Mihai Tudose, propus de PSD-ALDE premier dupa ce Valcov l-a desfiintat in raport. Are ZERO realizari in Guvernul Grindeanu
Mihai Tudose, fost ministru al Economiei in Guvernele Grindeanu si Ponta, este propus de PSD-ALDE pentru functia de prim-ministru.
El a fost votat cu doar patru abtineri de liderii social-democrati, la propunerea lui Liviu Dragnea. Pana sa primeasca unda verde din partea lui Klaus Iohannis, Tudose este deja contestat de colegi de partid, care se intreaba daca e cea mai buna alegere.
Tudose este conferentiar la Academia SRI, absolvent, dar si doctor al acestei institutii. Deputatul PSD Liviu Plesoianu a anuntat ca nu va vota un guvern condus de Tudose. Apropierea de SRI, si suspiciunile de plagiat din teza sa de doctorat sunt doar cateva dintre "minusurile" lui Tudose, in ochii unor colegi.
Interesant este ca in evaluarea aplicarii programului de guvernare facute chiar de PSD, prin Darius Valcov, Mihai Tudose figureaza printre repetenti: are ZERO masuri indeplinite din totalul celor 19 la care se angajase.
Desfasurarea evenimentelor de luni livetext:
UPDATE 14:00 Liviu Dragnea si Mihai Tudose au facut declaratii de la CExN.
Sinteza declaratiilor facute de Liviu Dragnea:
- In ultimele zile, am vazut pe cateva site-uri si televiziuni ca am fost la pescuit. Nu am fost, am fost la Parlament.
- Am discutat cu sefii filialelor judetene si au iesit 6 propuneri pentru functie. Mihai Fifor, Carmen Dan, Lia Olguta Vasilescu, Adrian Tutuianu, Marcel Ciolacu au declinat din diverse motive sa fie desemnati premier. Mihai Tudose a acceptat.
Liviu Dragnea a raspuns intrebarilor jurnalistilor:
- Asupra lui Tudose planeaza o suspiciune de plagiat.
Liviu Dragnea: Au fost si altii acuzati de plagiat. Mihai Tudose a decis sa nu mearga cu procedurile mai departe. El nu si-a luat doctoratul pentru salariu mai mare. El a facut cerere sa-si retraga doctoratul.
- Ce garantii aveti ca Iohannis va accepta propunerea?
Liviu Dragnea: Nu pot avea garantii, dar am convingerea ca presedintele vrea sa se instaleze repede noul guvern. Parerea mea e ca presedintele nu va dori ca aceasta criza sa se prelungeasca. Imi exprim speranta ca presedintele va accepta propunerea.
- Are Tudose dubla comanda?
Liviu Dragnea: Codrin Stefanescu l-a intrebat. Raspunsul a fost categoric Nu. Am vazut si despre mine ca am fost racolat de generalul Coldea in tinerea mea, ca e consilierul meu. Ce mai, de aia sunt plin de cicatrici. Eu n-am avut nici un semnal ca Mihai Tudose are dubla comanda. Nu am vazut niciodata o ezitare din partea lui cand au fost decizii importante pentru partid. As fi vazut, as fi simtit daca exista o alta comanda in afara celei politice. Convingerea mea e ca nu are dubla comanda. Cu exceptia celor 4 colegi care s-au abtinut, se pare ca nici ceilalti colegi nu cred ca Tudose are dubla comanda.
Dupa intamplarea cu Sorin Grindeanu, suspiciunea e mult mai mare. N-au avut incredere ca Tudose va avea un comportament 100% PSD-isti. Eu n-am vazut in toti anii vreo ezitare a lui Mihai Tudose.
Am primit un mesaj de la cineva din presa care m-a intrebat daca am pistolul pus la tampla. Eu m-am saturat, de cativa ani mi se tot spune ca sunt santajat. Despre mine se stie tot. De ce sa-mi mai puna cineva pistolul la cap?
- Tudose v-a dat vreo garantie ca va duce la bun sfarsit programuld e guvernare, dat fiind ca are zero realizari?
Liviu Dragnea: Da, eu am aceasta parere ca are capacitatea si determinarea sa stie mecanismele economiei, sa aiba capacitatea manageriala. Din pacate, Tudose a avut finalizate proiecte importabnte care, din pacate, au fost blocate la Guvern. Nu poate fi invinovatit.
Q: De ce nu s-a votat secret?
A: Ieri m-am intalnit cu toti presedintii de filiale. Mai multi colegi au venit cu o propunere unanim acceptata: un vot secret aduce riscul unor tensiuni mari daca erau mai multe variante. Azi, cei mai multi au zis ca e nevoie de asumarea deciziei.
- Suspiciunea de plagiat a lui Mihai Tudose... Plagiatul e o problema de moralitate sau de integritate?
