Clujul exporta inteligenta

×
Publicitate

Sute de tineri clujeni sunt vânați în fiecare an de cele mai prestigioase universități și institute de cercetare din lume. Acestea le oferă carieră și bani cât pentru o viață, dar ei își doresc să revină în țară.

Cosmin Tegla este doar unul dintre tinerii apreciați peste hotare. În 2006, el a fost admis la Facultatea de Medicină din Cluj fără examen. Visul american a devenit posibil șapte ani mai târziu, când a poposit în statul Maryland. A ajuns să lucreze imediat la unul din cele mai mari institute de cercetare din lume, în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii din Baltimore. În prezent, Cosmin este postdoctorand şi lucrează în departamentul de Neurologie. Spune că laboratorul este a doua lui casă, dar asta nu înseamnă că și-a uitat originile. „Visul American înseamnă să porneşti de jos şi să ajungi cât mai sus pe forţe propri”, povestește tânărul.

La cei 30 de ani, Cosmin a devenit rapid independent financiar, are zeci de studii publicate şi a ajuns să stăpânească tehnici de top în cercetare.

Cu un picior în Anglia și unul în Elveția

Un alt exemplu remarcabil este Ionuţ Comsa. Două universităţi europene de prestigiu l-au „curtat” pentru programul de doctorat - Bedfordshire din Anglia şi Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Fribourg, Elveţia. Două luni pe an lucrează în Anglia, la Institutul de Cercetare în Informatică Aplicată, iar restul în Institutul de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din oraşul elveţian. Din punct de vedere financiar, cele două institute îi asigură studentului român un venit identic cu cel al unui angajat elveţian. „Am ales să lucrez în străinătate pentru că nu am vrut să fiu pus în postura de a face un compromis pe termen scurt. Elveţia face parte din ţările cu un nivel de trai foarte ridicat, ei nu se consumă aşa cum o facem noi”, spune Ionuț.

Clujeanul își realizează cea mai mare parte din teza sa în domeniul comunicaţiilor mobile de Generaţia a IV-a și spune că va revoluţiona mediul de comunicaţii celulare din întreaga lume.

Exemplele tinerilor plecați pot continua, dar poveștile celor doi și părerile profesorilor le puteți urmări în materialul video.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
Traditia se transforma in lux in nord-vestul tarii, iar castigurile sunt pe masura

Meșteșugarii români dau lecții de afaceri – își vând produsele cu sute de euro, iar clienții așteaptă câteva luni ca să intre în posesia unei perechi de cizme sau a unei ii.

Dependentii clujeni au ramas fara consilieri. AFLA DE CE

Tinerii care vor să renunțe la consumul de droguri nu beneficiază de ajutor specializat. Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Cluj a rămas fără angajați.

Transalpina, drumul de poveste care concureaza Transfagarasanul. E cea mai inalta sosea din Romania

Drumul, care taie muntii din Oltenia in Ardeal, intr-un peisaj incredibil, este aproape gata si sute de turisti au incercat deja emotiile sofatului pe serpentine.

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Agerpres 1 oameni pe strada
IRCC a crescut de la 1 octombrie, după patru scăderi consecutive. Cum se schimbă dobânda la creditele românilor

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) crește ușor, de la 5,56% la 5,57% pe an, începând cu 1 octombrie 2026, potrivit datelor publicate de BNR. Este prima majorare a indicatorului după patru scăderi consecutive.

Gettyimages 2297373318
Bărbatul care a înjunghiat pilotul Flydubai este din Oman și este extrem de religios. Mărturii ale pasagerilor

Anchetatorii israelieni caută frenetic explicații pentru incidentul terifiant de la bordul zborului Flydubai către Tel Aviv.