Război în Ucraina, ziua 62. Zelenski: Apreciem sprijinul României pentru apărare și poziția față de sancțiuni

Oficialii ucraineni spun că armata rusă a declanșat o serie de atacuri asupra căilor ferate din țară, ucigând cinci persoane. Kievul a cerut ONU să medieze un acord cu Rusia pentru evacuarea civililor blocați în Mariupol.

Ciuca Ciolacu la Kiev - 5
Guvernul României

ȘtirileProTV.ro au transmis în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia:

Comisarul parlamentar pentru drepturile omului, Liudmila Denisova, a oferit un interviu în care a povestit câteva dintre cazurile de violență sexuală comise de ruși pe teritoriul Ucrainei.

26-04-2022 22:49

Bulgaria: Gazprom îşi suspendă livrările de gaze cu începere de miercuri

Grupul rus Gazprom îşi va suspenda livrările de gaze către Bulgaria începând de miercuri, a anunţat marţi seară guvernul de la Sofia, invocând refuzul său de a respecta noile cerinţe ale furnizorului, scrie AFP.

"Astăzi, Bulgargas EAD a primit notificarea că livrările de la Gazprom Export vor fi suspendate începând cu 27 aprilie 2022", a indicat Ministerul Economiei într-un comunicat, în contextul în care această ţară din Peninsula Balcanică este puternic dependentă de gazele ruseşti, conform Agerpres.

26-04-2022 22:13

Ce a transmis Zelenski după întâlnirea cu premierul Ciucă

"Astăzi, la Kiev, m-am întâlnit cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă. Fiecare astfel de vizită este un semnal important de solidaritate cu poporul ucrainean. Apreciem sprijinul României pentru apărare, asistența umanitară și poziția clară cu privire la sancțiuni. Ne bazăm pe sprijinirea viitorului Ucrainei în Uniunea Europeană", a transmis Volodomir Zelenski pe Facebook.

26-04-2022 22:11

"După tot ce a făcut armata rusă în zona Cernobîl și centrala nucleară Zaporojie, nimeni din lume nu se poate simți în siguranță știind câte instalații nucleare, arme nucleare și tehnologii relevante sunt în statul rus", a transmis Zelenski.

26-04-2022 21:55

Cunoscutul pianist lituanian Darius Mazintas a interpretat o piesă de-ale lui Chopin la ruinele Casei de Cultură din Irpin.

26-04-2022 21:46

Țările de Jos nu mai eliberează vize pe termen scurt pentru ruși

Ministerul olandez de Externe a anunțat suspendarea eliberării vizelor pe termen scurt cetățenilor ruși, începând de pe 27 aprilie. Acest lucru a fost raportat la RIA Novosti, citând ambasada Tărilor de Jos în Rusia. Ei au menționat că rușii vor putea în continuare să solicite vize din motive umanitare sau să solicite un permis de ședere temporară.

„Din cauza deciziei guvernului rus de a declara angajații departamentului consular al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos persona non grata, Ministerul Afacerilor Externe al Țărilor de Jos a fost nevoit să decidă suspendarea eliberării vizelor de scurtă ședere”, a transmis ambasada, citată de Kommersant.

26-04-2022 21:01

Germania este „foarte, foarte aproape” de independența față de importurile de petrol din Rusia, a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, afirmând că un embargo petrolier împotriva Rusiei este fezabil. Potrivit acestuia, Berlinul a reușit deja să reducă ponderea petrolului rusesc importat de la 35% la 12%, conform Nexta.

26-04-2022 20:41

Putin, către Guterres: Ne confruntăm cu provocarea de la Bucea, armata rusă nu are nicio legătură

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres

„În ciuda operațiunii militare în curs, sperăm să ajungem la un acord diplomatic. Purtăm negocieri, nu refuzăm să facem acest lucru”, a spus președintele rus, Vladimir Putin, într-o întâlnire la Kremlin, la Moscova, cu secretarul general al ONU, António Guterres.

