Zegrean: Mai degrabă candidații la șefia DNA nu au îndeplinit pretențiile

61958371
Agerpres

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean îşi exprimă îndoiala faţă de faptul că niciunul dintre cei patru candidaţi la funcţia de procuror-şef al DNA nu a îndeplinit condiţiile pentru această funcţie.

Zegrean a spus că mai degrabă candidaţii nu au îndeplinit pretenţiile celor din comisia de examinare.

"Toţi au funcţii foarte mari şi să spui că niciunul nu îndeplineşte criteriile înseamnă că nu au răspuns la pretenţiile pe care cei care au examinat le aveau faţă de această funcţie", a afirmat Zegrean.

"Eu nu-l suspectez de nimic rău pe domnul ministru, pentru că este vorba de o comisie acolo, înţeleg că a fost o comisie care a stat de vorbă cu aceşti patru candidaţi. Probabil că această comisie a ajuns la concluzia că niciunul nu îndeplineşte condiţiile de a fi procuror-şef DNA. Deşi am anumite îndoieli, pentru că trei dintre ei sunt chiar în structurile de conducere a DNA. Mă gândeam că procurorul-şef adjunct (Marius Iacob, n.r.) îndeplinea condiţiile pentru a fi acolo, pentru că dacă ar fi să luăm în serios ce se întâmplă, ar trebui ca ei să-şi dea demisia, dacă niciunul dintre ei nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi procuror-şef DNA, nici pe cea de adjunct nu o pot îndeplini, pentru că sunt momente când trebuie să-l înlocuiască pe procurorul şef”, a declarat vineri Augustin Zegrean, într-o intervenţie telefonică la Digi24, conform news.ro.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a spus că mai degrabă cei patru candidaţi nu au îndeplinit pretenţiile celor din comisia de examinare, nu condiţiile. Întrebat dacă munca procurorilor a fost descurajată de Ministerul Justiţiei prin această respingere, Zegrean a spus că a fost desconsiderată.

"Descurajată, nu, a fost desconsiderată. Nu cred că descurajată, pentru că ei nu cred că sunt atât de speriaţi de acest eşec. Toţi au funcţii foarte mari şi să spui că niciunul nu îndeplineşte criteriile înseamnă că nu au răspuns la pretenţiile pe care cei care au examinat le aveau faţă de această funcţie”, a explicat Zegrean.

El este de părere că nici Ministerul Justiţiei nu se grăbeşte în alegerea unui nou procuror-şef al DNA, pentru că poate procurorul şef interimar Anca Jurma este potrivită pentru această funcţie şi poate sta încă şase luni în funcţie după finalizarea interimatului.

"Eu am mai spus-o şi o repet: instituţia nu trebuie să stea într-o persoană. Instituţia trebuie să stea independentă de cei care o conduc şi care stau vremelnic în fruntea ei. Instituţia funcţionează deja din 2004 şi cei care sunt acolo şi ştiu deja ce au de făcut şi cred că instituţia poate funcţiona şi fără procuror-şef. Dacă instituţiile sunt consolidate, nu este o mare spaimă faptul că lipseşte conducătorul. Probabil că domnul Toader poate chiar pe asta se bazează, că instituţia funcţionează”, a mai spus Toader.

Procedura de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA va fi reluată, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nefăcând nicio propunere din cei patru candidaţi pentru conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. "În urma desfăşurării procedurii de selecţie, vă aducem la cunoştinţă faptul că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie dintre candidaţii participanţi, procedura urmând a fi reluată", a anunţat Ministerul Justiţiei. Instituţia susţine că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru această funcţie.

Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost Florentina Mirică, procurorul şef al Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, procurorul şef al Secţiei judiciare penale din DNA Elena Grecu şi Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Articol recomandat de sport.ro
Au bătut palma! Cât plătește Gigi Becali pentru ”transferul” la FCSB: ”Asta e hotărârea”
Au bătut palma! Cât plătește Gigi Becali pentru ”transferul” la FCSB: ”Asta e hotărârea”
Citește și...
61970859
Orban: Toader aşteaptă ca unul dintre cavalerii apocalipsei justiţiei să depună candidatura la şefia DNA

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri că, probabil, ministrul Tudorel Toader aşteaptă ca unul dintre "cavalerii apocalipsei justiţiei", respectiv Florin Iordache, Şerban Nicolae sau Eugen Nicolicea, să-şi depună candidatura.

61967057
PMP: Numele şefului DNA, anunţat când va exista un consens Dragnea-Tăriceanu-Toader

Preşedintele PMP, deputatul Eugen Tomac, a declarat că ministrul Justiţiei, prin respingerea candidaturilor depuse la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a transmis semnalul că omul pe care îl doreşte în fruntea DNA nu s-a înscris la selecţie.

61972163
Liviu Dragnea, despre Legea pensiilor: "Îndreaptă o inechitate"

Liviu Dragnea a declarat că prin modificările şi completările la Legea pensiilor publice promulgate de preşedintele Iohannis, privind grupele speciale de muncă, se îndreaptă o inechitate iar beneficiari vor fi peste 100.000 de români.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 22 19h20m12s771
Aproape 4 ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Ar fi rămas acolo după o operație

Aproape patru ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Pacienta spune că instrumentul metalic de 12 centimetri ar fi rămas acolo după o operație la Spitalul Județean Târgoviște.

Siegfried muresan id14823 inquam photos george calin
Surse: Siegfried Mureșan le-a spus liberalilor că vor merge la vot în Parlament. „Guvernul nostru sau alegeri anticipate”

Siegfried Mureșan le-a transmis, marți, colegilor din PNL că procedura pentru învestirea noului guvern va fi dusă până la capăt și că liberalii se vor prezenta la votul din Parlament, potrivit unor surse.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 5
Mesajul lui Călin Georgescu pentru susținătorii săi: „Lumea e mică, Dumnezeu e mare. Bucurați-vă pururea!”

Călin Georgescu este din nou liber, după o noapte petrecută în arestul poliției. Tribunalul București l-a plasat totuși sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile și i-a impus o serie de obligații și restricții.