Anunțul a fost făcut sâmbătă, la Teheran, de generalul de brigadă Hossein Mohebbi, purtătorul de cuvânt al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC). Acesta a declarat că restricția privind raza de acțiune a rachetelor balistice „a fost ridicată”, fără să precizeze dacă Iranul deține deja rachete operaționale care depășesc acest prag, notează Al Jazeera.

Trebuie precizat că România se numără printre țările europene care ar putea fi vizate de astfel de arme, în cazul în care Iranul ar utiliza rachete cu o rază de acțiune mai mare de 2.000 de kilometri.

În plus, recent, Ziarul iranian Hamshahri a inclus România pe o hartă a bazelor militare americane din Europa, prezentate drept posibile ținte ale rachetelor Iranului în cazul izbucnirii unui nou război, alături de alte opt state europene. Pe lista se mai aflau: Regatul Unit, Germania, Franța, Italia, Grecia, Albania, Portugalia și Cipru.

Decizia vine la câteva zile după ce liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a avertizat că orice amenințare din partea Statelor Unite sau a Israelului va primi un răspuns care nu va fi limitat de granițe geografice.

Potrivit Al Jazeera, Iranul dispune deja de capacitatea tehnică de a lansa rachete pe distanțe mai mari de 2.000 de kilometri, însă până acum a menținut această limită, concentrându-se asupra descurajării adversarilor regionali.

Ce orașe din România ar putea intra în raza rachetelor iraniene

În cazul utilizării unor rachete balistice cu o rază de acțiune de peste 2.000 de kilometri, întreg teritoriul României s-ar afla în raza lor teoretică de lovire.

Un asemenea scenariu ar depăși cu mult capacitatea de a amenința doar sud-estul Europei. Folosind Teheranul drept punct de referință, distanța în linie dreaptă până la București este de aproximativ 2.349 de kilometri. Constanța se află la circa 2.147 de kilometri, iar Iașiul la aproximativ 2.343 de kilometri.

Raza ipotetică de 4.000 de kilometri ar acoperi inclusiv orașe din centrul și vestul țării. Cluj-Napoca se află la aproximativ 2.609 kilometri de capitala Iranului, în timp ce distanța până la Timișoara este de circa 2.757 de kilometri.

Constanța - 2.147 km

București - 2.349 km

Iași - 2.343 km

Suceava - 2.458 km

Cluj-Napoca - 2.609 km

Satu Mare - 2.701 km

Oradea - 2.742 km

Timișoara - 2.757 km

Prin urmare, o rachetă care ar putea parcurge 4.000 de kilometri, ar avea, teoretic, o rază suficientă pentru a ajunge în orice regiune a României, inclusiv în București.

Trebuie subliniat că scenariul unei raze de acțiune de 4.000 de kilometri nu reprezintă însă o capacitate operațională confirmată public pentru întregul arsenal balistic iranian.

În martie 2026, au apărut informații despre lansarea unor rachete iraniene care ar fi parcurs aproximativ 4.000 de kilometri, în contextul atacului asupra bazei militare Diego Garcia din Oceanul Indian. Potrivit explicațiilor publicate de Al Jazeera, episodul a indicat posibilitatea ca Iranul să poată utiliza rachete cu o rază de acțiune mult mai mare decât limita de 2.000 de kilometri. Teheranul a negat însă că ar fi vizat baza Diego Garcia.

De asemenea, raza maximă de acțiune nu trebuie confundată cu precizia unei lovituri sau cu posibilitatea de a ataca orice obiectiv aflat în acel perimetru. Capacitatea de a parcurge o anumită distanță nu garantează automat că o rachetă poate lovi cu precizie o țintă aflată la acea distanță.

Renunțarea la limita de 2.000 de kilometri nu înseamnă, așadar, că Iranul dispune deja de un arsenal operațional capabil să lovească România și nici că țara noastră se află printre țintele Teheranului.

De ce își extinde Iranul raza de acțiune a rachetelor

Schimbarea doctrinei militare ar putea avea implicații importante și pentru Statele Unite și aliații europeni. O rază de acțiune mai mare i-ar permite Iranului să își amplaseze lansatoarele în estul țării și să păstreze, în același timp, capacitatea de a lovi Israelul.

În plus, Statele Unite și aliații europeni sunt preocupați de posibilitatea ca Iranul să dezvolte capacități care să îi permită să amenințe baze militare americane din Oceanul Indian și din Europa.

Pentru statele din Golf, schimbarea anunțată de Teheran modifică mai puțin situația de securitate, întrucât acestea se aflau deja în raza de acțiune a rachetelor iraniene cu o distanță maximă de 2.000 de kilometri și au fost vizate în mod repetat de atacuri de la începutul războiului dintre Iran, Statele Unite și Israel, declanșat pe 28 februarie.