Shakira va fi judecată în Spania pentru evaziune fiscală

×
Publicitate

Vedeta columbiană Shakira va fi judecată de un tribunal spaniol pentru acuzaţii de fraudă fiscală în valoare de 14,5 milioane de euro, transmite BBC, conform News.ro.

Un tribunal din Barcelona a dispus ca vedeta să fie judecată pentru şase presupuse infracţiuni fiscale, deşi data nu a fost încă stabilită.

Procurorii spanioli vor să o închidă pe vedetă timp de opt ani şi să o amendeze cu 23,8 milioane de euro dacă va fi găsită vinovată.
Artista în vârstă de 45 de ani a negat în repetate rânduri orice abatere.

"Sunt încrezătoare că am suficiente dovezi pentru a-mi susţine cazul şi că justiţia va prevala în favoarea mea", a declarat recent într-un interviu acordat ediţiei spaniole a revistei Elle.

Echipa de avocaţi a Shakirei a precizat într-un comunicat că îşi va face treaba "prezentând [argumentele] la momentul potrivit".
Ea a respins anterior un acord oferit de procurori, alegând în schimb să meargă la proces.

În centrul acestei dispute se află statutul de rezidenţă al Shakirei între 2012 şi 2014, când procurorii au susţinut că aceasta locuia în Spania, dar şi-a trecut reşedinţa oficială în altă parte.

Conform legislaţiei spaniole, persoanele care petrec mai mult de şase luni în ţară sunt considerate rezidenţi în scopuri fiscale. Dar Shakira spune că Spania nu era locul în care locuia în principal la acea vreme.

În iulie, procurorii au emis un document în care se susţinea că a cumpărat o casă în Barcelona în 2012, care a devenit o casă de familie pentru ea şi pentru partenerul ei de atunci, fotbalistul Gerard Piqué de la Barcelona.

Avocaţii ei au declarat că, până în 2014, cea mai mare parte a veniturilor ei provenea din turnee internaţionale şi că petrecea perioade lungi de timp în afara Spaniei.

"Autorităţile fiscale spaniole au văzut că mă întâlnesc cu un cetăţean spaniol şi au început să saliveze. Este clar că au vrut să se ducă după acei bani indiferent de situaţie", a declarat ea pentru revista Elle.

Shakira a declarat Spania ca fiind locul ei de reşedinţă în scopuri fiscale în 2015. Ea a declarat că a plătit 17,2 milioane de euro în impozite şi că nu are datorii restante.

Într-un caz separat, în 2019, Piqué a fost amendat cu 2,1 milioane de euro de către tribunalul naţional spaniol pentru evaziune fiscală între 2008 şi 2010.

Cuplul a anunţat la începutul lunii iunie că s-a despărţit după 11 ani. Ei au împreună doi fii, în vârstă de şapte şi nouă ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62291032
Premierul danez: Scurgerile inexplicabile de gaze naturale din Nord Stream 1 şi 2, cauzate de "acte deliberate"

Scurgeri inexplicabile de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, la Marea Baltică, sunt cauzate de "acte deliberate" şi nu de un "accident”, a declarat, marţi seară, premierul danez, scrie AFP.  

62290052
Rezultatele referendumurilor din Ucraina. Pro-rușii revendică victoria. Medvedev: "Bine aţi venit acasă, în Rusia!"

Autorităţile de ocupaţie pro-ruse din regiunile ucrainene Zaporojie, Herson şi Lugansk au anunţat marţi seară victoria la referendumurile ilegitime de anexare a acestor teritorii la Rusia, transmite AFP.

62290991
Rușii mobilizați pentru război sună la Ministerul Apărării din Ucraina pentru a întreba cum să se predea

Ministerul Apărării din Ucraina a primit multe apeluri de la ruși chemați să lupte în război, care întreabă cum să se predea Ucrainei, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.