Întrebat de corespondentul Știrile Pro TV, Teodora Suciu, dacă oferta este asemănătoare cu cea a Poloniei, care s-a oferit nu doar să sprijine staționarea, dar și să plătească militarii, președintele a răspuns:

Nicușor Dan: „Da, și oarecum echivalentă”.

Reporter: „15.000 de dolari pentru fiecare militar pe an?”

Nicușor Dan: „Sunt mai multe date tehnice și globale și relativ la soldați, dar cumva ofertele sunt echivalente”.

Președintele Nicușor Dan intenționează să prelungească acordul de consultanță și lobby încheiat cu o firmă americană pentru îmbunătățirea relațiilor României cu administrația și Congresul Statelor Unite. Șeful statului a declarat că demersul trebuie aprobat și de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și că dorește ca mai multe instituții românești să poată beneficia de serviciile companiei.

Întrebat de corespondentul de la Știrile Pro TV dacă va continua contractul în contextul schimbărilor politice din Statele Unite, Nicușor Dan a răspuns că aceasta este intenția sa. El a explicat că acordul a fost încheiat inițial de Administrația Prezidențială, însă de serviciile firmei au beneficiat și alte autorități care aveau de rezolvat probleme cu administrația americană.

„Vrem mai mult decât atât, pentru că a fost, în momentul în care a fost făcut, a fost făcut de Administrația Prezidențială, dar au beneficiat de acest contract mai multe autorități care aveau de rezolvat diverse lucruri cu administrația americană. Vrem să extindem grupul de părți contractante, dar eu cred că el este benefic pentru România în ansamblu”, a mai spus președintele.

Întrebat ce rezultate concrete au fost obținute prin contractul de lobby, șeful statului a explicat că rolul unei astfel de companii este să faciliteze accesul la decidenții americani și să scurteze timpul necesar pentru organizarea întâlnirilor.

„Este ca orice contract de lobby: scurtează drumul pentru o întâlnire cu un decident american. Și asta s-a întâmplat la Departamentul de Stat, asta s-a întâmplat la așa-numitul Departament de Război. Asta s-a întâmplat la Congres. Au fost zeci de astfel de întâlniri care au fost mijlocite prin contractul de lobby și am putea să vedem rezultatele în prezenta revizuire a trupelor, a prezenței trupelor americane în Europa. Rezultatul pe care o să îl vedem cu revizuirea trupelor o să fie, în primul rând, influențat în mare măsură de opțiunile administrației americane, dar cealaltă parte de răspuns o să fie toate autoritățile române, inclusiv compania de lobby, care au lucrat pentru proiectul ăsta”, a conchis Nicușor Dan.

Surse din Ministerul Apărării au transmis pentru Știrile Pro TV că pe lângă o sumă apropiată de cea oferită de Polonia, de 15.000 de euro pentru fiecare soldat american, România le va asigura acestora cazare, hrană, dar şi acces la şcoli şi spitale inclusiv pentru familii. Decizia finală va fi luată de Donald Trump.

De altfel, preşedintele Nicuşor Dan declara, în 23 septembrie, în timpul vizitei în SUA, că România a trimis răspunsuri la toate întrebările tehnice pe care le-au avut oficialii americani care analizează prezenţa trupelor militare ale SUA pe teritoriul european.

„Am oferit inclusiv să împărţim cumva costul acestor operaţiuni şi aşteptăm răspunsul administraţiei americane, timp în care încă mai avem dialog cu ei”, arăta şeful statului.

Ulterior, ministrul de Externe, Dan Neculăescu, susţinea că România este în dialog cu SUA privind costurile pe care ţara noastră le-ar putea asigura pentru a securiza prezenţa trupelor americane, el precizând că România a făcut în acest sens o ofertă părţii americane.