Alegeri locale 2020. Harta online cu lista completă de candidați din România

62091175
Pro TV

Expert Forum, o organizație non guvernamentală, a lansat prima platformă online care conține toți candidații la alegerile locale din 2020, conform datelor publicate de către Biroul Electoral Central.

Platforma permite căutarea de candidați la alegerile locale 2020 după nume, circumscripții, partide politice sau alte criterii relevante.

Baza de date poate fi accesată pe pagina web www.votcorect.ro/candidati-locale.

Reprezentanții Asociației Expert Forum subliniază faptul că au constatat faptul că la aceste alegeri  locale 2020 birourile electorale de circumscripție au centralizat mai puține informații decât în 2016, când se publicau și alte date precum data și anul nașterii, cetățenia sau sexul candidatului.

”Reamintim că pornind de la acele date, în 2016, Expert Forum a arătat că au existat 477 de candidați sub vârsta legală de 23 de ani. În condițiile în care nu se mai publică aceste date nu mai putem observa dacă există astfel de probleme în acceptarea candidaturilor și nu mai putem realiza anumite analize statistice.

Lipsa unor astfel de indicatori nu permite nici verificări suplimentare. În urma analizei datelor am identificat nume similare care figurează de până la 11 ori în aceeași circumscripție, fără a putea ști dacă este vorba de aceeași persoană sau nu. Data nașterii ne-ar fi ajutat să înțelegem dacă este sau nu același candidat.” - se arată în comunicatul ONG-ului.

Alegeri locale 2020: Peste 256.000 de candidați

 

Platforma centralizează un număr de 256.042 de candidați la aceste alegeri locale din 2020, la funcțiile de primar, consilier local, consilier județean, președinte al consiliului județean, primar sau consilier general și include atât o variantă a datelor expuse sub formă de hartă interactivă, cât și una sub formă de text.

Platforma include și o secțiune dedicată statisticilor, care reflectă printre altele:

-► Numărul total de candidați (256.042) este ușor mai scăzut decât în 2016, când s-au înregistrat 267.239 candidaturi

-► În 75 de localități există un singur candidat la primărie, în 400 câte doi candidați, în 717 câte trei candidați, iar în 718 câte patru candidați

-► Cele mai multe candidaturi, la toate nivelurile, s-au înregistrat în județele IAŞI - 9373, SUCEAVA - 9190, TIMIŞ - 9009 , ARGEȘ - 8578, DOLJ – 8531

-► În total s-au înregistrat 1396 de candidați independenți, respectiv 1713 candidaturi din partea unor candidați independenți. S-au înregistrat mai puține candidaturi din partea independenților față de 2016, când au fost 2280

-► Cele mai multe candidaturi din partea unor candidați independenți se regăsesc în județele BRAŞOV – 83, CONSTANŢA - 66, MUREŞ - 66, SUCEAVA – 65, HARGHITA – 63, BIHOR – 62, COVASNA – 62, ARGEŞ - 61

-► Cei mai mulți candidați independenți s-au orientat înspre consiliile locale (1103 de candidaturi) și primării (584 de candidaturi). Doar un candidat independent și-a depus candidatura la Consiliul general, iar 4 la primării de sector. Cei mai mulți candidați independenți sunt la Lumina (Constanța). În București sunt 17 candidați independenți, la diverse niveluri de candidatură

-► În afara Bucureștiului cei mai mulți candidați pentru funcția de primar sunt la Constanța (17), Timișoara (15), Suceava, Cluj Napoca și Iași (14), respectiv Târgu Mureș, Deva, Brasov, Botosani și Pitești (13)

-► Cele mai frecvente nume de candidați sunt: Ioan Pop (77), Gheorghe Popa (74), Vasile Pop (68), Constantin Popa (59), Ioan Popa (57), Ion Radu (54), Gheorghe Popescu (52), Constantin Popescu, Gheorghe Pop și Ion Popa (50). Unii dintre acești candidațiși-au depus candidatura pentru mai multe funcții, astfel că numele se regăsește de mai multe ori în baza de date.

Pentru mai multe grafice și statistici puteți vizita pagina www.votcorect.ro/candidati-locale.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Edilul care de 20 de ani nu are niciun contracandidat la primărie. A cerut anularea alegerilor pentru a face economie

În trei localități din Buzău - comunele Chilii, Bisoca şi Valea Salciei - actualii primari sunt singurii care candidează pentru un nou mandat pe posturile pe care deja le ocupă.

Ce se întâmplă daca ai simptome de COVID-19 când mergi la vot. Anunțul ministrului Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri că persoanele cu simptomatologie specifică noului coronavirus care se vor prezenta la vot la alegerile locale vor avea un circuit separat şi o cabină "dedicată".

AEP: Bolnavii de Covid-19 vor putea cere urna mobilă la alegerile locale

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, afirmă că persoanele infectate cu noul coronavirus, aflate în carantină, izolare sau spitale - vor putea vota la alegerile locale folosind urna mobilă.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Cel mai în vârstă monarh din Europa, Regele Harald al Norvegiei, a decedat la vârsta de 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care a plecat în exil în Statele Unite încă din copilărie, în timpul ocupației naziste a țării sale natale, a murit la vârsta de 89 de ani.