Creatorii de moda clujeni profeseaza in ciuda invaziei de haine in serie

×
Publicitate

Fiecare creator idealist își alege câte o felie din domeniul modei și se descurcă astfel mai uşor pe piaţa aglomerată de produse în serie.

Designerii clujeni sunt tot timpul cu un pas în față și se reinventează ori de câte ori e nevoie. Așa procedează și Sarolta Puskas, o tânără clujeancă de doar 24 de ani, care creează rochii pentru dansuri sportive. „Am dansat opt ani dans de performanţă şi am avut deja cunoştinţe şi antrenori cu care mă înțelegeam foarte bine”, spune tanara creatoare. Clienţii ei sunt foarte exigenţi, dar sunt dispuşi să scoata din buzunar câteva mii de euro pentru o rochie unicat. Ultima rochie ieșită din atelierul ei are nu mai puțin de 7.000 de cristale cusute manual.

Pe o piață suprasaturată de produse din import își fac apariția încet încet mici ateliere ale designerilor clujeni. Ca să supraviețuiască avalanșei de produse în serie ei aleg segmente de nișă cum ar fi dansul sportiv. De la rochii pentru salsa, vals şi tango ne indreptam spre un alt atelier în care miresele se simt în al nouălea cer. Aici am gasit-o pe Oana Lupaş la masa de lucru, schiţând una dintre creatiile ei viitoare. Oana este una dintre tinerele creatoare de moda din Cluj care a reusit să se afirme. Cu putin noroc şi mult talent şi-a deschis un atelier în care prind viață rochii de gala spectaculoase. „Mi-a fost destul de greu, eu am inceput acum trei ani”, spune Oana. Ultima ei colectie va face fericite multe tinere care se gandesc deja la nunta. „Sunt colectia noua pentru 2012, toate sunt unicat mai ales la rochii de mireasa, as vrea sa fac doar cate una, sa nu se repete modelul”, explica tanara.

Chiar dacă începutul e greu, Călina Langa, designer doctorand la UAD, spune că tinerii designeri nu trebuie să renunțe: „Să persevereze, ăsta e sfatul meu esenţial. E un soi de vestimentatie specializata care isi va gasi intotdeauna cumparatorii”. Mai mult, ea spune că acest segment specializat este de viitor pentru că este încă un teren neexplorat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
60554005
Vezi aici ce nemultumiri au clujenii vizavi de clasa pregatitoare

Din acest an, parintii vor fi obligati sa isi trimita copii la scoala cu un an mai devreme. Astfel, cei sapte ani de acasa vor fi doar sase pentru cei 5.500 de copii clujeni care vor trebui inscrisi in clasa 0.

Medicii esteticieni straini fura meserie de la romani

Esteticienii din Europa si India au avut ocazia sa afle noi tehnici de interventie asupra glandei mamare, intr-un workshop care a avut loc la Cluj. Evenimentul a fost organizat de presedintele Societatii Romane de Chirurgie Estetica, Toma Mugea.

UPDATE. Politistii au reusit sa-l prinda pe Zorro, tanarul care a agresat o clujeanca

Zorro are 21 de ani si le-a marturisit oamenilor legii ca ii batuse tinerei la usa cu intentia sa o jefuiasca. S-a pierdut insa cu firea si a atacat-o cu cutitul, punand-o in pericol de moarte.

Recomandări
62597949
Diana Buzoianu, despre scandalul ANM: Decizia privind menţinerea în funcţie a directoarei aparţine Consiliului de Administraţie

Decizia privind menținerea în funcție a șefei ANM, Elena Mateescu, aparține Consiliului de Administrație, care nu poate lua hotărâri din lipsă de cvorum, a transmis marți ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu.

Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.