Toti locuitorii dintr-un sat din Afganistan, dependenti de droguri!

×
Publicitate

Tablou sinistru in Afganistan, tara care furnizeaza practic intreaga productie mondiala de opiu, materia prima din care se obtine mult temuta heroina.

In aceste conditii, jurnalistii de la Asociated Press au gasit un sat unde toti locuitorii, inclusiv copiii mici, sunt dependenti de stupefiante.

Cum deschizi usa casei lui Islam Beg, un nor greu de fum de opiu te izbeste, la fel ca aburul dintr-o baie turceasca.

E dimineata devreme, dar toti membrii familiei sunt culcati in jurul pipei cu drog, pe care si-o trec de la unul la altul. Inclusiv nepotul, care abia a implinit un an, inhaleaza drogul ucigas, pe care adultii il sufla inspre el.

Capul familiei recunoaste ca a ajuns o epava. Si-a vandut tot ce avea pentru ca doza zilnica il costa 3- 4 dolari: "Am inceput sa fumez din curiozitate pana am devenit dependent. Mi-am pierdut proprietatea, vlaga, curajul... Si acum zac aici cu stomacul lipit de sira spinarii"

La fel ca familia lui Islam, aproape toti locuitorii satului sunt scalvii stupefiantelor. Unii ajung chiar sa-si vanda copiii ca sa-si poata procura otrava-zilnica.

Potrivit datelor oficiale furnizate de Natiunile Unite, in Afganistan exista 200.000 de dependenti de heroina, insa in realitate numarul lor este, probabil, mult mai mare. Sunt cu 75% mai multi ca in Statele Unite, o tara incomparabil mai mare si mai bogata.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
60340265
Dragoste mare in parcare! Sex oral printre carucioarele de la hipermarket!
Daca unii se mira ca romanii - iubitori de natura - practica sexul in gradina blocului, peste hotare, cuplurile isi arata iubirea pe unde apuca. Amatorii de senzatii tari isi ofera momente de neuitat, chiar si parcarile centrelor comerciale.
60340295
Masina trupei U2, lovita in Croatia de autoturismul unor romani
Pe unde ajung, romanii reusesc fara prea mare efort sa devina protagonistii unor intamplari iesite din comun. Avem un nou exemplu, din fericire nu din cale-afara de dramatic.
60223383
Revolta intr-o inchisoare din California: 55 de raniti!
Daca n-au inteles rapoartele pasnice facute de diverse organizatii pentru apararea drepturilor omului, autoritatile americane au fost puse in fata unei "reclamatii" mult mai energice.