Blaga, liderilor PDL: Ii raspundem lui Basescu doar daca mai intervine brutal - Surse Mediafax

61255713

Vasile Blaga le-a spus liderilor organizatiilor judetene PDL ca partidul nu intra "intr-o discutie" cu seful statului si ca "singura reactie fi va eventual de raspuns daca presedintele mai intervine brutal in competitia interna", afirma surse PDL.

"Noi nu intram intr-o discutie cu presedintele Traian Basescu, si vom vorbi doar despre oamenii din PDL, ce trebuie facut. Singura reactie va fi, eventual, de raspuns daca presedintele mai intervine brutal in competitia noastra interna. Noi nu ne-am dezis de parteneriatul cu Traian Basescu si am sustinut, in campania de referendum, statul de drept, in timp ce unii nu participau nici la dezbateri publice, nici la mitinguri", a precizat Blaga, potrivit surselor citate de Mediafax.

VEZI VIDEO: Basescu, despre Blaga, care a spus ca seful statului o sustine pe Udrea: "O, saracul"

Conducerea PDL s-a intalnit, duminica seara, la sediul central al partidului, cu liderii organizatiilor judetene ale partidului, pentru ca presedintele PDL, Vasile Blaga, sa prezinte viziunea sa privind evolutia PDL, unii participanti la aceasta reuniune considerand "incorecte" afirmatiile presedintelui Basescu despre PDL, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse democrat-liberale.

Potrivit surselor citate, Blaga a aratat ca PDL trebuie reconstruit "de la firul ierbii" si ca "valoarea PDL vine dintr-o echipa puternica".

El la mai spus ca in 2014 PDL ar putea lua 25% la europarlamentare si poate avea un candidat puternic la Presedintie, "care sa joace finala".

"Sa avem oameni care sa placheze de la om la om lideri politici din USL! Trebuie promovati oameni care sa performeze in discursul public si sa poata purta dezbateri tematice cu cei de la USL", le-a mai spus Blaga liderilor judeteni prezenti.

Blaga a aratat ca oragnizatia Arad a partidului a pierdut, de la alegerile locale la cele generale, 47% din voturi, adica mai mult decat a pierdut organizatia Vrancea, condusa de Alin Trasculescu.

Theodor Stolojan, prezent la aceasta intalnire, a aratat, potrivit surselor, ca democrat-liberalii nu au niciun interes sa se certe cu Traian Basescu. "Nu avem niciun interes sa ne certam cu Traian Basescu. Nu trebuie sa impingem conflictul in mass-media. Trebuie doar sa spunem lucrurile reale. Chiar daca masurile la guvernare au fost corecte, conteaza perceptia oamenilor", a precizat Stolojan, potrivit surselor citate.

El a mai spus ca refacerea partidului este un drum lung si ca este important interesul national, "insa mult mai importanta este atitudinea corecta fata de omul de langa tine, fie ca e in politica, fie ca e in afara".

Liderul PDL Dorin Florea a aratat, la randul sau, ca democrat-liberalii au pierdut din cauza modului in care s-au comportat la guvernare, "din cauza unor oameni care, in narcisismul lor, au confundat notorietatea cu increderea".

"Mi se pare stupid sa se spuna ca suntem mediocri, dar sa o sustinem pe Elena, sau sa ne luptam cu Elena!", a spus Dorin Florea, potrivit surselor citate.

La reuniune a participat si Cezar Preda. "Treaba e groasa, mi-e teama sa ma gandesc unde am putea ajunge cu acest conflict", a declarat, la randul sau, acesta, citat de sursele mentionate.

Potrivit surselor, Preda a spus ca ii este groaza de faptul ca democrat-liberalii ar putea asista la "multe lucruri incorecte".

"Se reproseaza ca nu am dus comunicarea bine in timpul guvernarii. Dar cine trebuia sa faca comunicarea, nu ministrii, cu actiunile lor? Noi nu suntem hoti, nu vrem sa furam alegerile... Mi-e groaza ca o sa asistam la foarte multe lucruri incorecte", a opinat Cezar Preda, conform surselor din PDL.

