Lazea, BNR: "Bancile si romanii au uitat deja lectiile crizei. Creditele se acorda tot in euro"

60481395

Bancile din Romania si clientii acestora au uitat deja lectiile crizei si au inceput in ultimele luni sa acorde credite tot in euro, a declarat vineri economistul sef al BNR, Valentin Lazea.

"Se pare ca lectiile crizei au fost foarte usor uitate atat de catre banci, cat si de catre persoanele care cer credite", a spus Lazea, prezent la un forum pe teme economice.

El a aratat ca in ultimele luni s-a observat o discrepanta din ce in ce mai accentuata intre trendul imprumuturilor in euro, care este crescator, si cel al creditelor acordate in lei, care urmeaza o tendinta usor descrescatoare.

"Aceasta tendinta, care favorizeaza creditele in euro, demonstreaza ca exista o memorie foarte scurta, atat din partea bancilor, cat si a clientilor", a afirmat oficialul BNR.
Pe de alta parte, Lazea este increzator ca, odata cu economia, isi va reveni si creditarea iar avansul imprumuturilor neperformante va fi stopat pana la finele anului.

BNR a pregatit un regulament prin care va limita, printre altele, accesul populatiei la creditele in alta moneda decat leul.

Soldul creditelor in lei angajate de populatie a scazut usor in acest an, de la 35,9 miliarde lei la 35,4 miliarde lei, in timp ce imprumuturile in euro au avansat cu 1,4%, de la echivalentul a 51,9 miliarde lei la 52,7 miliarde lei.

Exprimat in euro, cresterea este mai mare intrucat leul s-a apreciat in primele sapte luni cu 0,7%.
 

Articol recomandat de sport.ro
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Citește și...
60514073
Cea mai scumpa polita din lume. Ce si-a asigurat un englez pentru 4,75 milioane de dolari VIDEO
Ben Lee, un violinist care canta rock simfonic in grupul Fuse, are cele mai rapide degete din lume.
60516357
Au cel mai mare PIB pe cap de locuitor, dar sunt de 84 de ori mai indatorati decat americanii
Are cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume, finantare de la stat foarte buna si foarte multe fonduri de investitii. Dar si multe datorii. De 84 de ori mai mult decat datoria per capita din SUA.
60516348
Ce companii au vrut sa cumpere Facebook la un pret de nimic, in urma cu cativa ani
In urma cu cinci ani, Facebook era la stadiul de "inca un site de socializare", iar giganti precum AOL sau Yahoo! faceau legea pe piata online.