Propunere legislativa:magazinele mai mari de 400 mp sa fie inchise duminica

×
Publicitate

Este doar una dintre propunerile controversate discutate in Parlament. Deputatii care au venit cu ideea s-au intalnit marti cu reprezentantii lanturilor comerciale si cu cei ai producatorilor.

400 de metri patrati ar fi spatiul prin care se delimiteaza magazinele ce ar urma sa inchida de restul unitatilor. Cifra, evident, ii nemultumeste pe marii vanzatori.

Tot marile magazine recunosc insa ca nu ar putea sa vanda marfa micilor producatori, fructe si legume cu aspect neregulat, pline de pamant si mai ales in cantitati mici.

Exact cantitatile pe care micii producatori le pot aduce la piata se pare ca sunt solutia acestei dezbateri, care nu e inca incheiata.

Surse apropiate negocierilor au declarat Stirilor Pro TV ca fermierii au recunoscut ca nu au ce sa vanda in pietele din tara, duminica. Nu produc suficient de mult, deci nu au suficienta marfa pentru noi toti.

Asa ca daca deputatii nu vor fi convinsi ca pietele volante sunt sau nu alternativa pentru intreg anul, adica si pentru lunile reci, nu vor putea legifera inchiderea magazinelor.

Oricum, proiectul de lege nici nu e inca redactat!

Supermarketurile inchise duminica? O aberatie

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
60326109
Presedintele Basescu baga in sedinta cabinetul “bolsevicului” Boc!

Unde sunt disponibilizarile anuntate in sistemul bugetar? Unde sunt fondurile alocate infrastructurii? Acestea sunt doua dintre intrebarile pe care Presedintele Basescu vrea sa le stie de la Guvernul Boc.

60398058
Legea Educatiei a fost adoptata de Guvern!

UPDATE: Anuntul a fost facut chiar de catre ministrul Educatiei, Daniel Funeriu. Documentul urmeaza sa fie transmis in Parlament spre dezbatere in regim de urgenta.

60414640
Voicu ramane in arest! Instanta suprema a respins cererea de eliberare!

UPDATE: Catalin Voicu a cerut eliberarea provizorie sub control judiciar, dar magistratii Instantei supreme i-au respins luni solicitarea. Decizia poate fi atacata cu recurs la Completul de noua judecatori al instantei supreme.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.