Iarna si-a trimis solii in tot centrul si estul Europei!

×
Publicitate

Polonezii se lupta deja cu viscolul, la fel si sarbii, care s-au trezit cu un strat de 20 de centimetri de zapada si un ger de crapa pietrele. Iar in Slovenia, o furtuna violenta a distrus mai multe avioane la sol.


Urgie la Marea Baltica. Desi polonezii care locuiesc in zona de coasta incearca sa vada partea plina a paharului, vremea rea le-a adus numai necazuri. O furtuna puternica a lasat pana acum 75.000 de oameni fara curent electric. Si in sudul tarii, la munte, iarna si-a aratat coltii.

Temperaturile au scazut subit sub 0 grade Celsius. Iar traficul a devenit un cosmar, mai ales in afara oraselor.

Si in Serbia zonele muntoase au imbracat haina alba peste noapte. In cateva ore de ninsoare, stratul de zapada a ajuns la 20 de centimetri. Evident, au urmat blocajele in trafic si accidentele rutiere, provocate de polei.

Scenariul s-a repetat si in Cehia, unde drumurile au fost acoperite de nameti.

Slovenii au zapada numai pe piscurile Alpilor. Pentru moment. In schimb, le-a dat de furca o vijelie extrem de violenta, care a smuls acoperisuri si a rupt copaci si stalpi de electricitate. Iar pe aeroportul din Lesce, opt planoare si avioane de tip Cessna, ancorate, au fost luate pe sus de rafalele de vant.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
60327623
Actiune terorista la Chisinau in timpul concertului lui Stefan Banica Jr.!

UPDATE: Incident deosebit de grav in centrul Chisinaului chiar in timpul concertului lui Stefan Banica Junior. 40 de spectatori au fost raniti, iar 12 au avut nevoie de spitalizare, din cauza unei grenade care a bubuit la picioarele lor.

60374625
O bataie cu bulgari de zapada! Ultima dorinta a unui baietel de 4 ani!

O dorinta implinita aproape de sfarsit. Parintii unui baiatel de 4 ani din statul american Missouri au privit cu ochii inlacrimati cum fiul lor, Colton, se bulgareste poate pentru ultima oara cu prietenii sai.

60374643
Lucy, o catelusa de sase ani, ucisa de un roi de albine

Animalul a fost atacat din senin de un roi de albine, chiar in timp ce se afla pe veranda casei. Catelusa Lucy era legata de un copac si nu a putut sa fuga in momentul in care roiul s-a napustit asupra ei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.