Descoperirea anului la TIFF: regizorul japonez Sion Sono
Festivalul International de Film Transilvania ii dedica anul acesta o ampla retrospectiva regizorului cult Sion Sono, copilul teribil al cinema-ului independent japonez, prezentand 10 dintre cele mai provocatoare filme ale sale.
Cu o cariera care se intinde pe parcursul a trei decenii si 46 de filme, Sion Sono este unul dintre cei mai prolifici regizori contemporani. Cineastul a fost prezent in sectiunea Fara Limita la TIFF 2012, cu filmul Himizu.
Sion Sono (54 de ani) a debutat ca poet la 17 ani, iar ca cineast, in lungmetraj, la 28 de ani, cu Bicycle Sights (1990), un succes neasteptat in Japonia. Este recunoscut pentru faptul ca prefera – cel mai adesea – sa scrie, sa regizeze, sa produca si sa creeze singur coloana sonora pentru filmele sale.
Love Exposure, cel mai premiat film al lui Sion Sono, recompensat printre altele cu Premiul FIPRESCI la Berlinale 2008, i-a conferit statutul de regizor cult. Calatoria epica de aproape patru ore este o satira religioasa centrata in jurul fiului razvratit al unui preot fanatic, care hotaraste sa comita cat mai multe pacate capitale. British Film Institute l-a plasat printre cele mai bune 10 filme din cinema-ul japonez.
Guilty of Romance a avut premiera la Cannes in 2011 si este o alta capodopera grotesca, un film noir care exploreaza relatia dintre dorinta si vinovatie: o tanara sotie care nu gaseste satisfactie in casnicie se refugiaza in fanteziile sale masochiste, lucrand ca prostituata. Un titlu de referinta pentru iubitorii genului grindhouse, Tag (2015) este o calatorie in cele mai adanci substraturi ale imaginatiei, un fantasy pentru adulti in care eleve de liceu sunt urmarite si macelarite de forte supranaturale.
Suicide Club (2001), filmul care a dovedit abilitatea lui Sono de a jongla cu genurile horror, politist, thriller psihologic si comedie neagra, vorbeste despre valul de sinucideri din Japonia si duce la extrem ideea societatii moderne esuate. Scena introductiva, in care 54 de fete se sinucid in masa producand o baie de sange, a devenit celebra. Noriko’s Dinner Table (2005), un alt film reper al genului horror japonez, selectat in 12 festivaluri si premiat la Karlovy Vary, exploreaza probleme actuale ale Japoniei, cum ar fi conflictul dintre generatii, alienarea sociala, suicidul si volatilitatea identitatii in era internetului.
Shinjuku Swan (2015), filmul sau cu cel mai mare succes de box office, inspirat de o serie manga, urmareste transformarea unui tanar ajuns traficant de prostituate in cel mai mare district „rosu” din Tokyo. The Virgin Psychics (2015), o adaptare dupa benzi desenate manga, este o comedie trasnita care abunda in aluzii sexuale si in care adolescentii detin puteri telepatice.
O exceptie in filmografia sa, Love & Peace (2015) este o induiosatoare comedie muzicala suprarealista care parodiaza filmele clasice de familie, aducand un omagiu genului kaiju, cu monstri. The Land of Hope (2012), inspirat de urmarile exploziei de la Fukushima, este o drama emotionanta despre doua familii separate de un dezastru nuclear. Be Sure to Share (2009), o alta exceptie de la genul J-horror (japanese horror), abordeaza tema relatiei fragile dintre un fiu si tatal sau, umbrita de descoperirea unei boli terminale.
Etichete: ardeal, cluj, regizor, retrospectiva, tiff,