De asemenea, Constantin Ostaficiuc, lider al PDL Timis, a declarat ca "este posibil ca unii sa doreasca sa se rupa de partid". "Reconstructia este mai grea decat constructia, ca nu stii pe cine sa te bazezi, ca unii te-au tradat. E posibil ca unii sa doreasca sa se rupa de partid, deja ni s-au dat semnale in sensul acesta, ni s-a vorbit de Noua Republica, de Forta Civica", a precizat Ostaficiuc, citat de surse.

Liderul PDL Raluca Turcan a declarat, la randul ei, ca este regretabil ca partidul a ajuns in situatia actuala si ca ar fi trebuit sa fie o competitie intre Vasile Blaga si cinva din partid, si nu sa se transforme intr-o competitie Blaga-Basescu.

"Eu cred ca lucrul acesta este daunator, atat pentru PDL, cat si pentru presedinte. De aceea noi trebuie sa fim echilibrati, pentru a nu da prilejul presedintelui sa intre intr-un razboi cu PDL, pentru ca si adversarii politici atat ar astepta, pentru a incepe un nou demers de suspendare. Trebuie sa restabilim adevarul fara patima. Si e incorect ca discursul unor colegi din PDL sa semene perfect cu discursul USL", a spus Turcan, potrivit surselor.

La randul ei, Anca Boagiu a precizat ca "mizeria aruncata acum de unii membri din PDL demoleaza PDL", potrivit surselor.

"Mizeria aruncata acum de unii membri din PDL demoleaza PDL-ul. Daca se desprinde o falie din PDL, asta e, eu tin cu partidul", a aratat Boagiu.
 

Articol recomandat de sport.ro
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Citește și...
Basescu, despre Blaga, care a spus ca seful statului o sustine pe Udrea: "O, saracul"

Presedintele Traian Basescu a fost intrebat, duminica, despre faptul ca Vasile Blaga a spus ca romanii stiu ca seful statului o sustine pe Elena Udrea, de aici si criticile la adresa conducerii PDL, el raspunzand: "O, saracul!".

Paleologu, despre disputele din PDL: O vorba moldoveneasca spune ca "se bat calicii pe ceaunul gol"

Secretarul executiv al PDL, Theodor Paleologu, scrie, pe pagina de Facebook, in contextul disputelor din PDL: "O suculenta vorba moldoveneasca spune ca «se bat calicii pe ceaunul gol»"

Ponta, la CNN: Prima reactie in cazul carnii de cal sa nu fie supararea, dar trebuie sanctiuni dure

"Romania nu trebuie sa mai accepte tot timpul sa stea cu capul, in pamant." Aceasta e reactia premierului Ponta care, intr-un interviu acordat postului CNN, a declarat ca vinovatii care au vandut carne de cal pe post de vita ar trebui pedepsiti dur.

Recomandări
USR a depus o nouă lege a integrității, dar fără „amendamentul anti-Fritz", pentru ca România să nu piardă banii din PNRR

Parlamentarii USR au depus un nou proiect privind integritatea, fără „amendamentul anti-Fritz", a anunţat liderul senatorilor partidului, Sorin Şipoş. El a explicat că acest proiect, dacă va fi adoptat, va salva banii din PNRR pentru România.

Nicușor Dan a promulgat legea care șterge anumite datorii la TVA, inclusiv dobânzi și penalități. Cine beneficiază

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, marţi, că a promulgat o lege importantă care corectează o inechitate produsă în aplicarea regimului TVA şi vine în sprijinul contribuabililor afectaţi.

Noi condiții pe piața de creditare din România. Ce ai putea pune în plus, ca garanție, la împrumuturi - proiect BNR

Băncile ar putea avea mai multă flexibilitate atunci când acordă anumite credite, iar unele împrumuturi ar putea fi garantate cu titluri de stat.