Proteste în Italia, pentru că certificatul verde a devenit obligatoriu pentru toți angajații: “Vreau să fiu liber”

×
Publicitate

Mii de oameni au ieșit pe străzi, în Italia, nemulțumiți că certificatul verde a devenit obligatoriu pentru toți angajații, de la stat și din privat.

Cei care nu se conformează riscă amenzi și chiar neplata salariului. Regula a intrat în vigoare vineri, în condițiile în care peste 80% dintre italienii cu vârste peste 12 ani sunt vaccinați.

Până de curând, vaccinarea era obligatorie în Italia doar pentru pentru personalul medical și cel didactic. De vineri însă, trebuie să se supună acestei reguli toți salariații din peninsulă.

“Vreau să fiu liber să fac ce vreau şi categoric nu vreau să mă injectez cu produse chimice care nu ştiu de unde provin şi, mai mult, nu vreau să le primească copiii mei. În niciun caz! Cei care cred în vaccin, să-l facă, nu sunt împotrivă, pot să facă ce vor”, a spus un protestatar.

Pentru a arăta că protestul lor este pașnic, mai multe femei din rândul demonstranților le-au împărțit jandarmilor flori.

“Nu suntem aici pentru a produce violențe și nimic de genul, suntem aici pentru că ne răpesc drepturile și nu mai putem nici măcar să mergem la muncă”, a declarat o femeie.

Lovită dur de pandemie anul trecut, Italia a plătit un preţ uriaș: 130.000 de morţi. În decembrie, Guvernul de la Roma a lansat campania de vaccinare, care s-a dovedit un succes. Din cele 3,2 milioane de angajaţi din sectorul public, doar aproximativ 8 la sută n-au primit serul anti-Covid. În sectorul privat, unde lucrează 14 milioane de persoane, procentul urcă la 15%.

Manifestanţii care au împânzit, vineri, străzile Romei au ameninţat cu greva pentru a scăpa de sancţiunile prevăzute de noua lege.

Iar mulți nevaccinați spun că sunt dispuși să achite 15 euro pentru un test, de trei ori pe săptămână, după ce în cazul lor a fost eliminată plata din fonduri publice.

O măsură similară a intrat vineri în vigoare și în Franța. Oficialii din Hexagon au anunțat că testele COVID nu mai sunt gratuite pentru cei nevaccinați. Pentru un test PCR, francezii vor fi nevoiți să scoată din buzunar în jur de 40 de euro. Iar în Germania s-a pus capăt gratuității la începutul săptămânii.

“Nu-mi permit. Nu este un preț foarte mare, dar oricum, probabil voi merge mai rar la restaurante și voi avea grijă să fac economii. Sunt nevoit să plătesc pentru teste cel puțin o dată pe săptămână”, a spus un bărbat.

Jean-Marc Selve, farmacist: “Suntem la o răscruce, iar oamenii care nu sunt vaccinați s-ar putea să înțeleagă în sfârșit de ce este necesar. De obicei, taxarea populației convinge”.

Din martie anul trecut, în Franţa s-au făcut aproximativ 150 de milioane de teste. Iar aici certificatul verde este obligatoriu pentru accesul în cinematografe, restaurante, la competiţii sportive, dar și pentru călătoriile cu avionul sau trenul pe distanţe lungi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62202109
Corpul unei femei, victimă a inundaţiilor din iulie, din Germania, a fost găsit în Olanda

Corpul unei femei, dată dispărută în urma inundaţiilor dramatice care au însângerat vestul Germaniei în iulie, a fost găsit în oraşul olandez Rotterdam, la peste 300 de kilometri în aval, a anunţat vineri poliţia germane.

62219153
Regina Elisabeta a II-a i-a criticat pe liderii lumii, fără să știe că microfonul rămăsese deschis

Într-o conversaţie privată, regina Elisabetata II-a a Marii Britanii și-a exprimat frustrarea provocată de șefii de stat și de guverne care doar vorbesc despre urgența de a opri schimbările climatice, dar nu fac ceva concret în acest sens.

62204789
Statele Unite își redeschid granițele pentru turiștii complet imunizați. De când vor fi permise călătoriile

Statele Unite au anunțat că își vor redeschide granițele pentru călătorii complet vaccinați începând cu 8 noiembrie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.