Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington

soldati SUA, trupe
Getty

Statele Unite şi-au dat vineri acordul de a-şi retrage din Niger cei 1.000 de soldaţi angajaţi acolo în lupta antijihadistă, au anunţat mai mulţi responsabili americani sub protecţia anonimatului, scrie AFP.

Numărul doi al diplomaţiei americane, Kurt Campbell, a acceptat cererea autorităţilor de la Niamey în cursul unei întâlniri la Washington cu premierul Ali Mahamane Lamine Zeine, aflat la putere în urma loviturii de stat din iulie.

Personal militar din cadrul Ministerul rus al Apărării urmează să instaleze un sistem de apărare antiaeriană şi să instruiască militarii din Niger în utilizarea lui, a relatat canalul de stat RTN săptămâna trecută.

Misiunea urmează după o convorbire telefonică între şeful juntei, Abdourahamane Tchiani, şi preşedintele rus Vladimir Putin la sfârşitul lui martie.

Niger se îndepărtează de partenerii săi occidentali

Până la lovitura de stat militară din iulie anul trecut, Nigerul era ultimul aliat democratic al SUA, Franţa şi altor state europene în lupta împotriva militanţilor islamişti în regiunea Sahel, unde jihadiştii continuă să câştige influenţă.

Citește și
niger
Sistem de apărare antiaeriană și 100 de militari ruși, trimiși în Niger, după ce puterea armată a rupt relațiile cu SUA
Războiul din Ucraina s-ar încheia în două săptămâni, dacă Occidentul şi-ar înceta sprijinul, susţine Moscova

În martie, junta a pus capăt cooperării militare cu SUA în lupta împotriva terorismului. Forţele armate din Germania operează o bază aeriană la Niamey, a cărei viitor este încă neclar.

Ca şi vecinii săi Mali şi Burkina Faso înaintea sa, Niger se îndepărtează de partenerii săi occidentali, în special fosta putere colonială Franţa, şi se orientează spre Rusia. Toate cele trei ţări sunt conduse de armată după lovituri de stat, informează Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă
OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă
Citește și...
Cine sunt Gardienii Revoluţiei ai Iranului. Rolul Gărzilor Revoluționare în Orientul Mijlociu
Cine sunt Gardienii Revoluţiei ai Iranului. Rolul Gărzilor Revoluționare în Orientul Mijlociu

Gardienii Revoluţiei ai Iranului (IRGC) sunt trupe paramilitare de elită care, sâmbătă, au lansat un atac cu drone fără precedent împotriva unor ţinte din Israel.

 

Sistem de apărare antiaeriană și 100 de militari ruși, trimiși în Niger, după ce puterea armată a rupt relațiile cu SUA
Sistem de apărare antiaeriană și 100 de militari ruși, trimiși în Niger, după ce puterea armată a rupt relațiile cu SUA

Un sistem de apărare antiaeriană și 100 de militari a trimis Rusia în Niger, pentru susținerea grupării de rebeli care a preluat puterea și a rupt relații cu SUA. Trupe occidentale, germane, mai există însă în baza din Niamey, cu un viitor incert.

Prețul petrolului a scăzut pe burse cu peste un dolar pe baril. Are legătură cu mișcarea de trupe israeliene
Prețul petrolului a scăzut pe burse cu peste un dolar pe baril. Are legătură cu mișcarea de trupe israeliene

Prețul petrolului pe burse a scăzut luni cu peste un dolar pe baril, după mai multe creșteri succesive, pe fondul reducerilor forțelor israeliene din Gaza și a discuțiilor pentru încetarea focului.

Recomandări
Analist: Fotografia în care Joe Biden îl ține de braț pe Klaus Iohannis arată că discută ceva important
Analist: Fotografia în care Joe Biden îl ține de braț pe Klaus Iohannis arată că discută ceva important

"Ați depășit toate așteptările!" Asta i-a transmis Joe Biden lui Klaus Iohannis într-o discuție purtată la Casa Albă. Președintele american a lăudat relația bună și de durată cu România, cu atât mai importantă în contextul conflictului din Ucraina.

Starea lui Florin Piersic este stabilă, dar are o infecție generalizată în organism. De ce s-a făcut transferul la București
Starea lui Florin Piersic este stabilă, dar are o infecție generalizată în organism. De ce s-a făcut transferul la București

Adus de la Cluj cu un avion SMURD, îndrăgitul actor Florin Piersic are o infecție generalizată în organism. Potrivit medicilor, de la spitalul Matei Balș care îl îngrijesc acum, este în stare stabilă, iar o echipă multidisciplinară îl evaluează.

Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe și școli vor risca închisoarea. Ce presupune legea intrată în vigoare
Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe și școli vor risca închisoarea. Ce presupune legea intrată în vigoare

În țara în care încă se petrec numeroase abuzuri în grădinițe și școli, apare în sfârșit o completare a legii pentru protecția copilului, care interzice pedepsele corporale și umilirea celor mici.