Efectele războiului: Cererea de pastile pentru disfuncții erectile aproape s-a dublat în Rusia. Cum se tratează Putin

62341493
Shutterstock

Cheltuielile rușilor pentru medicamente care tratează disfuncția erectilă a crescut cu 75% de la începutul războiului din Ucraina, arată un studiu realizat de un centru de tehnologii din Moscova.

 

Invadarea Ucrainei se dovedește un eșec și dintr-o altă perspectivă: vânzările de pastile pentru potență au explodat în rândul tinerilor din Rusia, din cauza stresului extrem că vor fi trimiși de Putin la război, scrie Daily Mail.

Astfel, cheltuielile cu medicamente pentru combaterea disfuncției erectile au crescut cu 75% de la an la an, potrivit Centrului pentru Dezvoltarea Tehnologiilor Avansate din Moscova. Practic, perioada coincide cu războiul din Ucraina și recrutările anunțate de Kremlin.

Creșterea din iulie până în septembrie anul trecut a fost cu 19% decât în ​​trimestrul precedent, iar în primul trimestru al anului 2023 aceasta a crescut la 40%.

Studiul a arătat că, în paralel, cheltuielile Rusiei pentru produsele contraceptive au scăzut în aceeași perioadă.

Cererea de pastile pentru tratarea disfuncției erectile este deosebit de mare în cele mai bogate regiuni rusești, Moscova și Sankt Petersburg.

În medie, au existat 392 de cutii de astfel de medicamente la o mie de bărbați adulți care trăiau în Rusia, în primul trimestru al anului 2023”, au observat analiştii Chestny Znak.

Disfuncția erectilă a devenit astfel din ce în ce mai frecventă în rândul bărbaților mai tineri - cei mai vulnerabili la a fi chemați drept carne de tun în războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Viagra a suspendat livrările în Rusia, dar mai există stocuri pentru 8 luni

Iar creșterea consumului de astfel de medicamente vine în ciuda unei ”lovituri sub centură” pentru ruși, după un anunț din februarie, potrivit căruia livrările de Viagra către Rusia au fost suspendate.

Viatris LLC ne-a informat despre suspendarea livrării medicamentului Viagra sub formă de comprimat”, a declarat atunci Ministerul Industriei și Comerțului din Rusia.

Acest lucru a declanșat o creștere cu 50% a vânzărilor medicamentului pentru potență, a spus Chestny Znak. Nu se pune însă problema ca rușii să rămână deocamdată fără pastile pentru disfuncții erectile.

Stocurile disponibile sunt suficiente pentru a satisface nivelul actual al cererii timp de opt luni”, a explicat agenția de presă de stat TASS.

Între timp, furnizorii de medicamente echivalente pot crește volumul de provizii și pot înlocui Viagra în farmaciile rusești cu produsele lor.

Există, de asemenea, semne că Viagra și alte medicamente occidentale similare ajung în Rusia prin alte țări, inclusiv Kazahstan și China.

Se crede că însuși Putin folosește o metodă alternativă de creștere a potenței, după informațiile apărute despre băile de sânge pe care le făcea alături de ministrul său al Aapărării Serghei Șoigu, originar din Siberia.

Putin ar avea cel puțin doi copii mici cu actuala iubită

Președintele rus în vârstă de 70 de ani ar avea doi copii mici cu actuala iubită, Alina Kabaeva, de 39 de ani, care a născut în 2015 și 2019 - iar unele relatări spun că ar fi, de fapt, mai mulți copii.

Față de mica pastilă albastră, baia în sânge de cerb pentru creșterea potenței presupune adunarea sângelui după ce sunt tăiate coarnele de cerb din Siberia.

Experții în bunăstarea animalelor au criticat modul barbar în care coarnele sunt tăiate de pe cerbii siberieni.

Tradiția spune că îmbăierea în acest sânge este un elixir pentru testosterone, care duce la îmbunătățirea potenței masculine, dar și cu multiple alte beneficii pentru sănătate.

Se spune, de asemenea, că încetinește îmbătrânirea la femei, dar există o lipsă totală de dovezi medicale că ar reprezenta cu adevărat vreun remediu.

Există mai multe imagini șocante filmate la un centru de reproducere din Munții Altai care evidențiază teroarea cerbului sacrificat, deoarece se folosește un ferăstrău electric pentru a i se tăia, fără anestezie, coarnele magnifice.

 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
O nouă schimbare la nivel înalt în armata Rusiei. Decizia drastică luată de Vladimir Putin

Kremlinul l-a retrogradat pe comandantul Flotei ruse din Pacific, amiralul Serghei Avakianţ, pe fondul unei verificări-surpriză a pregătirii forţelor pe care le conducea, în cadrul unor exerciţii care au început la 14 aprilie şi care fuseseră lăudate.

Directoare de şcoală premiată pentru lupta anti-Mafia, arestată pentru corupţie în Italia

Directoarea unei şcoli din Palermo, care fusese premiată pentru angajamentul ei în lupta contra Mafiei, a fost arestată vineri pentru deturnare de fonduri şi corupţie, plus furt din alimentele şcolare.

Newsweek: Un soldat rus beat a prăbușit într-un șanț un sistem de apărare antiaeriană S-400, de 160 de milioane de dolari

Un soldat beat a prăbușit într-un șanț un sistem de apărare antiaeriană S-400, în regiunea rusească Tula, potrivit presei locale, citată de Newsweek.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.