Vladimir Putin a justificat invadarea Ucrainei de către forțele ruse ca răspuns la ceea ce el spune că este un „genocid” în regiunea Donbass din estul Ucrainei, încălcarea acordurilor de la Minsk și „lovitura de stat” din 2014 de la Kiev.

Putin neagă responsabilitatea armatei ruse în masacrul care a avut loc în orașul Bucea. „Ne confruntăm cu provocarea de la Bucea, armata rusă nu are nicio legătură, știm cine a făcut această provocare, cine a pregătit-o”, a spus el, citat de presa străină.

ONU este gata să-şi mobilizeze resursele umane şi logistice pentru a ajuta la salvarea vieţilor omenesti din oraşul Mariupol, asediat în continuare de forţele ruse.

26-04-2022 20:32

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

„În ciuda operațiunii militare în curs, sperăm să ajungem la un acord diplomatic. Purtăm negocieri, nu refuzăm să facem acest lucru”, a spus președintele rus, Vladimir Putin, într-o întâlnire la Kremlin, la Moscova, cu secretarul general al ONU, António Guterres.

Vladimir Putin a justificat invadarea Ucrainei de către forțele ruse ca răspuns la ceea ce el spune că este un „genocid” în regiunea Donbass din estul Ucrainei, încălcarea acordurilor de la Minsk și „lovitura de stat” din 2014 de la Kiev.

Putin neagă responsabilitatea armatei ruse în masacrul care a avut loc în orașul Bucea. „Ne confruntăm cu provocarea de la Bucea, armata rusă nu are nicio legătură, știm cine a făcut această provocare, cine a pregătit-o”, a spus el, citat de presa străină.



26-04-2022 20:06

Antony Blinken: Vladimir Putin nu este "serios" în intenţiile sale de a negocia cu Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a demonstrat "seriozitate" în ceea ce priveşte intenţiile sale de a negocia cu Ucraina pentru a pune capăt conflictului, a apreciat marţi secretarul de stat american Antony Blinken, citat de AFP.

"Nu am văzut niciun semn până în prezent că preşedintele Putin este serios în privinţa unor negocieri semnificative", a declarat Blinken în faţa Comisiei pentru Afaceri Externe din Senatul american, notează Agerpres.

26-04-2022 19:44

Rusia a oprit livrările de gaz către Polonia

Rusia a oprit livrările de gaz către Polonia, potrivit site-ului de știri Onet.pl, citat de Bloomberg.

26-04-2022 19:28

Autoritățile ucrainene au început să demonteze un monument dedicat prieteniei ruso-ucrainene.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a salutat marţi 'decizia majoră' a Germaniei de a sprijini Ucraina cu sisteme de arme antiaeriene autopropulsate blindate Gepard, transmite dpa, scrie Agerpres. 

26-04-2022 18:20

Ce au discutat Putin și Erdogan

Președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au discutat, marți. Kremlinul susține că discuțiie au fost despre eforturile Moscovei de a asigura siguranța civililor în timpul operațiunii sale militare din Ucraina.

Potrivit unui comunicat al Kremlinului, cei doi lideri au vorbit despre „eforturile făcute de Rusia în mod constant pentru a asigura siguranța civililor pașnici, inclusiv organizarea coridoarelor umanitare”. 

Kremlinul a spus că Erdogan l-a întrebat pe Putin despre orașul-port Mariupol, iar liderul rus i-a spus că „orașul este eliberat și nu se desfășoară operațiuni de luptă acolo”.  

De asemenea, Kremlinul a informat că Putin i-a transmis lui Erdogan că Kievul ar trebui să „își asume responsabilitatea” pentru oamenii ascunși în oțelăria de la Azovstal și să le ceară luptătorilor de acolo să depună armele, notează CGNT.

26-04-2022 18:15

Federația Internațională de Hochei pe Gheață a transmis că Rusia nu mai are dreptul de a găzdui Campionatul Mondial din 2023.