Liviu Dragnea: Nu sunt specialist in plagiate. Dar imi amintesc ca si Victor Ponta a fost acuzat de plagiat, dar a fost un premier foarte bun.
UPDATE 13:10 Comitetul Executiv National al PSD l-a validat pe Mihai Tudose ca propunere de premier a partidului la consultarile de la Palatul Cotroceni, fiind inregistrate patru abtineri, si niciun vot impotriva, potrivit unor surse social-democrate.
Mihai Tudose a fost validat ca nominalizare de premier, iar doar patru social-democrati s-au abtinut: presedintele executiv Nicolae Badalau, presedintele PSD Olt Paul Stanescu, secretarul general adjunct Codrin Stefanescu si presedintele CJ Giurgiu, Marian Mina.
Potrivit surselor citate, dupa votul din CExN varianta va fi prezentata si parlamentarilor PSD.
Deputatul PSD Mihai Tudose, ministru al Economiei, a fost propus de presedintele PSD, Liviu Dragnea, ca nominalizare a social-democratilor pentru functia de premier, au declarat, pentru News.ro, surse social-democrate. Decizia va fi luata prin vot de catre membrii CExN. Toate celelalte variante propuse in sedinta PSD au refuzat sa preia conducerea Guvernului.
UPDATE 13:00 Mihai Tudose a acceptat nominalizarea pentru functia de premier. Urmeaza votul, apoi PSD merge cu propunerea la Cotroceni. Vezi mai multe despre Mihai Tudose
UPDATE 11:50 Deputatul PSD Mihai Tudose, ministru al Economiei, a fost propus de presedintele PSD, Liviu Dragnea, ca nominalizare a social-democratilor pentru functia de premier, au declarat surse social-democrate.
Decizia va fi luata prin vot de catre membrii CExN. Toate celelalte variante propuse in sedinta PSD au refuzat sa preia conducerea Guvernului, Tudose avand astfel acum prima sansa.
Liviu Dragnea le-a transmis colegilor in sedinta CExN ca il sustine pe Mihai Tudose ca propunere a PSD pentru functia de premier. In Comitetul Executiv National vor fi discutate toate variantele propuse de liderii PSD, cei avansati avand dreptul de a lua cuvantul.
Votul va fi dat insa pentru o singura persoana, in functie de sustinerea pe care o are fiecare varianta in timpul discutiilor.
Toate celelalte variante propuse au refuzat insa nominalizarea, Tudose avand astfel prima sansa de a deveni nominalizarea PSD.
Printre cei care au refuzat se numara Mihai Fifor, Adrian Tutuianu, Olguta Vasilescu, Marcel Ciolacu si Carmen Dan.
UPDATE 11:45 Potrivit unor surse politice, in sedinta CExN, Liviu Dragnea l-a propus pentru functia de premier pe Mihai Tudose, actualul ministru al Economiei.
UPDATE 11:00 Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, inaintea sedintei CExN, ca a avut discutii cu mai multe persoane pentru a ocupa functia de premier, fiind "cinci-sase" variante, dintre care se degajeaza deja o solutie. Dragnea a precizat ca ministrul interimar de Interne, Carmen Dan, se afla printre aceste variante.
"Am avut si ieri si zilele trecute discutii cu aproape toti presedintii de organizatii, cu doua exceptii, care sunt plecati din tara, cu o serie de parlamentari, colegi din tara, si au reiesit 5-6 variante pentru postul de prim-ministru. Am discutat aseara, azi noapte si azi dimineata cu fiecare dintre ei si se degajeaza o solutie care vreau sa o propun in CEx", a spus Dragnea.
Intrebat de ce participa la sedinta si Carmen Dan, care nu este membru al forului de conducere, Dragnea a spus ca ministrul de Interne se afla pe lista de propuneri. El a adaugat ca toti candidatii PSD au fost chemati la sedinta. Dragnea a fost intrebat si despre un alt nume de pe aceasta lista, Mihai Tudose, care a absolvit cursuri la Academia Nationala de Informatii. Chestionat daca acel lucru este o problema pentru sansele lui, Dragnea a raspuns ironic, facand referire la Sorin Grindeanu: "Nu vreau sa fiu rautacios, dar alt premier, zilele trecute, se vorbea foarte bine, chiar daca avea aceasta scoala".
Sedinta Comitetului Executiv National al PSD a inceput luni, la ora transmiterii acestei stiri, liderii social-democrati urmand sa decida asupra propunerii de premier pe care i-o vor inainta presedintelui Klaus Iohannis, in cadrul consultarilor de la Palatul Cotroceni, care vor incepe la ora 15.00. Imediat dupa CEx va avea loc sedinta grupurilor reunite PSD-ALDE, pentru ca parlamentarii sa dea un vot asupra propunerii de prim-ministru.
