Peste o suta de mii de spectatori la Festivalul International de Folclor desfasurat la Sibiu

60600085

Timp de trei seri, de vineri pana duminica, in Piata Mare din centrul istoric al municipiului Sibiu, a rasunat cea de a 37-a editie a Festivalului International de Folclor "Cantecele Muntilor", cel mai vechi festival de profil din judetul Sibiu.

Peste 100.000 de spectatori au participat, timp de trei zile, la spectacolele sustinute de Junii Sibiului si invitatii lor. „Aceasta editie a adus cateva premiere pentru Sibiu: primul bal baroc la Casa Armatei, unde au fost cateva sute de participanti, prima aparitie pe scena a Lucretiei Ciobanu, dupa 2007, prima aparitie a familiei Clejanilor, care au adus melodii vechi, din timpul lui Anton Pann, intr-un spectacol la noi in oras si alte premiere”, a precizat Silvia Macrea, directorul festivalului.

Editia din acest an a fost doamnei cantecului popular romanesc, interpretei, Lucretia Ciobanu. Daca festivalul a debutat vineri cu un public format din peste 30.000 de spectatori, veniti indeosebi sa o auda cantand pe Lucretia Ciobanu, duminica seara, la final, tot atatia oameni au avut ocazia sa auda o Jiana a Lucretiei Ciobanu, interpretata de mai multi cantareti sibieni, impreuna cu membrii ansamblului profesionist Junii Sibiului.

Festivalul "Cantecele Muntilor" s-a terminat duminica, la miezul noptii, dupa ce 30.000 de oameni s-au rugat si au cantat impreuna cu preotul Cristian Pomohaci.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
60600080
Victoria rebelului! Bastos s-a certat cu Cartu si Minteuan, dar acum e erou in Gruia

Bastos s-a certat cu Sorin Cartu si Alin Minteuan, fiind la un pas sa fie exclus din lot. Jorge Costa a decis anul trecut sa il pastreze in lot pe Bastos, iar sub comanda lui Andone a explodat.

60593720
Peste 1.000 de locuri libere la Universitatea din Alba Iulia. Afla cand incep inscrierile

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia scoate la bataie peste 1.000 de locuri pentru licenta si master pentru sesiunea din toamna.

Incendiu in muntii Maramuresului. Aproape 100 de hectare de conifere sunt cuprinse de flacari

Incendiile de padure continua sa se tina lant in zona alpina, unde pompierii si silvicultorii intervin cu mare dificultate. In muntii Maramuresului, un incendiu violent a cuprins aproape 100 de hectare de padure de conifere.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.