Ploile si ninsorile revin la putere. Maxima acestui weekend:7 grade Celsius

×
Publicitate

Ninsorile si viscolul ne strica acest final de saptamana. Pana duminica dimineata va ninge si se va depune strat de zapada, mai ales in Moldova si in zona Carpatilor Meridionali si Orientali.

Dupa pranz o sa ninga si prin centru si sud, iar vantul se va inteti in est si sud-est. Mare atentie la polei, pentru ca in sud vin intai ploile si abia mai tarziu va ninge.

Se astepta cantitati de apa de peste 15 litri pe metru patrat in Carpati. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre minus 2 si 8 grade Celsius.

In Dobrogea va fi vreme urata, cu innorari persistente si ploi trecatoare. Vreme capricioasa prindem si mai sus, in nordul Munteniei si in sudul Moldovei. Ninsoarea si viscolul ajunge si in nordul Moldovei si in Bucovina. Si aici se raceste simtitor!

In nordul Transilvaniei si prin Maramures va fi vreme calda, insa nu pentru mult timp. De sambata noapte, se infiltreaza si aici
aerul rece.

In tinuturile centrale, ziua va fi inchisa si relativ placuta sambata dimineata. Catre seara, apar ninsorile si pe aici. In sud-vest vorbim de vreme schimbatoare, vant, lapovitaa si temperaturi in scadere. Sambata noapte va ninge, potrivit meteorologilor.

In sudul tarii, ploile vor lasa loc ninsorii chiar de samabata. Se lasa frigul si se intetesste vantul.

In Bucuresti, tendinta de transformare a ploilor in ninsoare este ca si sigura. Presiunea atmosferica va creste, iar maxima se va opri pe la 2-3 grade Celsius.

De sambata noapte, vremea se raceste si mai tare. La munte se anunta un week-end de iarna aspra, cel putin in masivele sudice si estice. Asteptam atmosfera inchisa, ninsoare abundenta, o racire simtitoare si chiar viscol.

Duminica mai apar ninsori locale in sud, centru si est. In rest apare soarele printre nori, dar se face tot mai frig. Vantul se va inteti la munte si pe litoral, iar maximele vor fi cuprinse intre minus 4 si 7 grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
60461130
Vin ninsorile si ploile. Vremea se raceste. Vezi prognoza pentru weekend

Din aceasta noapte meteorologii au anuntat ca va ninge si se va depune un strat constistent de zapada in Moldova si in zona Carpatilor Meridionali si Orientali.

60375411
Vremea, in continua racire. Va ninge in mai multe zone ale tarii

Vremea continua sa se raceasca usor, indeosebi in nordul si nord-estul tarii. In sud si sud-vest innorarile vor fi consistente si vor cadea precipitatii: predominant ninsori, mai ales dupa lasarea serii.

60447167
Vant si soare in majoritatea regiunilor tarii. Vezi cum va fi vremea azi

Astazi asteptam innorari si fulguieli la inceputul zilei in Moldova si zona Carpatilor Orientali. Temperaturile maxime se vor incadra intre -2 si 6 grade.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu riscă o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat pentru saluturile legionare

Călin Georgescu a aflat că mai are un dosar penal. Fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat de polițiștii din Ilfov de îndemn legionar pentru un gest făcut în octombrie 2025. Anchetatorii l-au vizitat în arestul central pentru audieri.

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.