Ușoară revenire a cursului. Cotația oficială anunțată la început de săptămână de BNR

62541383
Inquam Photos / George Calin

După ce săptămâna trecută cursul a ajuns la 5,11 lei pentru un euro, după ce a depășit pentru prima dată pragul psihoilogic de 5 unități per euro, leul pare a fi într-o ușoară revenire de formă, a anunțat luni BNR.

Luni, BNR a anunțat un curs de 5,0993 lei pentru un euro, ușoară coborâre față de sfârșitul săptămânii trecute, când a ajuns la un record de 5,11 lei.

Cât a ajuns indicele ROBOR

Zilele trecute, moneda națională a doborât constant recordurile istorice, devalorizându-se în fața monedei unice europene. Indicele ROBOR, după care sunt calculate dobânzile la credite, este în continuare la valoarea maximă din ultimul an. ROBOR la 3 luni este acum 7,31%.

Toate acestea duc la cheltuieli mai mari pentru noi toți. Cresc costurile cu locuirea - pentru cei care au rate dependente de ROBOR (până în mai 2019), dar și pentru cei care stau în chirie, negociată de regulă în euro.

Reamintim că la începutul săptămânii trecute, la două zile după anunțarea rezultatelor din turul I al alegerilor prezidențiale, moneda euro a trecut de pragul psihologic de 5 lei pentru un euro, cursul oficial anunțat de BNR fiind de 5,0378 lei. 

Este important de precizat că deprecierea în sine nu este una mare. Problema este că acest prag psihologic de 5 lei/euro nu a fost depășit nici când România a fost în recesiune, în 2020, pe fondul pandemiei de Covid. Pragul a fost, de atâția ani, respectat, aproape indiferent de cursul economiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
62481117
Contract semnat, în valoare de 4,7 miliarde de lei, pentru lotul 2 al Centurii Metropolitane Cluj-Napoca de 24 de kilometri

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că a fost semnat contractul pentru construcţia celui de-al doilea lot al Centurii Metropolitane rutiere Cluj-Napoca.

62539215
Bursa de Valori de la București a deschis sedința de tranzacționare de luni cu scăderi pe majoritatea indicilor

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis cu scăderi pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar rulajul se cifra la 11,78 milioane de lei (2,3 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor. 

62487730
Românii mănâncă „de import” în valoare de un miliard de euro pe lună. Ce exportăm masiv

Deficitul comercial al României a crescut în primul trimestru din 2025 cu 26,9%, ajungând la 8,45 miliarde euro, potrivit INS.

Recomandări
Neacsu mai fb mai
Noii miniștri își preiau mandatele: Neacșu, întâmpinat cu fanfară la MAI. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, astăzi, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Shutterstock 2724321117 1
România va avea trenuri de mare viteză către Europa. UE cere statelor membre să construiască mai repede căi ferate moderne

Parlamentul European a adoptat marţi un raport din proprie iniţiativă care le cere statelor membre să accelereze implementarea conectării Europei prin intermediul transportului feroviar de mare viteză, au declarat la Strasbourg, eurodeputaţi români.

Luca niculescu id293486 inquam photos octav ganea
Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm în prima zi de mandat: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Premierul Luca Niculescu a făcut, miercuri dimineaţă, precizări în legătură cu Pilonul II de pensii, indicat în anii trecuţi drept posibilă sursă pentru redresarea financiară a României, afirmând că nimeni „nu se atinge de Pilonul II.