„Cel mai singur copil cu frați din câți ați văzut”. Vasile impresionează cu povestea sa, la „Visuri la cheie”

62400688

Viața ar trebui să fie compusă din momente frumoase și din provocări care să te întărească, care să te facă să fii mai puternic, dar uneori... viața e făcută din clipe dure și din amintiri încărcate de suferință care te vor urma peste tot.  

Așa este și povestea lui Vasile, tânărul de 19 ani pe care-l vom cunoaște în doar câteva ore. Nu și-a cunoscut tatăl, decedat prea devreme și a văzut cum mama lui i-a complicat fiecare etapă a vieții. A fost mai mereu singur, dar nu a renunțat, iar acum totul se va schimba pentru el. Echipa Visuri la cheie va ajunge, de la ora 21:30, în centrul capitalei, unde, la prima vedere, oamenilor nu le lipsește nimic.

Vasile Baboianu se descrie ca fiind ”cel mai singur copil cu frați din câți ați văzut” și asta pentru că deși are șase frați, soarta l-a purtat mai mereu pe o cale pe care nimeni nu i-a întins o mână de ajutor. Mama lui s-a despărțit de soțul abuziv cu care avea ceilalți șase copii și l-a făcut pe Vasile cu un om de știință, cercetător. Când acesta a murit, i-a lăsat lui Vasile, prin testament, un apartament cu două camere în centrul capitalei.

Mama lui a decis să nu stea acolo și timp de opt au fost în grija unei mănăstiri, apoi s-au mutat în județul Tulcea și doar mulți ani mai târziu au revenit în București. De aici, totul s-a complicat și mai tare: ”căutam în gunoaie și le țineam în casă până se adunau, ca apoi să le dăm la schimb pe bonuri de masă și bani cash”. ”Mă obișnuisem, a fost așa de greșit să accept că așa trebuie să trăiesc”, admite Vasile.

Însă, nu a cedat: a luptat cu destinul, a rămas singur în casă, a scăpat de gunoi și acum vrea să urmeze Facultatea de Arhitectură pentru a-și clădi un viitor mai bun. ”Încerc să-mi închipui viața acestui băiat și mi-e greu”, va recunoaște Dragoș Bucur.

Astăzi, ”Vasile va primi ce a meritat întotdeauna”, după cum va menționa și Cristina Joia. Și asta pentru că echipa Visuri la cheie va pregăti o transformare spectaculoasă a apartamentului și îi va oferi locul necesar în care poate pune bazele unei vieți mult mai bune, alături de iubita lui, cea care i-a oferit dragostea care i-a lipsit mereu.

Dragoș, Bucur, Cristina Joia, Alex Gavrilescu și Andra Marinescu formează echipa care îi va reda lui Vasile șansa de a visa și de a munci pentru viitorul lui. Nu ratați, de la 21:30, cea de-a noua ediție din sezonul 10, pe PRO TV! Emisia poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

Visuri la cheie – Crede în oameni!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62399441
Caz halucinant în Aiud. 18 deținuți vor primi burse de merit

Un număr de 18 deținuți de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud care își continuă studiile vor primi bursă de merit. 

 

62400660
Primele imagini cu românii evacuați din Gaza. Când vor ajunge în România | FOTO

Primul grup de români a fost evacuat, marți, din Fâșia Gaza. Ministerul Afacerilor Externe a publicat imagini cu ei după ce au trecut granița în Egipt. Aceștia vor pleca de la Cairo spre România cu zboruri speciale.

62400513
Decizia Poliției Române după moartea omului de afaceri din Sibiu, bătut crunt de trei bărbați. Suspecții sunt de negăsit

Șeful Poliției Române a dispus ca o echipă de specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale să se deplaseze în județul Sibiu, pentru a acorda sprijin de specialitate în cadrul anchetei, în cazul omului de afaceri jefuit în propria casă.

 

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.