Ce plan are Klaus Iohannis dacă PSD va încerca schimbarea miniștrilor în Parlament

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, cu privire la o posibilă restructurare a Guvernului în Parlament că ar fi o încercare de ocolire a şefului statului, adăugând că la acel moment va vedea ce acţiuni juridice s-ar impune.

"Deocamdată suntem în varianta unei remanieri solicitate pe care tocmai am refuzat-o ca principiu. Dacă în această fază, înainte să scriu eu vreun răspuns sau vreun decret, Parlamentul încearcă o restructurare, atunci vom vedea dacă vor reuşi în Parlament, dar o astfel de încercare aş trata-o ca pe o încercare de a-l ocoli pe preşedinte şi vom vedea împreună cu departamentul de specialitate ce acţiuni juridice s-ar impune atunci", a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Anterior, el a anunţat că remanierea guvernamentală propusă de PSD este "un fel de farsă", precizând că nu o acceptă "aşa cum a fost propusă".

Săptămâna trecută, prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniştri de la Justiţie, Fonduri Europene şi de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Pentru Ministerul Justiţiei a fost propus deputatul Eugen Nicolicea; pentru Ministerul Fondurilor Europene - deputatul Oana Florea, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni - senatorul Tit-Liviu Brăiloiu.

Totodată, premierul a transmis către Administraţia Prezidenţială propunerea de revocare a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi demisiile ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi a ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
61991427
Crețu: România riscă să piardă finanţarea europeană pentru construirea spitalelor regionale
Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, a declarat, marţi, că România riscă să piardă finanţarea europeană pentru construirea spitalelor regionale.
61928448
Comisia Iordache a adoptat raportul pentru modificarea Codului de procedură penală
Comisia specială parlamentară pe domeniul justiţiei, condusă de Florin Iordache, a adoptat marţi un raport pentru reexaminarea legii pentru modificarea Codului de procedură penală.
62031613
Liderul PNL a anunțat când va fi depusă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că o moţiune de cenzură va fi depusă până la finalul acestei sesiuni parlamentare.