Lectie de viata. Trec peste dificultati si exceleaza pe scena

60172719

Arta presupune sacrificii, iar pentru artistii cu dizabilitati sacrificiul este de zeci de ori mai mare. Festivalul Mirajelor, ajuns la a cincea editie , le ofera acestora o sansa unica, de a demonstra lumii intregi ca totul este posibil.

Anul acesta, la Casa de Cultura a Studentilor se vor reuni 150 de tineri din Cluj, Timisoara, Simeria si Buzau pentru a preforma in spectacolul vietii lor. De cateva luni pregatesc 15 spectacole de teatru, muzica si dans, impreuna cu actori celebri si trupe de dans profesioniste.

„Acest festival exista pentru a schimba ceva in comunitate. In primul rand, tinerii care urca pe scena au parte de niste momente unice, in care efortul lor e rasplatit cu admiratie si aplauze. De partea cealalta, publicul are parte de o lectie de viata oferita de acesti copii, pentru care limitele se aplica doar in matematica”, spune Alin Vaida, coordonatorul festivalului.

Obiectivul principal al acestui festival este de a-i integra pe tinerii cu dizabilitati prin arta si de a le oferi un impuls si o noua perspectiva asupra vietii.

„Suntem un club implicat in programe de integrare in comunitate a persoanelor cu dizabilitati si colaboram de ani buni cu Liceul pentru Deficienti de Vedere din Cluj. Acest festival este unul aparte, care a reusit cu fiecare editie sa ne surprinda si sa ne convinga sa ii sustinem si mai departe. Increderea acordata acestor copii ii face mai buni, iar ei, prin spectacolele lor, ne fac si pe noi sa fim mai buni. Practic, ne ajutam reciproc”, spune Liana Muresan, membru Lion Genesis.

Rezultatul muncii lor il putem vedea la Casa de Cultura a Studentilor pe 16 si 17 mai. Pe langa cele 15 spectacole, evenimentul va include si un concurs foto pentru amatori, cu tema „Surprinde un personaj pe sena Mirajelor”. Cele mai bune fotografii vor fi premiate in bani si acces gratuit la work-shopuri de specialitate.

Articol recomandat de sport.ro
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Citește și...
60571768
CFR si U scot primele arme inaintea derby-ului. Felix Grigore: Paszkany sa parieze pe 1 solist

Clujul incepe sa fiarba cu o saptamana inainte de meciul rivalelor CFR si Universitatea. Alb-negri sunt hotarati sa intrerupa seria neagra pe care au in fata „feroviarilor”.

Gunoaie pe Somes. Gratarele din ultima perioada si-au lasat amprenta

Minivacanta de 1 mai nu a lasat urme doar pe litoral. Daca la mare turistii au lasat in urma lor tone de gunoaie, la Cluj Somesul a devenit pentru multi oameni inconstienti groapa de gunoi a orasului.

L-au coplesit problemele. Un tanar de 26 de ani si-a pus capat zilelor

Macinat de ganduri negre, un tanar din Cluj si-a pus capat zilelor, iar trupul lui zdrobit a fost gasit in aceasta dimineata la parterul unui bloc cu zece etaje.

Recomandări
Imago0871032323h
Catastrofă feroviară în Spania. Cel puțin 46 de oameni au murit după ce două trenuri s-au ciocnit. „Accident foarte ciudat”|FOTO

Zeci de de oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri în Spania, la aproximativ 150 de kilometri sud de Madrid, potrivit presei locale. Un oficial al feroviarilor spanioli spune că accidentul este „foarte ciudat”.

Oameni strada
INS: Populația României a scăzut la 21,5 milioane de persoane. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat

Populaţia după domiciliu, la data de 1 iulie 2026, a fost de 21,55 milioane persoane, cu 0,5% mai mică faţă de 1 iulie 2025, din care populaţia din mediul urban reprezenta 11,88 milioane persoane, în scădere cu 0,9%, raportat la 1 iulie 2025, scrie INS.

Darko Peric
Cine e celebrul actor din „Casa de Papel” căsătorit cu o româncă. A făcut facultatea în România și vine aici în fiecare an

Publicul îl cunoaște în special pentru rolul “Helsinki” din serialul fenomen spaniol „Casa de Papel”, dar povestea actorului sârb Darko Perić a început în România, în anii ‘90, când a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București.