Stoltenberg (NATO): „Rusia este cea mai mare amenințare la adresa securității globale”

jens stoltenberg
Inquam / Octav Ganea

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, marți, că președintele rus Vladimir Putin a calculat greșit atunci când a decis să atace Ucraina, calificând ultimul an ca fiind esențial pentru securitatea globală.

"Putin a vrut mai puțin NATO, dar a primit mai mult NATO", a declarat Stoltenberg în timpul prezentării raportului său anual, remarcând că granița Alianței cu Rusia se va dubla odată cu aderarea Finlandei și Suediei. Calificând Moscova drept "cea mai importantă amenințare" la adresa securității globale, alături de terorism, secretarul general a subliniat că NATO "a fost pregătită" atunci când tancurile rusești s-au desfășurat în Ucraina.

Stoltenberg a adăugat că NATO "a văzut semne" că Rusia a cerut livrări de arme letale din partea Chinei, menționând totodată că Beijingul a pus la îndoială "interesul, securitatea și valorile" Alianței, potrivit agenției de presă Baha.

NATO promite sprijin deplin Ucrainei

La începutul acestei luni, șeful NATO a evidenţiat încă o dată nevoia de a susţine Ucraina atât timp cât va fi necesar pentru ca aceasta să câştige războiul de agresiune declanşat de Rusia în februarie anul trecut.

Într-o întâlnire cu parlamentari din Uniunea Creştin-Democrată din Germania (CDU) şi cu membri ai grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), Jens Stoltenberg a subliniat că statele aliate trebuie să rămână pregătite pentru a sprijini Ucraina până la capăt.

Citește și
Tupolev TU-95
Rusia și-a trimis bombardierele strategice în apropierea Japoniei, în timp ce premierul japonez vizitează Ucraina

El a salutat rolul parlamentarilor în informarea opiniei publice şi în menţinerea unui nivel ridicat de sprijin public pentru Ucraina.

De asemenea, înalta oficialitate a Alianţei Nord-Atlantice a insistat pe necesitatea continuării investiţiilor în apărare şi pe importanţa menţinerii unităţii transatlantice.

Necesitatea susţinerii constante a Ucrainei a fost reafirmată luni şi de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un mesaj online adresat participanţilor la conferinţa 'Securitatea Europei după invadarea Ucrainei de către Rusia', organizată de Institutul pentru afaceri europene şi internaţionale de la Dublin (IIEA).

''Prin invadarea Ucrainei, o ţară independentă şi suverană, preşedintele (rus Vladimir) Putin a declarat război ordinii mondiale bazate pe reguli aşa cum o cunoaştem şi o preţuim. Trebuie să susţinem Ucraina atât timp cât este necesar şi cu orice are ea nevoie pentru a câştiga'', a spus Geoană, care a adăugat că în acelaşi timp aliaţii trebuie să-şi consolideze în continuare capacitate de apărare şi descurajare, potrivit Agerpres.

Citește și...
Rusia acuză un atac ucrainean cu drone asupra unei staţii de pompare a oleoductului Drujba
Rusia acuză un atac ucrainean cu drone asupra unei staţii de pompare a oleoductului Drujba

Rusia a acuzat marţi Ucraina că a atacat cu drone perimetrul staţiei de pompare a petrolului Novozibkov care deserveşte conducta Drujba, transmite agenţia EFE.

Rusia și-a trimis bombardierele strategice în apropierea Japoniei, în timp ce premierul japonez vizitează Ucraina
Rusia și-a trimis bombardierele strategice în apropierea Japoniei, în timp ce premierul japonez vizitează Ucraina

Două bombardiere strategice rusești au survolat Marea Japoniei timp de mai bine de șapte ore, a anunțat marți ministerul rus al Apărării într-o declarație publicată în timp ce premierul japonez începea o vizită în Ucraina, scrie Reuters

Xi Jinping l-a invitat pe Vladimir Putin în China anul acesta. Beijingul va continua să prioritizeze relațiile cu Rusia
Xi Jinping l-a invitat pe Vladimir Putin în China anul acesta. Beijingul va continua să prioritizeze relațiile cu Rusia

Preşedintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit marţi, în a doua zi a vizitei sale de stat de trei zile în Rusia cu premierul rus Mihail Mişustin şi a salutat ”parteneriatul strategic global” dintre cele două ţări.

Recomandări
Regele Charles și-a pupat vecinele din Valea Zălanului. Darul care l-a făcut curios: ”Abia aștept să gust! Pentru ce e bun?”
Regele Charles și-a pupat vecinele din Valea Zălanului. Darul care l-a făcut curios: ”Abia aștept să gust! Pentru ce e bun?”

Regele Charles al III-lea își trage sufletul în aceste zile în locurile de poveste din Transilvania, la care tânjește an de an. Suveranul britanic a zâmbit fericit când a ajuns în Valea Zălanului, unde oamenii l-au așteptat cu bucurie și cu multe flori.  

Recep Erdogan a fost investit oficial președinte al Turciei, la al treilea mandat și după 20 de ani de putere
Recep Erdogan a fost investit oficial președinte al Turciei, la al treilea mandat și după 20 de ani de putere

Recep Tayyip Erdogan a depus jurământul ca șef al statului şi îşi începe noul mandat prezidențial de 5 ani, după alţi 20 în care s-a aflat la putere, întâi ca premier, apoi ca președinte al Turciei.

Incendiu la un hotel-restaurant din Mândra, județul Brașov. Persoanele aflate în interior s-au autoevacuat
Incendiu la un hotel-restaurant din Mândra, județul Brașov. Persoanele aflate în interior s-au autoevacuat

Un incendiu a cuprins, sâmbătă seară, acoperişul unui hotel-restaurant din localitatea Mândra, judeţul Braşov, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Persoanele care se aflau în clădire au reuşit să iasă.