Contractul de telefonie al deputatilor, renegociat. Minute si sms-uri nelimitate in retea

61335299

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, ca s-a aprobat renegocierea contractului de telefonie al Camerei, astfel incat deputatii vor avea "minute nelimitate in retea in aceeasi bani".

"Am luat decizia astazi (miercuri - n.r.), dupa o negociere cu furnizorul nostru de telefonie mobila, sa trecem la un pret mai redus in baza unei noi strategii in care fiecare deputat si senator va avea minute nelimitate in retea in aceeasi bani. Adica pastram aceleasi conditii, dar au nelimitat in retea", a precizat Zgonea.

El a spus ca, in cadrul contractului cu furnizorul de telefonie mobila, "pentru membrii Biroului Permanent, presedintii de comisii, presedintii delegatiilor romane la Adunarile parlamentare internationale sau europene, liderii grupurilor parlamentare se plateste din bugetul Camerei".

"Pentru ceilalti deputati, pana in suma de 10 euro plateste Camera, ca pana acum, diferenta pana la 14-15 euro cat inseamna abonamentul cu minute si sms-uri nelimitate in retea plateste fiecare din suma forfetara. Deci, mergem pe aceleasi principii si secretarul general al Camerei a avut o negociere foarte buna cu furnizorul de telefonie mobila", a adaugat Zgonea.

36 de zile lucrate in 6 luni. Bilantul rusinos al unui Parlament care nu rezolva nimic in Romania

Potrivit memorandumului intern al secretarului general al Camerei, pentru membrii BP, liderii de grupuri parlamentare, presedintii de comisii permanente, ai delegatiilor Parlamentului, secretarul general, secretarii general adjuncti se suporta din buget un abonament de voce, convorbiri nationale, internationale si in roaming si SMS, un abonament pentru accesul la Internet de pe telefonul mobil si traficul national suplimentar, un abonament pentru accesul la Internet pentru tableta sau laptop si traficul suplimentar, iar din buget in limita a 50 euro - traficul de Internet in roaming de pe telefonul mobil, tableta sau laptop.

Pentru deputati se suporta lunar din buget un abonament de voce in limita a 10 euro pentru convorbirile si SMS nationale, iar din suma forfetara diferenta pentru trecerea la un abonament superior, un abonament pentru accesul la Internet de pe telefonul mobil, un abonament pentru Internet la tableta sau laptop si din veniturile proprii se suporta convorbirile internationale si roaming si traficul pe Internet in roaming de pe telefonul mobil, tableta sau laptop.

Ce reprezinta "suma forfetara" pe care o primesc alesii poporului

Conform Legii nr.96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor si H.B.P. ale Camerei Deputatilor si Senatului nr. 1/2006, "in scopul exercitarii mandatului in circumscriptiile electorale, deputatii si senatorii primesc lunar o suma forfetara din bugetul Camerei Deputatilor si, respectiv, al Senatului, echivalenta cu o indemnizatie si jumatate bruta a deputatului, respectiv a senatorului".

Aceasta suma forfetara este destinata acoperirii cheltuielilor ocazionate de activitatea deputatilor si senatorilor in circumscriptiile electorale.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
61335259
Boc: Introducerea stemei pe drapel nu este o solutie benefica, insemnele trebuie sa ramana constante

Fostul premier Emil Boc a criticat, miercuri, decizia Comisiei de revizuire a Constitutiei de a inscrie stema pe drapelul national, spunand ca aceasta nu este o solutie benefica si ca insemnele nationale trebuie sa ramana constante.

61335247
"Paperless Parliament". Camera Deputatilor demareaza un proiect de reducere a consumului de hartie

Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, miercuri, demararea proiectului de reducere a consumului de hartie "Paperless Parliament", care are ca obiectiv in acest an reducerea la jumatate a consumului de hartie.

61289841
Discutiile pe modificarea Constitutiei, suspendate. Mecanismul interceptarilor a provocat dispute

Comisia de revizuire a Constitutiei si-a suspendat, marti seara, lucrarile, fiind invocata lipsa de cvorum, chiar cand se afla in discutie reglementarea privind regimul interceptarilor.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Primul ministru care a primit un aviz pozitiv

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).