26-04-2022 17:20

Marea Britanie: Trupele ruse continuă să avanseze în regiunea de est a Ucrainei  

Ministerul britanic al Apărării a lansat o hartă actualizată care detaliază mișcările trupelor ruse în Ucraina. Potrivit informațiilor britanice, trupele ruse continuă să avanseze în regiunea de est a Ucrainei de la granița cu Rusia, conform Sky News. 


26-04-2022 17:06

CNCAN dă asigurări că sistemul de monitorizare a radioactivitatii mediului din Ucraina nu indică depăşiri peste valorile normale

Reacţia instituţiei vine după apariţia unor materiale de presa privind nivelul anormal de radiații la Cernobîl.

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) precizează că sistemul de monitorizare a radioactivitatii mediului de pe teritoriul Ucrainei functionează normal şi nu indică depășiri peste valorile normale, conform News.ro.

”În prezent, toate instalaţiile nucleare de la Cernobîl şi de pe teritoriul Ucrainei sunt în stare sigură şi nu există un pericol pentru mediu sau populaţie. Totodată, menţionăm că măsurătorile efectuate la nivel naţional confirmă valori normale ale nivelului de radiaţii”, se arată în comunicat.

26-04-2022 16:29

Nivelul radiațiilor de la Cernobîl este anormal, spune șeful AIEA

Nivelul de radiații de la Cernobîl este anormal, a spus directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi.

„Au fost momente în care nivelurile au crescut din cauza mișcării echipamentelor grele pe care forțele ruse le-au adus aici și când au plecat”, a spus el, citat de NDTV.

Vorbind despre sarcofagul care acoperă rămășițele radioactive ale reactorului nuclear, el a spus că preluarea de către forțele ruse a fost „foarte, foarte periculoasă”.

26-04-2022 16:25

Putin discută cu Erdogan despre situaţia ”umanitară” din Ucraina şi ”apărarea” Donbasului, anunţă Kremlinul

Preşedintlee rus Vladimir Putin a discutat marţi cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan despre situaţia ”umanitară” din Ucraina, într-o convorbire telefonică, anunţă Kremlinul, relatează AFP, citat de News.ro.

Cei doi preşedinţi au ”evocat în detaliu situaţia din Ucraina, în contextul operaţiunii militare speciale de apărare a Donbasului şi eforturilor întreprinse în mod permanent de partea rusă de asigurare a securităţii civililor, inclusiv organizarea unor culoare umanitare”, anunţă într-un comunicat preşedinţia rusă.

26-04-2022 16:21

Rușii și-au pus steagul în localitatea Vasilyevka ocupată din regiunea Zaporojie.

26-04-2022 16:01

Concluziile întâlnirii dintre Secretarul general al ONU și Lavrov

Cei doi oficiali de rang înalt au vorbit despre o posibilă colaborare între ONU, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Rusia şi Ucraina în vederea facilitării coridoarelor de evacuare.

Pe de altă parte, în timp ce Guterres a subliniat cât de imperativă este ”instaurarea cât mai rapidă a păcii”, Lavrov susţine că este prea devreme să se vorbească despre mediere în negocierile de pace, însă Moscova este angajată să găsească o soluţie diplomatică prin negocieri cu guvernul de la Kiev, relatează BBC.

26-04-2022 15:51

Marea Britanie răspunde amenințărilor lui Serghei Lavrov

„Nu cred că în acest moment există o amenințare iminentă cu arme nucleare în Ucraina”, a declarat James Heappey, ministrul forțelor armate britanice.

Întrebat despre posibilitatea ca Moscova să folosească o armă nucleară tactică, James Heappey a spus că există șanse „foarte mici” ca evenimentele să avanseze astfel, notează Reuters. 

Heappey a spus că, deși NATO și-a consolidat flancul estic, nu a oferit ajutor militar.

