Scade TVA-ul la produsele de baza, creste la cele de lux!

60214405

Alimente mai ieftine din 2009. Asta este promisunea pe care o fac patronatele si comerciantii, dupa ce viitorul guvern a anuntat ca va reduce TVA-ul in cazul produselor de baza, la 5%.


Specialistii spun ca fabuleaza si ca aceasta scadere a taxelor inseamna doar bani mai multi in buzunarul lor, nu si in al nostru. 

Carnea, laptele, zaharul, uleiul si painea! Acestea sunt principalele produse pentru care TVA-ul va scadea in 2009. Nu stim insa exact cand va intra in vigoare aceasta masura, care are ca scop final reducerea preturilor la alimente.

De asemenea, in programul de guvernare nu este mentionat daca TVA-ul va fi redus si pentru produsele derivate, cum ar fi branza, cascavalul sau mezelurile.

In paralel cu reducerea TVA-ului la alimentele de baza, guvernul a anuntat ca il va majora in cazul produselor de lux cu pana la 25%.

La prima vedere, masurile par benefice pentru consumatori, insa specialistii spun ca nu vor duce la o scadere a preturilor, ci doar la profituri si mai mari pentru producatori si comercianti.

Teoretic, in 2009, TVA-ul pentru alimentele de baza va scadea de la 19% la 5%. Pana aici toate bune! Calculul este simplu , scad taxele, scad si preturile.

Astfel kilogramul de carne ar trebui sa se ieftineasca de la 18 lei la 16 lei. Acelasi calcul se aplica si pentru paine.

Si totusi, specialistii ne avertizeaza ca in realitate lucrurile vor sta complet diferit. Iar preturile nu se vor duce niciodata in jos.

In cele din urma si patronatele admit ca totul suna prea bine ca sa fie si adevarat: "Adevarul e undeva la mijloc! Ar fi absurd sa spunem ca se reduce TVA-ul, imediat toata lumea il lasa si in raft. Nimeni nu poate garanta," a spus Mihai Visan, director executiv Asociatia Romana a Carnii.

Reducerea TVA-ului la alimentele de baza nu numai ca nu va avea efectele scontate asupra preturilor, dar, precizeaza finantistii, va duce si la incasari mai mici la bugetul de stat.

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
60213999
Fiat va opri fabricile din Italia pentru doua saptamani
Fiat a anuntat ca va sista productia la majoritatea fabricilor din Italia pentru doua saptamani in perioada ianuarie-februarie, ca urmare a scaderii vanzarilor de autoturisme la nivel mondial.
60194463
Disponibilizari in masa la o fabrica de mobila din Dambovita
Oamenii spun ca de o luna si jumatate nu si-au mai luat salariile, asa ca au incetat lucrul si de sase zile protesteaza.
60173171
Dezghet in SUA, bursa de la New York in crestere cu 5%
Bursa de la New York a crescut puternic marti, principalii indici inchizand sedinta in urcare cu peste 5%, dupa ce Rezerva Federala a Statelor Unite a redus dobanda de politica monetara la 0-0,25%.