Schimb de putere in China. Li Keqiang, un tehnocrat care vorbeste engleza fluent, este noul premier

60564521

Li Keqiang a fost desemnat premier vineri, dupa o zi de la numirea presedinte a lui Xi Jinping in Parlament. Astfel se incheie tranzitia la putere a unei noi echipe care va conduce a doua putere mondiala in urmatorii zece ani, relateaza AFP.

"Anunt ca tovarasul Li Keqiang a fost ales premier al Republicii populare a Chinei", a declarat vicepresedintele Adunarii Nationale Populare (ANP, Parlament) Yan Junqi in fata a aproximativ 3.000 de delegati reuniti la Beijing, la Palatul Poporului, in cadrul unei ceremonii transmise in direct de televiziunea nationala.

In varsta de 57 de ani, Li Keqiang va superviza enorma masinarie guvernamentala ce aplica optiunile Partidului Comunist Chinez (PCC), el fiind unul dintre oficialii de rang inalt din cadrul acestuia, detinand functia de membru al Consiliului Permanent al Biroului Politic, "varful" puterii in China.

El il inlocuieste pe Wen Jiabao, care a condus timp de zece ani, sub presedintia lui Hu Jintao, spectaculoasa crestere economica chineza marcata de o medie anuala de peste zece la suta, care s-a redus totusi la mai putin de opt la suta anul trecut.

Analiza CNN. Cine este Li Keqiang, fiul unei familii sarace, vazut ca viitor PREMIER al Chinei

Li Keqiang
Li Kenqiang a primit aprobarea din partea a 2.940 din cei 2.949 de delegati ANP, adica 99,69 la suta din voturi, putin sub procentul de 99,86 la suta inregistrat la alegerea lui Xi Jinping la presedintia Republicii, in locul lui Hu Jintao.

Li Keqiang, un tehnocrat care vorbeste engleza fluent, are ca principala sarcina mai degraba reorientarea modelului economic chinez catre o crestere bazata pe consum casnic, decat spre marile proiecte de infrasctructura din ultimii ani.

Al XVIII-lea congres al PCC, care a avut loc in noiembrie, a innoit conducerea partidului si respectiv cea a tarii.

CITITI SI:

Xi Jinping a fost desemnat presedinte al Chinei de catre Parlament

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61287830
Un avion iranian a incercat sa atace o drona americana. Doua avioane ale SUA au sarit in ajutor

Un avion de vanatoare iranian F-4 Phantom a incercat sa intercepteze un aparat american fara pilot "deasupra apelor internationale", dar a renuntat la atac dupa sosirea altor doua avioane militare americane, anunta Pentagonul.

Un avion iranian a incercat sa atace o drona americana. Doua avioane ale SUA au sarit in ajutor

Un avion de vanatoare iranian F-4 Phantom a incercat sa intercepteze un aparat american fara pilot "deasupra apelor internationale", dar a renuntat la atac dupa sosirea altor doua avioane militare americane, anunta Pentagonul.

60590546
Iranul a testat cu succes doua tipuri de racheta cu raza scurta de actiune

Fortele terestre iraniene au testat cu succes doua tipuri de racheta cu raza scurta de actiune, in cadrul unor exercitii militare ce s-au desfasurat joi in zona orasului Kashan, potrivit presei iraniene, relateaza RIA Novosti in pagina electronica.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.