Noua Zeelandă a retras unor părinți custodia asupra bebelușului grav bolnav pentru că refuzau ”sânge vaccinat”

62308470
Shutterstock

Un tribunal neozeelandez a retras, miercuri, temporar custodia unui bebeluş ai cărui părinţi se opuneau unei operaţii chirurgicale menite să-i salveze viaţa, temându-se că el ar putea primi sânge provenind de la donatori vaccinaţi împotriva COVID-19.

 

Înalta Curte de Justiţie din Auckland a ordonat ca "Baby W", în vârstă de şase luni, să fie plasat sub tutelă parţială în perioada operaţiei chirurgicale de urgenţă pentru o problemă cardiacă, denumită stenoză de valvă.

Părinţii bebeluşului s-au opus acestei intervenţii chirurgicale, cerând ca sângele care i-ar putea fi transfuzat în blocul operator să provină de la donatori care nu au primit niciun vaccin ARN mesager împotriva COVID-19.

"Problema primordială este să ştim dacă tratamentul propus este în interesul suprem (al bebeluşului)", a subliniat tribunalul într-un comunicat.

Copilul se află de acum "sub tutela medicală a Curţii până la finalizarea operaţiei" şi restabilirea lui, cel târziu până la sfârşitul lui ianuarie.

Părinții păstrează autoritatea asupra copilului, cu excepția îngrijirilor medicale

Părinţii păstrează autoritatea asupra copilului, exceptând chestiunile ce ţin de îngrijiri medicale. Ei "vor fi informaţi în orice moment rezonabil despre natura tratamentului aplicat lui 'Baby W' şi evoluţia stării lui", potrivit deciziei.

Acest caz a şocat opinia publică din Noua Zeelandă, arătând cât de gravă este dezinformarea din jurul vaccinării.

Purtătorul de cuvânt al agenţiei de sănătate neozeelandeze, Mike Shephred, a afirmat că este vorba de "o situaţie dificilă pentru toate persoanele implicate". "Decizia de a prezenta o cerere precum aceasta unui tribunal este luată întotdeauna ţinând cont de interesul suprem al copilului", a subliniat el.

Bebeluşul este îngrijit într-un spital pentru copii din Auckland.

La anunţul acestei decizii judiciare, militanta anti-vaccinare Liz Gunn a cerut celor câteva persoane venite să susţină familia să facă presiuni pe lângă prim-ministrul Jacinda Ardern, pentru ca ea să revină asupra deciziei.

Autorităţile sanitare neozeelandeze au respins cererea părinţilor care cereau "sânge nevaccinat", argumentând că aceasta este inutilă şi puţin practică.

Noua Zeelendă, una din țările care au ieșit cel mai bine din pandemia de Covid-19

Spitalele din Noua Zeelandă nu separă sângele donat de persoane vaccinate de cel donat de persoane nevaccinate, niciuna dintre cele două categorii neprezentând mai multe riscuri ca cealaltă.

Familia copilului afirmă că are zeci de donatori nevaccinaţi care aşteaptă să doneze.

"Acesta este un caz cu adevărat neobişnuit, în care părinţii vor un mai bun tratament pentru copilul lor decât cel propus de stat", a declarat în noiembrie Sue Grey, avocata părinţilor. "Am ajuns aici pentru că avem un guvern şi o bancă de sânge (...) care nu vor să facă disponibile aceste servicii", a adăugat ea.

Măsurile energice adoptate de Noua Zeelandă la începutul pandemiei de coronavirus au fost considerate de mulţi drept printre cele mai reuşite din lume, pentru că această ţară a înregistrat o rată mică de mortalitate, încă înainte de apariţia vaccinurilor.

Însă restricţiile severe impuse în ceea ce priveşte deplasările şi lockdown-urile au fost criticate drept atingeri la adresa libertăţilor şi au provocat emergenţa unor grupuri antivaccinare şi antirestricţii, grupuri mici, dar foarte active.

 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62308459
Două trenuri s-au ciocnit în Spania. Cel puțin 155 de oameni sunt răniți. FOTO și VIDEO

Cel puțin 155 de pasageri au fost răniţi miercuri după ce două trenuri de navetişti s-au ciocnit în gara din localitatea spaniolă Montcada i Reixac, din provincia Barcelona (nord-est), transmite EFE, potrivit Agerpres.  

62135510
Germania a lichidat o grupare teroristă de extremă dreapta, care plănuia să organizeze o lovitură de stat

Douăzeci şi cinci de presupuşi membri şi susţinători ai unei grupări teroriste de extremă dreapta din Germania au fost reținuți miercuri dimineața, în urma unor raiduri care au avut loc în toată țara.    

62250232
Medvedev: Rusia ar fi fost sfâșiată dacă nu ar fi existat arme nucleare

Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei, a afirmat că Rusia, fără puterea nucleară pe care o deține în prezent, ar fi fost distrusă.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Au început audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Vlcsnap 2026 10 19 10h28m23s247
Incident grav la o școală din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg. „Spunea că e de altă religie”

Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.