el sa faca, sa fure.

Premiza de la care plec este legata de faptele lui de pana acum, de ce acest om nu trebuie sa fie presedintele Romaniei. Plec de la pozitiile publice pe care Ponta le are in calitatea de premier cand un baron din partidul sau este anchetat pentru fraude sau condamnat pentru frauda. Mereu a fost un aparator al acestora si un dusman al justitiei.

Vezi AICI detalii despre plangerea Guvernului impotriva lui Basescu.

Intotdeauna a aparut si pe Mazare si pe Duicu, pe oricine a fost chemat sa raspunda in fata procurorilor. Fara o clarificare a modului in care Ponta procedeaza exista riscul ca in cazul in care acest premier in functie va ajunge presedinte Romania sa devina o tara condusa de baroni, de baroni si puscariabili.

Acesta ar fi un prim motiv pentru care Ponta este un pericol daca va ajunge presedintele Romaniei. Un alt motiv este ca Ponta este dependent de foarte multi oameni, nu este un om liber. A fost ales in propriul partid ca urmare a unor aranjamente carora le este dator, aranjamente facute de baron pentru a-l alege ca presedinte PSD. Din acest motiv Ponta are un comportament de subordonare fata de cei carora le datoreaza functiile de presedinte PSD si premier.

Ponta este un politician corupt si argumentez cu OUG prin care a dat in administrare 2.800 de hectare de la Academia Agricola la CJ Braila, pentru ca asa i-a cerut baronul. Un alt element de coruptie este ca a preferat sa mareasca taxele pe combustibil, pentru a crea resursa financiara pe care sa o dirijeze la Dragnea, pentru ca baronii care il tin la putere sa beneficieze de resurse alocate de Dragnea catre presedintii de Consilii Judetene.

A incercat sa treaca legea gratierii si a aministiei. Intra in obligatiile pe care Ponta le avea fata de cei corupti si intrati in vizorul institutiilor statului sau au fost deja condamnati. Este coruptie prin legi si hotarari de guvern.

Ponta este si un om las si mincinos. Nu spun ca un om politic nu poate sa greseasca. Eu am recunoscut ori de cate ori a fost cazul. Nu o sa vedeti asa ceva la Ponta. Minte fara rusine, este un mitoman. Ce incredere poti sa ai intr-un om care pentru a iesi dintr-o situatie foloseste orice tertipuri. Un mitoman nu poate fi presedintele unei tari.

A creat ambiguitate privind interesele strategice ale Romaniei. Ar fi o greseala sa tratam SUA in acelasi fel cu orice alta tara. Sunt un adept al unei bune relatii cu China, dar de aici pana la a crea confuzie si a scoate drapelul UE in Parlament cand vine premierul Chinei este jenant. Aceste lucruri creaza confuzie la linia pe care Romania doreste sa evolueze in continuare. Am construit aceasta relatie in timp, dar toti stiu ca mandatul meu e la sfarsit si nimeni nu are garantia ca Ponta va continua linia construita timp de zece ani. Un parteneriat cu SUA care acopera securitate nationala, dezvoltare economica, schimburi, este a treia mare reusita a politicii romanesti, dupa intrarea in UE si NATO. Il doare gura sa spuna ca Rusia a anexat Crimeea si intretine conflictul.

Ponta incalca Constitutia Romaniei. Politica externa, apararea tarii si ordinea publica. Sunt puncte unde premierul este obligat sa informeze presedintele. Ponta nu a facut pana acum nicio informare. Astazi a comis-o iar, au discutat despre Ucraina, pentru care dorea el CSAT. A discutat o problema de aparare a tarii fara sa-l notifice pe presedinte.

Incercarea de a-si atribui responsabilitati pe care nu le are. Este preocupat de MApN, de, cum spunea el, faptul ca ne bate razboiul la usa. Si-a pierdut busola. Si-a depasit grosolan atributiunile prin declaratiile pe care le-a facut.

Este o declaratie avertisment la adresa premierului si o invitatie sa-si faca treaba lui, eu o fac pe a mea", a spus Basescu.

Ponta: Iesirea lui Basescu a fost o criza de nervi, este profund incontrolabil

Iesirea de marti seara a presedintelui Traian Basescu nu a fost o declaratie de presa, ci o criza de nervi, a declarat premierul Victor Ponta, adaugand ca probabil va urma un lung sir de crize de nervi deoarece presedintele este "profund incontrolabil".

"Eu asta seara nu am vazut o declaratie de presa, ci o criza de nervi a unei persoane cu foarte putina stapanire de sine. Va urma un lung sir de crize de nervi din partea celui care ne-a taiat salariile si pensiile, un sir de crize si nervi la Parchet pentru ca cred ca ar trebui sa raspunda chiar penal. Este un om care nu isi mai poate stapani nervii, un asemenea individ trebuie tinut cat mai departe pentru ca e profund incontrolabil", a spus Ponta, conform Mediafax, care citeaza Romania TV.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cât de frumoasă e Denisa, soția lui Valentin Gheorghe. Sejur de lux după salvarea de la retrogradare
FOTO Cât de frumoasă e Denisa, soția lui Valentin Gheorghe. Sejur de lux după salvarea de la retrogradare
Citește și...
Reacția MAE după ce Rusia i-a avertizat și pe diplomații români să părăsească Kievul: „Nu vom fi intimidaţi”

Ministerul Afacerilor Externe al României a calificat drept „gravă și iresponsabilă” amenințarea transmisă de diplomația rusă și a subliniat că România își va menține prezența diplomatică la Kiev.

Avocatul Poporului, somat de sindicaliști să atace la CCR noua lege a salarizării: „Un Guvern demis nu poate o rescrie”

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a sesizat Avocatul Poporului cu privire la demersul Guvernului demis de a elabora și promova noua lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Ce trebuie să facă România ca să scadă prețul energiei. Ilie Bolojan: „Este o condiție necesară”

Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea economică a României, subliniind că acest lucru depinde de accelerarea investiţiilor în producţia de energie, stocare şi modernizarea reţelelor energetice.

Recomandări
Poarta Focșanilor, studiată atent de Armata Română și de NATO. De ce este un punct vulnerabil în cazul unei invazii terestre

Între timp, Poarta Focșanilor, o zonă geografică importantă pentru flancul estic al NATO, a fost studiată atent de Armata Română și de comandamentul Aliat de la Napoli, pentru pregătirea unor măsuri de apărare împotriva unei eventuale invazii. 

Trump sfidează presiunea electorală și amenință Iranul: „Nu mă țin în șah. Nu mă interesează alegerile care urmează”

„Încă nu suntem mulțumiți de termenii negocierii cu Iranul. Dar vom fi”, a dat asigurări Donald Trump, la o ședință cu membrii cabinetului său.

Analiză la Cotroceni: Trei sferturi dintre postările care dezinformează provin de la aceleași 10 conturi. Temele favorite

Trei sferturi dintre temele care dezinformează pe TikTok sunt distribuite în România de doar 10 conturi. Asta reiese dintr-o analiză făcută de un ONG, care arată și că unele postări sunt făcute coordonat, ca să propage informații false sau înșelătoare.