VIDEO. Momentul accidentului cu 7 mașini din Ilfov, după un presupus furt a 650.000 de lei

×
Publicitate

Doi indivizi bănuiți că au furat aseară 650.000 de lei din mașina unui bărbat din Sintești, Ilfov, sunt căutați și la această oră de poliție.

Jaful, urmat de o goană teribilă pe șosea și încheiat cu un accident în care au fost implicate 7 mașini, a fost filmat de camerele de supraveghere din trafic. Trei persoane au ajuns la spital în urma accidentului produs chiar lângă primărie și secția de poliție din comună.

Aflat la volanul unei maşini puternice, păgubitul ar fi intrat voit în autoturismul celor doi suspecți, pe care îi acuză că i-au furat 650.000 de lei. A avariat - pe lângă maşina sa şi cea a fugarilor - alte 5 autoturisme.

Bărbat lovit: Aşteptam la coloană să dau prioritate şi m-am trezit lovit în spate de acel Audi, care era urmărit de Mercedes.
Reporter: Păgubiţii ar fi fost cei din Mercedes?
Bărbat: Da şi îi alergau pe cei din Audi să-i prindă.
Reporter: Cam câte persoane au fost rănite?
Bărbat: În prima ambulanță, tatăl celui din Mercedes, lovit la cap şi la umăr, iar în a doua, două persoane din Loganul ăsta.

Pentru că maşina lor nu a mai pornit, cei doi tineri bănuiţi de furt au luat-o la fugă pe Drumul Naţional 5. Camerele de supraveghere montate în sensul giratoriu i-au surprins în timp ce încercau să scape din nou de cel pe care l-ar fi păgubit.

Bărbatul păgubit susţine că abia se întorsese de la bancă, de unde ridicase cei 650.000 de lei - echivalentul a peste 130.000 de euro. Ar fi lăsat geanta plină cu ban, în maşina parcată în faţa locuinţei sale din Sintesti. După câteva minute, i-a observat pe cei doi tineri încercând să forţeze uşa maşinii. Când a ieşit, a constatat că geanta cu bani lipsea şi a pornit în urmărire.

Bărbatul i-a urmărit pe cei doi pe o distanţă de aproximativ 5 kilometri, intre Sintesti şi Jilavă.

Deocamdată poliţiştii nu au reuşit să îi identifice pe fugari, dar în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru furt calificat, vătămare corporală din culpă şi distrugere.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62160573
De ce nu a jucat Maradona în meciul Argentina - România, de la Cupa Mondială din 1994

În urmă cu cinci luni, fostul mare fotbalist Diego Maradona a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care şi-a amintit de meciul Argentina - România, scor 1-1, de la Cupa Mondială din 1990, din Italia.

62160546
Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţelor împotriva Femeilor. Palatul Victoria, iluminat în portocaliu

Palatul Victoria va fi iluminat în portocaliu, miercuri seară, cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţelor împotriva Femeilor.

62160516
O profesoară din Bistrița le-a explicat elevilor pe un ton vulgar relația dintre două personaje de basm

Anchetă la un cunoscut colegiu din Bistriţa după ce o profesoară de limba romană a fost inregistratata în timpul unei lecţii online folosind cuvinte obscene.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.