Soseaua de centura a Clujului, numita centura de diamant a fost deschisa ieri circulatiei

×
Publicitate

Cea mai scumpa centura din Romania, a fost deschisa ieri circulatiei pentru a doua oara. Se construieste de 7 ani si a ajuns sa coste in final dublu fata de cat s-a estimat, adica 140 de milioane de euro.

 

Cei 24 de kilometri au fost inaugurati prima data de fostul premier Emil Boc, dar la scurt timp o parte din sosea s-a surpat. Ieri, ministrul Dan Sova a participat la noile ceremonii. La centura ocolitoare a Clujului, lucrarile au inceput in 2006. Pe atunci se preconiza ca cei 24 de kilometri vor costa 70 de milioane de euro. Cu timpul insa suma a tot crescut. In 21 octombrie 2011, Emil Boc, pe vremea aceea premier, a inaugurat soseaua in prezenta ministrului Anca Boagiu si a impartit felicitari.

Insa surprizele de-abia incepeau. La scurt timp dupa inaugurare, in unele zone, ploile si zapezile au provocat alunecari de teren, iar valurile de pamant au rupt grinzile de sprijin. Dupa doi ani de consolidari si reparatii, drumul a fost deschis din nou. Numai ca, minune: cei trei kilometri au dublat costul initial ajungandu-se in final la 140 de milioane de euro. Dupa cati bani a inghitit pana acum, ocolitoarea Clujului a fost numita si centura de diamant.
 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61422293
Daniel Cioaba, in control la Paris
"Cersetorii romi din Paris sunt de domeniul trecutului, iar numarul hotilor nu depaseste o suta". Asta sustine Daniel Cioaba, Presedintele Centrului Crestin al Romilor, care a facut o vizita fulger in taberele din capitala Frantei.
61421676
Un contrabandist de tigari din Maramures a fost prins cu ajutorul unui caine special dresat
Urmarit de oamenii legii, la un moment dat, barbatul s-a pierdut intr-o padure, dupa ce a abandonat coletele cu tigari pe care tocmai le adusese din Ucraina, insa animalul i-a dat repede de urma.
61400596
Accidentele s-au tinut lant aseara in Campia Turzii
Mai multe evenimente rutiere au pus pe jar politistii din Campia Turzii. Doua autoturisme au avut accident pe autostrada A3, iar un altul a lovit o femeie pe trecerea de pietoni.