Maduro sfidează Europa, cât și pe oponenții săi politici. Ce a făcut la un eveniment. VIDEO

×
Publicitate

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro a respins vehement ultimatumul primit din partea a 4 ţări europene.

Franţa, Germania, Spania şi Marea Britanie i-au cerut lui Maduro să organizeze alegeri libere în decurs de 8 zile, în caz contrar îl vor recunoaşte drept preşedinte legitim pe liderul opoziţiei Juan Guaido.

În speranţa că va lăsa regimul Maduro fără resurse, Statele Unite au cerut ţărilor lumii să întrerupă orice tranzacţie financiară cu Venezuela.

Situaţia din Venezuela a prilejuit un schimb tensionat de replici la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU.Secretarul de stat american le-a cerut statelor să aleagă cât mai repede o tabăra.

Mike Pompeo, secretarul de stat american: „Acum e timpul ca fiecare naţiune să aleagă de partea cui este. Fără ezitări. Fără jocuri. Fie sunteţi de partea forţelor libertăţii, fie sunteţi în gaşcă cu Maduro şi regimul lui dezastruos."

Nicolas Maduro

Reprezentantul Moscovei, pe de altă parte, a acuzat Statele Unite că plănuiesc o lovitură de stat în Venezuela şi i-a jignit pe diplomaţii europeni care i-au dat un ultimatum lui Maduro.

Vasâli Nebenzia, reprezentantul permanent al Rusiei la ONU: „Am auzit Uniunea Europeană vorbind despre un absurd ultimatum de opt zile. Oare ce geniu a găsit această formulă? Unul ridicol, sunt sigur."

Ministrul de Externe de la Caracas a răspuns în acelaşi registru.

Jorge Arreaza, ministrul de externe din Venezuela: „Cum să ţii isonul Statelor Unite, şi nu doar al Statelor Unite, ci al lui Donald Trump? Cum să facă Europa aşa ceva? De ce nu-şi vede Macron de protestele Vestelor Galbene şi atacă Venezuela?"

Pe de altă parte, liderul legislativului de la Caracas, care s-a autoproclamat preşedinte, le-a promit amnistie tuturor poliţiştilor şi militarilor care sprijină opoziţia.

În acest timp, Nicolas Maduro a dat impresia că nu e îngrijorat de ce se întâmplă, dasând şi cântând la tobe la un eveniment dedicat tinerilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62017652
Fenomene extreme în Bulgaria. Mașinile au fost îngropate de zăpadă

Vecinii bulgari au parte de o iarnă cu fenomene extreme.

62017651
Lider al Vestelor Galbene, împușcat în ochi cu un glonț de cauciuc. Se află în comă

În Franţa, unul dintre liderii importanţi ai Vestelor Galbene a fost rănit grav în urma ciocnirilor de sâmbătă seara de la Paris, în a 11-a zi de mobilizare.

62017620
Suma donată de Germania Rusiei, la 75 de ani după ce Hitler a asediat Leningradul

Germania i-a donat Rusiei 12 milioane de euro, cu ocazia comemorării a 75 de ani de la sfârșitul asediului armatei naziste asupra Leningradului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.