CES 2020. Cele mai noi modele de televizoare lansate de Samsung şi LG

×
Publicitate

O bicicletă care merge pe apă, un televizor care se roteşte, dar şi roboţi dotaţi cu inteligenţă artificială care vor ajunge în spaţiu. Sunt câteva dintre invenţiile prezentate zilele acestea la faimosul târg de electronice care are loc în Las Vegas.

 

La târgul de tehnologie din Las Vegas, Samsung a prezentat televizorul care se roteste după cum vrea proprietarul. Mai exact, marele atu al acestui model este "abilitatea" de a se pozitiona în functie de modul in care este redat continutul pe un telefon mobil la care este conectat.

"Suntem in Las Vegas, Nevada. Este dimineață aici. Sunt în jur de 10 grade. Din fericire, soarele este blând cu noi în această parte a lumii. Suntem norocoși pentru că am reușit să vedem deja o bună parte dintre dispozitivele viitorului, care vor fi prezentate aici, la cel mai mare târg de tehnologie al lumii. Mergem la Centrul de presă acum. Este forfota mare aici, dar şi entuziasm. Toata lumea ne-a primit cu zambetul pe buze si suntem nerabdatori sa vedem ce urmează”, relatează Iulia Ionescu, corespondentul ProTV la CES 2020.

 

Cum arată cele mai noi modele de televizoare lansate de Samsung şi LG

 

Dacă Samsung a adus un model care reflectă ce e în telefon, competitorul LG a venit la eveniment cu 13 modele noi de televizoare 8K, toate construite pe tehnologie OLED. Realizate în Coreea de Sud, vor fi lansate pe piaţă anul acesta, dar preţul este inca un secret.

Cireaşa de pe tort la expozitia din Las Vegas se anuntă a fi această bicicletă care merge pe apă - o metodă ingenioasă pentru a pedala si pentru a te racori, in acelasi timp. Inventată de o companie din Noua Zeelandă, bicicleta are o baterie care îti permite să folosesti vehiculul aproape un ceas. Şi poate atinge o viteza de 20 de kilometri pe oră. Nu este însă pentru orice buzunar - un astfel de model se cumpără numai cu precomandă si costă aproximativ 7.500 de dolari.

Compania Bosch, axată pe electrocasnice, face un pas spre spaţiu. La târgul de peste Ocean a prezentat un robot dotat cu inteligentă artificială care va fi folosit de astronautii de pe Statia Spatială Internatională. Aparatul este dotat cu senzori speciali care pot detecta din timp eventuale probleme tehice apărute la bord. La rândul lor, cei de la Lenovo se laudă cu un laptop pliabil.

Târgul din Las Vegas este amenajat pe o suprafaţă uriaşă - echivalentă cu 50 de terenuri de fotbal, loc suficient pentru exponate care mai de care mai inedite.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62101416
Domeniul IT, revoluționat în 2019. Care vor fi noutățile anului 2020

În 2019 nu am dus lipsă de progrese în domeniul tehnologiei. Dispozitivele inteligente şi-au făcut tot mai mult loc în viaţa de zi cu zi. Iar telefoanele cu ecran pliabil se numără printre noutăţile anului.

62101011
În SUA s-a lansat coșul de cumpărături inteligent, care elimină aglomerația din magazine

"Febra" cumpărăturilor de sărbători s-a mai potolit, dar în curând va începe un nou val. Pentru a evita aglomeraţia de la casele de marcat, americanii au găsit o soluţie: coşul de cumpărături inteligent.

62088205
Ce au căutat românii pe eMAG în 2019: "Brăţara care are puterea lui Elsa" şi "chiloţi cu blană"

În 2019, utilizatorii au căutat pe eMAG produse aflate în tendințe, dar și produse mai puțin obișnuite, precum "bomboane stricate", "piscină în pungă", "brăţara care are puterea lui Elsa" şi "chiloţi cu blană".

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.