O femeie și-a salvat rudele cu ajutorul imaginilor din satelit. Ce a observat în ele

61993305

O femeie din Statele Unite a reuşit să-şi salveze rudele rămase izolate cu ajutorul fotografiilor obţinute de satelit, în care apărea scris pe iarbă mesajul de "Ajutor", relatează Daily Mail.

Americanca Amber Gee a utilizat imagini din satelit făcute de National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) pentru a vedea dacă locuinţa ei din Youngstown, Florida, a suferit pagube în urma uraganului Michael.

În ele a văzut, scris în iarbă cu ajutorul trunchiurilor doborâte de uragan, mesajul "Help" (Ajutor). Ulterior, femeia a trimis autorităţilor o fotografie cu mesajul respectiv.

"Verificam pagubele din zona făcute asupra locuinţelor care aparţin familiei mele şi am dat peste casa bunicii mele...şi avea cuvântul "Ajutor" scris în grădină", a relatat Amber Gee, citată de Daily Mail.

Bunica ei, în vârstă de 80 de ani, plecase de la faţa locului încă de dinainte de uragan. Însă unchiul şi mătuşa ei, precum şi un prieten de familie ramasasera blocaţi.

"Se pare că au trebuit să-şi facă loc printre mulţi copaci doborâţi pentru a ajunge acolo", a mai precizat Amber Gee.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61993287
Avioanele invizibile americane, distruse de uraganul Michael. Un singur aparat poate costa 150 milioane $
Uraganaul Michael nu este responsabil doar pentru decesul a 18 persoane (conform ultimei numărători), ci şi pentru distrugerea unui număr de 17 avioane de luptă F-22 Raptor, relatează Bussines Insider.
61775351
Biserica Ortodoxă Rusă a rupt relaţiile cu Patriarhul de la Constantinopol
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a luat luni decizia, după ce Patriarhia Constantinopolului a recunoscut autocefalia Bisericii din Ucraina. 
61993239
Scandări ”vrem acasă, hoții nu ne lasă” în timpul vizitei în Italia a lui Iohannis
Aflat în vizită de stat în Italia, preşedintele Klaus Iohannis a trăit un moment emoţionant, la "Columna lui Traian".