Summitul NATO a adoptat un pachet de decizii format din trei elemente privind aderarea Ucrainei la Alianță. Care sunt acestea

62365045
Profimedia

Cu prilejul summitului NATO de la Vilnius, liderii Alianței Nord-Atlantice au declarat că Ucraina este așteptată se adere în înrganizație, dar nicio precizare concretă nu a fost oferită.

În cadrul summitului NATO din capitala Lituaniei a fost adoptat un pachet de decizii format din trei elemente referitoare la Ucraina, în ceea ce privește drumul său spre aderarea la NATO.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a transmis că a fost adoptat un pachet format din trei elemente, „care va aduce Ucraina mai aproape de Alianță”.

"Astăzi, aliații au adoptat un pachet format din trei elemente, care va aduce Ucraina mai aproape de NATO. Primul element este un nou program de sprijin durabil pentru Ucraina, care va face posibilă tranziția de la standardele sovietice la cele ale NATO în ceea ce privește antrenamentul și doctrinele", a spus liderul NATO.

Al doilea element este crearea noului consiliu Ucraina-NATO, care va fi un forum de consultare și de luare a deciziilor, în care Ucraina și membrii NATO "se vor întâlni de la egal la egal", a explicat Stoltenberg.

Zelenski, nemulțumit

"Al treilea element - am confirmat că Ucraina va deveni membră a NATO și am convenit să renunțăm la Planul de acțiune pentru aderare. Acest lucru va face ca aderarea Ucrainei să fie un proces într-o singură etapă, în loc de două etape. De asemenea, am făcut precizarea că vom anunța despre invitarea Ucrainei în NATO, atunci când aliații vor fi de acord, iar condițiile vor fi îndeplinite", a conchis Stoltenberg, potrivit Ukrainska Pravda.

Mai mult, Stoltenberg a asigurat că acesta este un pachet puternic pentru Ucraina și o cale clară către aderarea țării la NATO.

Marți, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat dur discuțiile privind o potențială cale de aderare a Ucrainei la NATO.

El a denunţat drept „absurd” faptul că NATO nu stabileşte, la summitul de la Vilnius, un calendar al aderării Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică.

„Este fără precedent şi absurd să nu se stabilească un termen al invitării şi nici al aderării Ucrainei”, denunţă Zelenski într-un mesaj postat pe Twitter.

„Se pare că nu există nicio voinţă de a invita Ucraina în NATO şi nici de a o face membră a Alianţei” Nord-Atlantice, denunţă şeful statului ucrainean.

NATO a convenit, în 2008, la Bucureşti, ca Ucraina să devină membră a blocului militar, însă fără să precizeze nici cum şi nici când.

„Acum, în drum spre Vilnius, am primit semnale potrivit cărora se discută anumite formulări cu privire la Ucraina”, anunţă Zelenski, potrivit News.ro.

El insistă că această ”formulare” priveşte ”invitarea de a deveni membru NATO şi nu aderarea Ucrainei”.

„Incertitudinea înseamnă slăbiciune. Iar eu voi discuta în mod deschis acest lucru la summitul” NATO de la Vilnius, avertizează Zelenski.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62365119
Pretențiile lui Zelenski i-au înfuriat pe aliați: ”Oamenii ar vrea să vadă un pic de recunoștință”. ”Știi, nu suntem Amazon”

Pretențiile lui Volodimir Zelenski i-au înfuriat pe aliații americani și britanici, secretarul englez al Apărării ajungând până la a declara public că ”oamenii ar vrea să vadă un pic de recunoștință”.

 

62365120
Grecia vrea „progrese importante” în relațiile cu vecinul și rivalul său Turcia

În marja summitului NATO de la Vilnius, Grecia a anunțat că dorește „progrese importante” în vederea unei apropieri cu Turcia.

62365050
"Cel mai puternic cartel de droguri din lume" a intrat cu forța în afacerea cu meduze. Ce sume se învârt în această branșă

Mafioții mexicani din temutul cartel Sinaloa și-au fixat o altă țintă pentru a scoate milioanele de dolari.

 

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.