Autorii unui viol în grup în capitala Indiei vor fi spânzuraţi în 20 martie

62113760
Getty

După trei amânări, o instanţă din capitala Indiei a programat pe 20 martie execuţia a patru condamnaţi pentru un viol în grup urmat de moartea victimei, informează AFP.

Conform deciziei tribunalului din Delhi, Mukesh Singh, Vinay Sharma, Pawan Gupta şi Akshay Thakur urmează să fie spânzuraţi la ora locală 05:30 (00:00 GMT) în penitenciarul din Tihar.

Cei patru bărbaţi au fost condamnaţi pentru violul unei studente în vârstă de 23 de ani într-un autobuz, comis la Delhi, în decembrie 2012. Victima a decedat din cauza rănilor.

Cazul a şocat opinia publică şi a provocat manifestaţii uriaşe în India, iar ulterior autorităţile au înăsprit legislaţia împotriva violenţelor sexuale şi au prevăzut proceduri judiciare mai rapide, reaminteşte AFP.

Agenţia menţionează că astfel de infracţiuni sunt de multe ori muşamalizate în societatea indiană.

Ancheta violului din 2012 a dus la arestarea a şase suspecţi. Presupusul lider al agresorilor a murit ulterior în închisoare; oficial, s-a consemnat că el s-a sinucis.

Un alt violator, minor la data comiterii faptei, a beneficiat de o reducere a pedepsei şi a fost eliberat după trei ani.

Cei patru condamnaţi la moarte au făcut pe rând apeluri în ultimele săptămâni, reuşind astfel să câştige timp. Cererilor lor de graţiere au fost în cele din urmă respinse.

Mama victimei a declarat agenţiei Press Trust of India că 'lupta va continua până vor fi spânzuraţi'.

India nu aplică frecvent pedeapsa capitală, care este de obicei comutată în închisoare pe viaţă. Ultima execuţie prin spânzurătoare a avut loc în 2015.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62113733
Primul caz de coronavirus la animale? Câine ”ușor pozitiv”, plasat în carantină

În plină isterie legată de pandemia de coronavirus, ar putea fi înregistrat și primul caz de transmitere a Covid-19 de la om la animale. Autoritățile din Hong Kong au băgat în carantină câinele ”ușor pozitiv” al unui pacient infectat cu noul coronavirus.

62113728
Un tren de mare viteză a deraiat în Franța, pe ruta Strasbourg-Paris. 21 de răniți

Cel puțin 21 de persoane au fost rănite după ce locomotiva unui tren de mare viteză care circula pe ruta Strasbourg-Paris a deraiat în zona localității Ingenheim, conform AFP.

62113722
Elon Musk, în fața piloților Air Force: ”Era avioanelor de luptă a trecut”

Elon Musk, CEO la Tesla și SpaceX, a prezis la o întâlnire cu oficialii US Air Force că războaiele viitorului vor fi duse de drone și nu de avioanele tradiționale. Musk a mai spus că economia Chinei o va depăși, în curând, cu mult pe cea a SUA.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.