Donald Trump, despre SUA: ”Suntem o groapă de gunoi”. ”Jocul bolnav” pe care îl avea cu un miliardar pedofil

×
Publicitate

Echipa de campanie a Kamalei Harris este tot mai îngrijorată că Donald Trump va reuși “să spargă” așa-numitul Blue Wall democrat și să câștige trei dintre statele considerate democrate, Pennsylvania, Michigan și Wisconsin.

Un asemenea scenariu i-ar asigura lui Trump al doilea mandat la Casa Albă. Pentru a inversa trendul, democrații apelează la staruri capabile să-i convingă pe indeciși. Între timp, numărul americanilor care au votat anticipat a trecut de 30 de milioane.

Bruce Springsteen: ”Kamala Harris și Tim Walz pentru președinte și vicepreședinte! Ieșiți la vot!”.

În deschiderea evenimentului electoral din Georgia, legenda rockului american, Bruce Springsteen, a cântat câteva piese și a explicat de ce crede că alegerea corectă este Kamala Harris.

Bruce Springsteen: ”Donald Trump candidează pentru funcția de tiran al Americii. El nu înțelege țara asta, istoria ei și ce înseamnă cu adevărat să fii american”.

Springsteen a fost urmat pe scenă de Barack Obama, care a menținut fără pic de efort atmosfera incendiară pentru cei 20.000 de oameni prezenți.

Barack Obama: ”L-ați urmărit în ultima vreme? Ține discursuri de câte două ore complet incoerente. Zilele trecute a zis că 6 ianuarie 2021 (asaltul asupra Capitoliului) a fost o zi a iubirii, un fel de Woodstock. Dacă bunicul vostru ar debita asemenea chestii, v-ați suna frații îngrijorați. Sunt aici să vă spun că doar pentru că (Trump) se poartă ca un nătărău, asta nu înseamnă ca președinția lui nu va fi periculoasă. Trump crede că armata există ca să-i facă lui pe plac, să-i slujească interesele personale”.

A fost prima apariție a fostului președinte alături de Kamala Harris.

Kamala Harris: ”Mi-am început cariera ca procuror și totdeauna am avut un singur stăpân – poporul. Donald Trump vrea mai mult să-și protejeze propriile interese decât să aibă grijă de voi. Nu-mi pasă de voi, doar vă vreau voturile! Acum avem nevoie de un președinte căruia îi pasă de voi și care nu se pune pe sine pe primul loc!”.

Totuși, chiar și jurnaliștii care îi sunt favorabili îi reproșează democratei că se rezumă la declarații vagi și neconvingătoare. Iată ce a răspuns când a fost întrebată ce are de gând să facă pentru a contracara costul tot mai mare al alimentelor.

”Kamala Harris: Parte a planului meu este să promovez o nouă abordare, ar fi prima oară când o să avem o interdicție națională pe umflarea nejustificată a prețurilor (o plafonare).
Shermichael Singleton: Nu a fost un răspuns satisfăcător. Asta e problema cu vicepreședinta Harris, răspunsurile ei nu merg în profunzimea problemelor care îi frământă pe mulți americani”.

Trump, acuzat că agresa sexual un fotomodel în timp ce vorba cu miliardarul pedofil Jeffrey Epstein

Între timp, în Arizona, republicanul s-a dezlănțuit din nou împotriva imigranților, subiectul său preferat.

Donald Trump: ”Solicit pedeapsa cu moartea pentru orice migrant care ucide un cetățean american! Imediat după preluarea mandatului, voi lansa cel mai mare program de deportare din istoria Americii. Voi salva fiecare oraș din America care a fost invadat și cucerit. Suntem o groapă de gunoi. Suntem ca un coș de gunoi pentru restul lumii, asta am devenit. E prima dată când spun asta".

Revărsarea de furie se poate să fi avut legătură cu noi dezvăluiri compromițătoare pentru Trump. CNN-ul a difuzat joi noapte un interviu cu Stacey Williams, un fost model pentru revista Sports Illustrated, care a povestit cum a fost agresată sexual de fostul președinte republican în 1993, în Trump Tower, în prezența lui Jeffrey Epstein.

Stacey Williams: ”Cum a ajuns în fața mea, m-a tras spre el și era cu mâinile peste tot pe mine. Apoi a început să mă pipăie, pe sâni, pe șolduri, pe fund. Pur și simplu am încremenit. În acest timp, el continua să discute cu Jeffrey și își zâmbeau cu subînțeles. Am simțit că era un fel de joc bolnav între ei doi”.

Echipa de campanie a lui Trump a denunțat ceea ce a numit un fake news ticluit de democrați.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62493391
Cine sunt Fredi9999 și PrincessCaro, care au pariat milioane de dolari pe victoria lui Trump pe un site interzis americanilor

Un pariu de 28 de milioane de dolari, în ciptomonede, a pus pe jar autoritățile din SUA. Pe o platformă pe care traderii nu au voie, patru conturi au pariat pe victoria lui Donald Trump în fața Kamalei Harris.

62485637
Donald Trump, trădat de tot mai mulți oameni din partidul său. Un fost senator l-a numit „total dezaxat”

„Donald Trump nu înţelege Constituţia americană sau conceptul de stat de drept şi are o admiratie fățișă pentru dictatori”. Asta spune fostul sau șef de cabinet, din perioada 2017-2019, pe când era președinte.

62482030
Ce ar vrea Trump să-i facă procurorului special care îl urmăreşte penal, dacă va fi ales. „În două secunde”

Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump, şi-a exprimat joi intenţia de a-i "face vânt" procurorului special Jack Smith.   

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.