26-04-2022 15:38

ONU investighează 300 de crime de război în Ucraina

ONU investighează 300 de crime de război în Ucraina, a declarat, marţi, reprezentanta Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului în Ucraina, Matilda Bogner, pentru CNN.

Matilda Bogner a vorbit despre amploarea atrocităţilor civile pe care misiunea din Ucraina le-a documentat de-a lungul războiului până la momentul actual, inclusiv cazuri de violenţă sexuală şi detenţii arbitrare.

Până în prezent, misiunea ONU în Ucraina a documentat până la 5.000 de victime civile, a spus Bogner, menţionând că numărul real va fi cu ”mii” mai mare. În prezent, ONU investighează 150 de cazuri de "dispariţii forţate", conform News.ro.

”Din nou, numărul de cazuri este mai mare, acestea sunt doar cazurile despre care avem suficiente informaţii ca să le analizăm”, a mai spus ea.

”Auzim în unele zone ocupate de Federaţia Rusă că vizează (n.r. ruşii) oameni care au opinii pro ucrainene. De exemplu, oficiali locali, activişti, apărători ai drepturilor omului, uneori jurnalişti despre care ei (n.r. ruşii) consideră că au opinii pro ucrainene sunt arestaţi. De multe ori dispar. Unii au fost eliberaţi, ceea ce este bine, dar alţii au fost găsiţi morţi”, a adăugat oficialul ONU.

26-04-2022 14:21

În aproape nouă săptămâni, Rusia a pierdut la fel de multe trupe în timpul invaziei din Ucraina cât a pirdut în cei nouă ani de război sovietic în Afganistan.

26-04-2022 14:37

Kremlinul susţine că exploziile din Transnistria reprezintă un motiv de „îngrijorare serioasă” şi anunţă că „urmăreşte îndeaproape evenimentele”

Ştirile referitoare la exploziile care s-au produs la turnurile de comunicaţii din regiunea separatistă moldoveană Transnistria reprezintă un motiv de „îngrijorare serioasă”, iar „Moscova urmăreşte îndeaproape evenimentele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters, citată de News.ro.

Consiliul de Securitate al Transnistriei a introdus cod roşu de alertă teroristă timp de 15 zile şi a anunţat că vor fi înfiinţate puncte de control la intrarea în oraşele din regiune.

În plus, toate vehiculele care intră noaptea în oraş vor fi verificate, iar pe timpul zilei vor fi percheziţionate aleatoriu, se mai precizează în comunicat.

Ministerul de Interne din regiunea separatistă moldoveană Transnistria a anunţat că au avut loc explozii la două turnuri de comunicaţii, marţi dimineaţă, în localitatea Maiak din regiunea Grigoriopol, relatează deschide.md şi CNN.

La primele ore ale zilei de 26 aprilie au avut loc două explozii în satul Mayak, raionul Grigoriopol: prima la ora 6:40 (ora locală) şi a doua la 7:05”, se arată în comunicatul Ministerului de Interne, potrivit CNN.

Nu au fost raportate victime. La faţa locului a fost trimis un grup de genişti.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate al ţării, marţi, la ora locală 13.00.

26-04-2022 13:16

ONU se asteaptă ca peste opt milioane de ucraineni să plece ca refugiați

Agenția ONU pentru refugiați (UNHCR) a declarat că se așteaptă în prezent ca aproximativ 8,3 milioane de persoane să fugă din Ucraina în acest an, revizuind în creștere previziunile sale anterioare.

Actualizarea făcută de purtătorul de cuvânt al UNHCR, Shabia Mantoo, a venit după ce agenția a planificat inițial aproximativ patru milioane de refugiați imediat după invazia Rusiei de la sfârșitul lunii februarie, dar această cifră a fost depășită luna trecută.

Aceasta a precizat că peste 12,7 milioane de persoane și-au părăsit  casele de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu două luni, inclusiv 7,7 milioane de persoane strămutate în interiorul țării și peste cinci milioane care au plecat în alte țări, potrivit Al Jazeera.

