Ploi consistente in Europa, aer irespirabil la Bucuresti!

×
Publicitate

Ploile consistente, sub forma de averse, vin in prima parte a intervalului in tarile centrale si de rasarit, apoi se muta in cele nordice, nord-vestice si din nou in cele centrale.


Masa de aer cald, tropical, va influenta in continuare Peninsula Iberica si pe cea Italica, iar astazi si pe cea Balcanica. Restul Europei va fi afectat de patrunderea maselor de aer rece. Rezultatul consta in tendinta de racorire din tarile nordice si centrale.

In Romania, se anunta vreme calduroasa. Din pacate, creste si instabilitatea: norii se vor aduna in jumatatea nordice a tarii si, mai ales dupa-amiaza, apar averse, descarcari electrice, intensificari ale vantului, posibil chiar vijelii. Vor fi conditii de grindina, iar cantitatile de apa pot depasi 20-25 l/mp.

Temperaturile trec de 30 de grade, iar in sud si vest vor fi chiar 35 de grade. Aerul devine inabusitor, iar indicele de confort termic va atinge pragul critic in sudul Crisanei, in Banat si Oltenia.

In Dobrogea: soare, cald si innorari trecatoare. Astazi nu va ploua, dar la noapte se strica vremea.

In sudul Moldovei va fi foarte cald, dar din cand in cand apar norii. Se face cald si in Bucovina si in nordul Moldovei. Dupa pranz creste instabilitatea si apar aversele, fenomenele electrice, poate chiar si grindina.

Si in Transilvania nordica sau in Maramures se face foare cald, dar dupa pranz se pornesc ploile in averse. Pot aparea chiar si vijeliile.

In vest se vor inregistra cele mai mari valori de temperatura. Va fi canicula dupa pranz si atmosfera devine inabusitoare. Altfel spus, pe aici indicele de confort termic va atinge pragul critic.

Termometrele vor depasi 30 de grade si in tinuturile centrale. Vreme frumoasa, dar foarte calda. Instabilitatea va creste mai tarziu, catre seara.

Se incinge zdravan atmosfera si in sud-vest: 35 de grade la umbra si foarte putine sanse de ploaie.

In sudul tarii: arsita, cer senin si amiaza caniculara. Vor fi 35 de grade in multe zone.

Si in Bucuresti va fi foarte cald! Norii vor aparea abia la noapte. Intre timp, maxima va urca pana la 33-34 de grade, asa ca aerul va deveni aproape irespirabil. Presiunea atmosferica va scadea usor.

La munte, vremea ramane calda, dar va deveni instabila. Dupa-amiaza se pornesc aversele si vor fi insotite de fenomene electrice, de vant puternic si de grindina.

Pe litoral: vreme buna, mult soare, atmosfera placuta. Ziua vor fi pana la 26 de grade in aer si doar vreo 20 in apa marii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Vezi cum va fi vremea astazi si in urmatoarele zile!

Astazi, situatia meteo lasa de dorit. Pe de-o parte se face foarte cald, pe de alta, sporeste instabilitatea si dupa pranz se dezlantuie aversele.

Vezi cum va fi vremea in Europa si in tara!

In nord-estul continentului dar si in zonele de relief mai inalt din rest, vor fi averse si descarcari electrice, mai ales dupa amiaza.

Vezi cum va fi vremea astazi si in urmatoarele zile!

Pe scurt despre ziua de astazi: soare, nori putini, ploi slabe prin nord-vest. Maximele cresc fata de ieri si ating 32 de grade in vestul tarii.

Recomandări
Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Ultimul efort pe Legea salarizării. Nicușor Dan și partidele fostei coaliții, noi discuții pentru salvarea banilor din PNRR

Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare vor discuta, din nou, astăzi, cu președintele Nicușor Dan, cu privire la Legea salarizării în sectorul public, după ce cu o zi în urmă dezbaterea s-a încheiat fără nicio concluzie.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.