Tragedie pe DE 60! O autoutilitara s-a izbit de un autocar. Soferii, morti

×
Publicitate

Miercuri dimineata, o autoutilitara s-a izbit frontal de un autocar in care se aflau trei pasageri pe Drumul European 60, intre Targu Mures si Sighisoara.

Ambii soferi, unul de 25, iar celalalt de 39 de ani, au murit pe loc, dar pasagerii au avut sansa sa scape aproape nevatamati.

Accidentul s-a produs in apropiere de localitatea Tigmandru. Cauza tragediei se poate sa fi fost oboseala soferului care conducea autoutilitara.

Venea tocmai de la Braila si, probabil, a adormit la volan. Masina a ajuns pe contrasens, iar soferul autocarului n-a mai putut evita impactul. Desi medicii au incercat sa-i salveze pe cei doi soferi au fost nevoiti sa se declare invinsi.

Dupa impact, autoutilitara s-a transformat intr-un acordeon. Soseaua s-a umplut de combustibilul care curgea din rezervor si ca sa evite un incendiu, pompierii au tinut celalalte masini la distanta si au spalat zona cu apa si spuma.

Autocarul facea curse regulate spre Germania, insa pasagerii care se aflau in masina vor fi nevoiti sa-si amane planurile de calatorie.

La fel si cei care asteptau sa fie luati de pe traseu. In urma accidentului, traficul intre Targu Mures si Sighisoara a fost blocat o ora si jumatate.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a reacționat, după ce a aflat că Laurențiu Reghecampf e noul antrenor de la FCSB
Anamaria Prodan a reacționat, după ce a aflat că Laurențiu Reghecampf e noul antrenor de la FCSB
Citește și...
Se ingroasa gluma! Ninel Potarca, retinut intr-un alt dosar de evaziune

Politia face un abuz! a strigat fostul candidat la presedintie, Ninel Potarca, in drum spre arest, unde si-a petrecut a doua noapte. Reactia a venit dupa ce a aflat ca nu va fi eliberat, desi mandatul de retinere expirase.

A facut acrobatii, apoi a intrat cu motocicleta intr-un gard de beton

UPDATE: O cascadorie periculoasa l-a trimis la camera de garda pe un tanar bucurestean, jucator profesionist de rugby. Marti seara nu si-a mai putut controla motocicleta si s-a izbit de o masina parcata, apoi s-a strivit de un gard din beton.

Sfarsit crunt: a alunecat si a cazut cu capul in drujba pe care o folosea

Un barbat de 47 de ani avut parte de un sfarsit crunt, la exploatarea forestiera din Nadrag. S-a ferit de o creanga, a alunecat, si a cazut cu capul in drujba pe care o folosea.

Recomandări
DIICOT: Campania electorală a lui Călin Georgescu, finanțată cu 100.000 de euro din banii obținuți prin presupusa înșelăciune

DIICOT a oferit luni noi detalii despre dosarul de înșelăciune în care este implicat Călin Georgescu. Procurorii au explicat că o parte din bani ar fi urmat să fie folosiți în campania electorală a acestuia.

Lovitură pentru Siegfried Mureșan: ”PSD a decis astăzi să NU voteze Guvernul Bolojan 2.0”. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis în urmă cu puțin timp să nu susțină în Parlament Guvernul pe care îl va propune premierul desemnat Siegfried Mureșan.

Descinderi DNA în trei vămi. Angajații ar fi luat șpăgi de la cei care treceau granița cu bunuri interzise

Descinderi în forță luni dimineață la vămile din nordul țării. Procurorii DNA Suceava fac percheziții în 54 de locații. Zeci de polițiști de frontieră și vameși din Suceava și Botoșani sunt vizați de acuzații de corupție.