26-04-2022 12:27

Washingtonul, convins că Ucraina poate câștiga războiul

Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a semnalat că are încredere deplină în capacitatea Ucrainei de a învinge Rusia, notează Sky News

Dând startul discuțiilor pe tema apărării cu peste 40 de țări, acesta a declarat: "Rezistența voastră a fost o sursă de inspirație pentru lumea liberă... Ucraina crede în mod clar că poate învinge, la fel ca toată lumea de aici”.

26-04-2022 12:24

Cod roșu de pericol terorist în Transnistria

Regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova a instituit cod roșu de pericol terorist.  

26-04-2022 12:23

Polonia a trimis tancuri în Ucraina

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a recunoscut luni că ţara sa a trimis tancuri în Ucraina, fără a preciza însă câte, transmite AFP, potrivit Agerpres.

 

26-04-2022 11:32

Lavrov: Amenințarea unui război nuclear este reală

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a recunoscut că există posibilitatea escaladării conflictului până la arme nucleare, deși a dat o notă de speranță cu privire la perspectivele unui acord de pace.

26-04-2022 10:48

Kuleba: Moscova simte înfrângerea în Ucraina

Rusia pierde "ultima speranță" de a speria lumea să se îndepărteze de Ucraina, afirmă ministrul ucrainean de Externe.

Sugestia ministrului rus de Externe Serghei Lavrov că lumea riscă să se prăbușească într-un al treilea război mondial înseamnă doar că Moscova "simte înfrângerea în Ucraina", a declarat omologul său ucrainean Dmytro Kuleba.

Rusia pierde ultima speranță de a speria lumea să nu mai susțină Ucraina. De aici și discuția despre un pericol 'real' de al Treilea Război Mondial. Acest lucru înseamnă doar că Moscova simte o înfrângere în Ucraina. Prin urmare, lumea trebuie să dubleze sprijinul pentru Ucraina, astfel încât să învingem și să protejăm securitatea europeană și globală”, a declarat ministrul ucrainean de Externe, pe Twitter.

26-04-2022 10:30

Procuratura regională din Harkov a lansat o anchetă după ce a afirmat că forțele ruse au înființat un "lagăr de concentrare" în orașul Vovchansk.

Orașul din nordul regiunii Harkov, din regiunea Harkov, a fost cucerit de forțele rusești aproape de începutul invaziei.

Procuratura a declarat că "locuitorii pașnici" sunt "torturați" cu "violență fizică și psihică" în presupusa tabără, care a fost amenajată în incinta unei fabrici.

Oleh Syniehubov, guvernatorul administrației regionale din Harkov, a declarat, de asemenea, că invadatorii au jefuit conținutul fabricii și l-au dus în Rusia.

El a spus că rușii au înființat "un adevărat lagăr de concentrare, unde oamenii sunt supuși la tortură, forțați să colaboreze, să se alăture forțelor armate ale Federației Ruse", conform Sky News.

26-04-2022 10:18

Două turnuri de radio ar fi fost distruse în Transnistria

Ministerul Afacerilor Interne din Transnistria susține că două antene radio care retransmiteau radioul rusesc au fost distruse în Transnistria, regiunea separatistă din estul Moldovei, relatează The Guardian.

Reuters citează ministerul spunând că: "În dimineața zilei de 26 aprilie, la primele ore ale dimineții, în satul Maiac, raionul Grigoriopol, au avut loc două explozii: prima la 6.40 și a doua la 7.05".

Nicio persoană nu a fost rănită, a precizat ministerul.

Nexta publică această imagine neverificată care pretinde că arată turnurile radio la sol.

26-04-2022 10:12

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a negat că SUA au amânat în mod deliberat sancționarea femeii despre care se crede că ar fi iubita lui Vladimir Putin, potrivit BBC.

