Primul discurs al Papei Leon al XIV-lea. Trei indicii despre ce fel de pontificat își dorește

62542089
Getty

Din primele sale momente la balconul Bazilicii Sfântul Petru, Papa Leon al XIV-lea a oferit trei indicii importante despre ce fel de lider al Bisericii Catolice va fi pentru cei peste 1,4 miliarde de credincioşi, relatează Reuters.

Leon al XIV-lea, fostul cardinal american Robert Prevost, a fost ales joi de cardinalii lumii ca nou Papă, în a doua zi a Conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc, care a murit luna trecută.

El este primul papă din Statele Unite, dar are dublă cetăţenie în Peru, unde a fost misionar timp de decenii înainte de a deveni cardinal.

Primul indiciu al lui Leon a fost alegerea numelui. Papii folosesc adesea această alegere pentru a trimite primul lor semnal major cu privire la priorităţile noii lor papalităţi.

Francisc şi-a luat numele de la Sfântul Francisc din Assisi din secolul al XIII-lea, care a respins bogăţia şi a dorit să se ocupe de săraci.

Moștenirea ultimului papă Leon

Ultimul papă care a purtat numele Leon, Leon al XIII-lea, şi-a concentrat mare parte din papalitatea sa din 1878-1903 pe apărarea drepturilor lucrătorilor, solicitând salarii echitabile, condiţii de muncă echitabile şi dreptul de a se afilia la sindicate.

”Prin alegerea numelui Leon XIV, el arată că este angajat faţă de învăţătura socială a bisericii”, a declarat reverendul Thomas Reese, un comentator iezuit care urmăreşte îndeaproape papalitatea.

Al doilea indiciu al lui Leon a fost alegerea limbajului şi cuvintele pe care le-a rostit, care au pus un accent clar pe nevoia de pace, un aspect asupra căruia Francisc s-a concentrat adesea.

Un discurs în limba papalității

Nicio parte din discursul său în faţa mulţimii adunate în Piaţa Sfântul Petru nu a fost în limba engleză, ci mai degrabă în italiană, limba papalităţii, şi o scurtă incursiune în spaniolă pentru a-şi saluta fosta comunitate din Peru. El nu a menţionat Statele Unite.

”La pace sia con tutti voi!” (Pacea să fie cu voi!), primele cuvinte rostite de Leon în public, au reluat cele folosite de catolici în cadrul sărbătorilor lor, dar au oferit şi un mesaj imediat de pace într-o lume sfâşiată de conflicte.

Înainte de a se îndrepta spre conclavul secret din 7 mai, cardinalii lumii au emis o declaraţie în care au deplâns conflictele ”din Ucraina, Orientul Mijlociu şi multe alte părţi ale lumii” şi au făcut un ”apel sincer” pentru pace.

Noul papă a spus că vrea să împărtăşească pacea lui Dumnezeu, numind-o ”o pace dezarmată şi o pace dezarmantă”, care este ”umilă şi perseverentă”.

Papa Francisc, în discursul noului Suveran Pontif

Leon l-a menţionat, de asemenea, pe Francisc, care a oferit ultima sa binecuvântare mulţimilor din Roma în Duminica Paştelui, cu o zi înainte de a muri din cauza unui accident vascular cerebral, după ce s-a luptat cu o dublă pneumonie timp de săptămâni.

”Avem încă în urechi acea voce slabă, dar mereu curajoasă a Papei Francisc”, a spus el.

Leon a cerut permisiunea de a oferi aceeaşi binecuvântare pe care Francisc a folosit-o cu doar câteva săptămâni în urmă, spunând: ”Dumnezeu ne iubeşte, Dumnezeu îi iubeşte pe toţi, iar răul nu va învinge. Suntem în mâinile lui Dumnezeu”.

Al treilea indiciu al lui Leo a fost în alegerea ţinutei sale. Spre deosebire de Francisc, care a respins toate capcanele papalităţii, inclusiv în prima zi în care a fost ales în 2013, Leon a purtat un veşmânt papal tradiţional roşu peste roba sa albă.

Deşi Leon urmează tradiţia lui Francisc, el a semnalat că este un papă nou şi diferit.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62532575
Donald Trump cere un armistiţiu de 30 de zile în Ucraina. Apelul lansat de preşedintele SUA după discuția cu Zelenski

Preşedintele american, Donald Trump, a lansat joi un apel pe reţeaua sa Truth Social la "o încetare necondiţionată a focului de 30 zile" în Ucraina, transmite AFP.

 

62542088
Și Papa Leon al XIV-lea este mare iubitor al sportului: ”Mă consider un jucător amator”. Ce joacă noul Suveran Pontif

Americanul Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, a devenit joi primul papă american. Noul suveran pontif, Leon al XIV-lea, spune că este un fan al tenisului, relatează Le Figaro.

62529245
Volodimir Zelenski, discuții telefonice cu Donald Trump, după ratificarea acordului privind resursele naturale ale Ucrainei

O discuţie telefonică este în desfăşurare între preşedinţii american, Donald Trump, şi ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat Kievul joi seară, potrivit AFP.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.