Un fost ambasador îi cere demisia mitropolitului Banatului, după referendum. Reacția IPS Ioan Selejan

61755973

Profesorul Vasile Popovici, fost ambasador în Maroc şi Portugalia, i-a cerut luni demisia mitropolitului Banatului printr-o scrisoare deschisă postată pe pagina sa de Facebook, după referendumul privind redefinirea familiei.

Mitropolitul i-a răspuns că nu îi este ruşine că prin poziţia sa a susţinut familia creştină, întrucât aceasta va fi pentru el şi Biserica din care face parte un "proiect de ţară", pe care îl va "susţine din adâncul fiinţei" sale.

"Aţi fost între iniţiatorii acestui referendum, deşi rolul dumneavoastră ca ierarh nu e câtuşi de puţin să iniţiaţi legi. Căderea referendumului ar trebui să fie un moment de reflecţie profundă pentru dumneavoastră ca şi pentru acei preoţi care s-au implicat în politică şi-n treburi lumeşti, de aici şi din toată ţara. (...) La ora bilanţului nu numai liderii politici trebuie să-şi prezinte demisiile, ci şi preoţii implicaţi în această făcătură. Dumneavoastră, cel dintâi. Să vă luaţi haina călugăriei şi să vă retrageţi în meditaţie şi penitenţă lungă", spune Vasile Popovici, profesor la Universitatea de Vest Timişoara (UVT).

Între altele, universitarul le cere ierarhilor şi să renunţe la "lux şi la iubirea de arginţi", la legăturile cu partidele politice şi să redescopere "iubirea necondiţionată pentru aproapele în nevoie".

Mitropolitul Ioan al Banatului susţine că răspunde la scrisoarea deschisă "pentru creştinii care cred în Biserica noastră Sfântă, nu doar pentru ortodocşii care au fost ieri la referendumul pentru familie, ci şi pentru catolici, protestanţi, neoprotestanţi, evanghelici-luterani, greco-catolici, evrei, poate şi musulmani".

"Ca oameni ai Bisericii, clerici şi credincioşi deopotrivă, avem obligaţia de a susţine familia creată de Dumnezeu şi binecuvântată de Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă nu am face acest lucru, ar însemna că ne dezicem de principiile credinţei şi ale moralei evanghelice, precum şi de valorile neamului nostru românesc. Aşadar, nu mi-e ruşine, domnule profesor, că prin poziţia mea am susţinut familia creştină în esenţa sa, chiar dacă cu privire la aceasta mai avem încă multe de învăţat. Familia creştină a fost, este şi va fi pentru mine personal şi pentru Biserica din care fac parte un proiect de ţară pe care îl voi susţine din adâncul fiinţei mele", arată Mitropolitul Ioan al Banatului, într-un comunicat publicat pe site-ul Mitropoliei Banatului.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61991523
O pacientă a murit la Spitalul Rovinari. Medicii, acuzați de nepăsare: ”Lasă că își revine”. VIDEO

Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal după ce o femeie de 57 de ani a murit la Spitalul Orăşenesc Rovinari.

61991478
CTP, după invalidarea referendumului: ”Dragnea s-a lipit ca marca de scrisoare de acest referendum”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat pentru Știrile Pro TV că invalidarea referendumul organizat în 6 și 7 octombrie pentru redefinirea familiei a dus la pierderea credibilității în special a Partidului Național Liberal.

61991490
Biserica și Coaliția pentru Familie caută vinovații după referendum. Ce spun sociologii

După săptămâni de campanie pro şi contra, tensiuni în societate şi nu una, ci două zile, alocate votului, referendumul care a cheltuit 40 de milioane de Euro privind redefinirea familiei în Costituție nu poate fi validat.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.