26-04-2022 09:58

Erdogan va discuta din nou cu Putin

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan urmează să poarte noi discuții cu omologul său rus, potrivit agenției de presă de stat Anadolu, citată de Al Jazeera.

Discuția dintre cei doi lideri are loc în contextul în care șeful ONU efectuează o vizită la Moscova pentru discuții cu Putin.

26-04-2022 09:02

Forțele rusești ar fi au preluat clădirea consiliului municipal din Herson

Trupe rusești înarmate au intrat noaptea trecută în clădirea consiliului municipal și au înlocuit gărzile ucrainene cu ale lor, potrivit agenției de știri de stat ucrainene.

Orașul Herson, din sudul Ucrainei, a fost unul dintre primele care au căzut în mâinile Rusiei când a izbucnit războiul.

Ucraina susține acum că Rusia plănuiește să organizeze un "referendum" înscenat în oraș pentru a face să pară că cetățenii săi doresc prezența trupelor rusești.

Cu toate acestea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Kievul se va retrage din negocierile de pace cu Rusia dacă în zonele capturate vor fi organizate pseudo-referendumuri, notează Sky News.

26-04-2022 08:28

„Rusia a eșuat deja în Ucraina”. Asta crede secretarul american de stat care a vizitat în secret Kievul, împreună cu șeful Pentagonului.

26-04-2022 08:27

Orașul Kreminna a căzut în mâinile trupelor rusești, afirmă britanicii

Orașul Kreminna ar fi fost capturat, potrivit celei mai recente actualizări a Ministerului britanic al Apărării.

Ministerul Apărării a declarat în această dimineață că forțele rusești încearcă probabil să încerce să încercuiască poziții ucrainene puternic fortificate în estul Ucrainei, se arată pe site-ul Sky News.

Acesta a adăugat: "Orașul Kreminna ar fi căzut, iar lupte grele sunt raportate la sud de Izium, în timp ce forțele rusești încearcă să avanseze spre orașele Sloviansk și Kramatorsk dinspre nord și est. Forțele ucrainene au pregătit apărarea în Zaporojie în vederea unui potențial atac rusesc dinspre sud".

26-04-2022 07:50

Finlanda şi Suedia îşi vor exprima împreună dorinţa de a adera la NATO în luna mai, au informat luni ziarele tabloide Iltalehti din Finlanda şi Expressen din Suedia, citând surse apropiate de acest subiect, transmite Reuters.

26-04-2022 07:25

Lavrov: Armele occidentale din Ucraina sunt ținte legitime pentru armata rusă

Livrările de armament occidental în Ucraina înseamnă că alianța NATO este "în esență angajată în război cu Rusia", iar Moscova consideră aceste arme ca fiind ținte legitime, a declarat Lavrov.

"Aceste arme vor fi o țintă legitimă pentru armata rusă care acționează în contextul operațiunii speciale. Facilitățile de depozitare din vestul Ucrainei au fost vizate de mai multe ori de forțele rusești. Cum ar putea fi altfel?", a declarat ministrul de externe pentru televiziunea de stat, potrivit Al Jazeera.

26-04-2022 06:56

În Kiev a intrat în vigoare o stare de asediu pe timp de noapte de luni până vineri în această săptămână din cauza "acțiunilor provocatoare" ale Rusiei, a declarat luni Oleksandr Pavliuk, șeful Administrației militare regionale din Kiev, conform CNN.

Starea de asediu va dura de la ora 22.00 la 5.00, ora locală.

"Vă reamintim că în timpul stingerii este interzis să vă aflați pe stradă și în alte locuri publice, să vă deplasați cu mijloacele de transport sau pe jos", a spus Pavliuk.

Cei care sunt implicați în lucrări de infrastructură critică și care au un permis special și un act de identitate sunt scutiți, a precizat el.

"În timpul legii marțiale, este important să se respecte cerințele și deciziile care sunt puse în aplicare pe teren. Astfel de măsuri ajută la protejarea populației de acțiunile provocatoare ale inamicului", a adăugat Pavliuk.