UPDATE 10:30 Sedinta Comitetului Executiv National al PSD a inceput luni, la ora transmiterii acestei stiri, liderii social-democrati urmand sa decida asupra propunerii de premier pe care i-o vor inainta presedintelui Klaus Iohannis, in cadrul consultarilor de la Palatul Cotroceni, care vor incepe la ora 15.00.
Imediat dupa CEx va avea loc sedinta grupurilor reunite PSD-ALDE, pentru ca parlamentarii sa dea un vot asupra propunerii de prim-ministru. Inainte inceperii sedintei, europarlamentarul PSD Viorica Dancila a afirmat ca sedinta este "deschisa" si oricine poate face propuneri.
"Fiecare isi va spune punctul de vedere si sunt convins ca vom iesi cu o hotarare care va reprezenta votul tuturor, persoana in care vom avea cea mai mare incredere. (...) Propuneri poate face oricine. O sa vina propuneri si din partea conducerii partidului, deci e o sedinta deschisa", a spus ea.
Dancila nu a vrut sa comenteze informatiile potrivit carora si ea s-ar afla pe lista scurta de propuneri pentru desemnare. Ea a adaugat si ca, dupa sedinta CExN, va pleca spre Bruxelles.
Potentialii candidati ai PSD
Liviu Dragnea afirma ca are patru variante in minte, dorind ca viitorul prim-ministru sa fie "corect" si cu "putere de munca". Vicepresedintele PSD Gabriela Firea spune ca sunt luate in calcul si femei, dar si oameni de stanga, cu care partidul a mai colaborat, in timp ce secretarul general al PSD, Codrin Stefanescu vorbeste despre o lista de opt nume de potentiali premieri, printre care actualul ministru al Economiei, Mihai Tudose, ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, presedintele Comisiei SRI, Adrian Tutuianu, si europarlamentarul Viorica Dancila.
Sedinta CExN va incepe la ora 10.30, la Palatul Parlamentului. La finalul ei, social-democratii vor vota asupra variantelor de premier, urmand ca delegatia partidului sa mearga, la ora 15.00, la Palatul Cotroceni, cu o singura varianta.
Liviu Dragnea anunta ca numele propunerii de premier va fi facut public intr-o declaratie de presa la finalul consultarilor, in jurul orei 16.00.
El a spus ca intai se va discuta in partid despre candidatul la functia de premier, iar dupa ce presedintele va desemna prim-ministrul, se vor discuta in CEx propunerile de ministri.
Dragnea preciza ca nu doreste sa mai faca greseala din cazul lui Sorin Grindeanu, in care a mers cu un cec in alb al Comitetului Executiv National.
”Sunt cateva variante pe care le voi propune CEx, nu va fi doar una. Si acum simt usturimea de la o singura varianta”, a spus Dragnea, inaintea votului privind motiunea de cenzura de saptamana trecuta. Intrebat daca are convingerea ca presedintele Iohannis va desemna un premier de la PSD, Dragnea a raspuns: ”Eu am convingerea in continuare ca presedintele Iohannis doreste stabilitatea Romaniei”.
”Sunt absolut convins ca luni, la consultari, cand eu cu domnul Calin Popescu Tariceanu vom fi prezenti la Cotroceni va accepta propunerea noastra”, a subliniat Liviu Dragnea.
Intrebat cum ar trebui sa fie viitorul premier, liderul PSD a spus: ”Un om corect, un om responsabil, un om care sa nu fie aventurier, capabil de implementarea programului de guvernare, care sa aiba capacitate de munca extraordinara, un om cinstit”.
Vicepresedintele PSD Gabriela Firea a declarat la randul sau, la Romania TV, ca social-democratii discuta "patru, cinci" variante de premier, printre care membri de partid, dar si "oameni de stanga" cu care a colaborat PSD.
"Ne dorim sa analizam mai multe candidaturi de prim ministru. Vrem un om care sa fie onest, un profesionist. Sa stie sa coordoneze echipe, sa stie sa-si impuna respectul. (...) Pana la aceasta ora, sunt patru, cinci propuneri de candidati, si colegi din partid, si oameni de stanga, care au colaborat cu noi. Pe lista sunt si doamne", a spus vicepresedintele PSD.
Potrivit actualului ministru al Muncii, Lia Olguta Vasilescu, Liviu Dragnea a avut duminica o discutie cu Klaus Iohannis pe tema consultarilor.
Secretarul general al PSD, Codrin Stefanescu, a declarat, duminica, la Antena 3, ca social-democratii au o lista de opt nume de potentiali premieri, printre care actualul ministru al Economiei, Mihai Tudose, ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, presedintele Comisiei SRI, Adrian Tutuianu, si europarlamentarul Viorica Dancila.