Sute de copii migranţi, neînsoțiți de părinți, "lăsaţi în voia sorţii", la Paris

61971087
AFP

'Sute de migranţi tineri'', sosiţi fără familie în Franţa, s-au trezit ''lăsaţi în voia sorţii la Paris'', a indicat miercuri organizaţia neguvernamentală Human Rights Watch.

HRW a denunţat evaluările ''defectuoase'' de vârstă ce transformă într-o ''loterie'' măsura de luare a lor în grijă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

''La Paris, autorităţile pentru protecţia copilului recurg la proceduri deficitare de evaluare a vârstei copiilor migranţi neînsoţiţi, excluzând un mare număr dintre ei de la măsura de luare în grijă'', la care ei au dreptul, a afirmat HRW într-un raport de 82 de pagini.

Pentru a fi luaţi în grijă, minorii care sosesc la Paris trebuie adesea să treacă prin proceduri ale Crucii Roşii, care stabileşte vârsta lor. Dacă ei contestă decizia, pot sesiza judecătorul, un procedeu îndelungat.

Or, din cauza unor ''practici arbitrare'', unii pot fi consideraţi, ''din păcate'' drept adulţi'' la sosirea lor, a afirmat organizaţia, ''Numeroşi tineri'' sunt ''respinşi în mod sumar şi eronat, doar după criteriul aparenţei lor fizice'', a denunţat organizaţia neguvernamentală pentru drepturile omului.

În raport se exprimă de asemenea preocuparea în legătură cu discuţiile ''pe repede înainte'' şi ''prost purtate'', adaugă organizaţia, care a interogat 49 de copii neînsoţiţi şi a examinat evaluările altor 35 de cazuri.

Pentru alţii, documentele sunt cele care pun probleme, fie pentru că tinerii ''nu pot prezenta documente de identitate'', fie pentru că autorităţile ''le contestă autenticitatea''.

''Faptul că au lucrat'' în ţările lor sau pe parcursul lor migrator ''este un motiv de refuz frecvent utilizat'', a adăugat organizaţia, potrivit căreia autorităţile ''invocă de asemenea decizia tinerilor de a călători fără părinţi''.

HRW este preocupată şi în legătură cu faptul că atunci când aceşti tineri sesizează justiţia, ''unii judecători ordonă constant teste osoase pentru a determina vârsta lor'', în timp ce instanţele medicale nu consideră acesta un mijloc sigur de determinare a vârstei''.

Crucea Roşie a dezminţit puternic acuzaţiile. Într-o scrisoare anexată la raport, organizaţia aminteşte că ''peste 6.600 de copii au fost primiţi'' prin intermediul procedurilor sale anul trecut.

Aproape 15.000 de ''minori neînsoţiţi'' au fost încredinţaţi serviciilor de ajutor pentru copii în Franţa în 2017, respectiv o creştere de 85 % într-un an.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61971076
Cum sărbătoresc americanii Ziua Națională. Autoritățile au luat măsuri de securitate sporite

Americanii sărbătoresc, miercuri, ziua naţională, iar cu acest prilej, toată ţara va petrece, de la Atlantic până la Pacific.

61971071
Mărturiile părinţilor copiilor blocaţi în peştera din Thailanda: “S-au născut din nou”

Copiii și antrenorul lor de fotbal, captivi în peștera inundată din Thailanda, par să fie sănătoși și cu o stare de spirit destul de bună.

61971068
Sistemul de sănătate britanic împlinește 70 de ani. Doar 2% dintre cetățeni n-au acces la medicamente

Sistemul de sănătate britanic, universal şi gratuit, împlineşte săptămâna aceasta 70 de ani de la lansare.

Recomandări
Examen
„Au colaborat împreună” şi „pericol eminent”. Testul-grilă la care aproape o treime dintre candidaţii la funcţia de director de şcoală au picat

Pleonasme, paronime, procente şi probleme de logică: 2.069 de profesori care voiau să conducă o şcoală au fost eliminaţi marţi, 13 octombrie, după un test-grilă de o oră. 

Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.