26-04-2022 06:27

Zelenski afirmă că Rusia nu va câștiga războiul

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia nu va putea câștiga războiul împotriva țării sale și a cerut locuitorilor să facă totul pentru a face "insuportabilă" prezența trupelor rusești în Ucraina.

Zelenski a declarat că Rusia va pierde războiul, dar pentru a ajunge acolo, ucrainenii trebuie să se gândească cum să facă "prezența ocupanților pe pământul nostru și mai insuportabilă".

"Ucraina este pregătită pentru pace... Dar pentru a determina Rusia să caute pacea, fiecare bărbat și femeie ucrainean trebuie să lupte, să apere libertatea. Pentru că fiecare zi de luptă va adăuga ani și ani la viața pașnică după acest război, după victoria noastră", a declarat Zelenski, citat de Al Jazeera.

26-04-2022 06:17

Lavrov: NATO, în esență, este angajată într-un război cu Rusia

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că livrările de armament occidental către Ucraina înseamnă că alianța NATO este "în esență angajată într-un război cu Rusia", potrivit BBC.

Într-un interviu difuzat luni, acesta a declarat: "Aceste arme vor fi o țintă legitimă pentru armata rusă care acționează în contextul operațiunii speciale".

Lavrov a mai declarat pentru televiziunea de stat: "NATO, în esență, este angajată într-un război cu Rusia prin intermediul unui reprezentant și înarmează acest reprezentant. Războiul înseamnă război".

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 61. Blinken: Bătălia pentru Kiev, câștigată. În alte părți, rușii tot comit atrocități
Război în Ucraina, ziua 61. Blinken: Bătălia pentru Kiev, câștigată. În alte părți, rușii tot comit atrocități

ȘtirileProTV.ro au transmis în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia:

Blinken, în timpul vizitei la Kiev: Rusia deja a eșuat, iar Ucraina deja a câștigat
Blinken, în timpul vizitei la Kiev: Rusia deja a eșuat, iar Ucraina deja a câștigat

"Rusia a eșuat deja în Ucraina", crede secretarul american de stat, care a vizitat duminică seara, în mare secret, Kievul, împreună cu șeful Pentagonului.

Rusia duce de 2 luni un război sângeros în Ucraina, dar spune că principiul său de bază este respingerea politicii de putere
Rusia duce de 2 luni un război sângeros în Ucraina, dar spune că principiul său de bază este respingerea politicii de putere

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a intrat în a doua lună de ostilități sângeroase, dar Kremlinul continuă să susțină că se bazează pe ”respingerea mizei pe politica de putere”, potrivit purtătoarei de cuvânt a MAE rus.

 

Război în Ucraina, ziua 61. Blinken: Bătălia pentru Kiev, câștigată. În alte părți, rușii tot comit atrocități
Război în Ucraina, ziua 61. Blinken: Bătălia pentru Kiev, câștigată. În alte părți, rușii tot comit atrocități

ȘtirileProTV.ro au transmis în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia:

Blinken, în timpul vizitei la Kiev: Rusia deja a eșuat, iar Ucraina deja a câștigat
Blinken, în timpul vizitei la Kiev: Rusia deja a eșuat, iar Ucraina deja a câștigat

"Rusia a eșuat deja în Ucraina", crede secretarul american de stat, care a vizitat duminică seara, în mare secret, Kievul, împreună cu șeful Pentagonului.

Rusia duce de 2 luni un război sângeros în Ucraina, dar spune că principiul său de bază este respingerea politicii de putere
Rusia duce de 2 luni un război sângeros în Ucraina, dar spune că principiul său de bază este respingerea politicii de putere

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a intrat în a doua lună de ostilități sângeroase, dar Kremlinul continuă să susțină că se bazează pe ”respingerea mizei pe politica de putere”, potrivit purtătoarei de cuvânt a MAE rus.

 

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.