Tudorel Toader a postat pe Facebook un comunicat despre întâlnirea pe care a avut-o cu delegația GRECO

61940920
Agerpres

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a postat pe Facebook, sâmbătă dimineaţă, un comunicat de presă al ministerului privind întâlnirea pe care a avut-o, miercuri, cu delegaţia de raportori ai Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO).

Delegația se află la Bucureşti pentru o evaluare urgență ad-hoc vizând legislaţia din domeniul judiciar din perspectiva luptei anticorupţie.

În comunicatul postat de Toader se menţionează doar că întrevederea a avut ca obiect discutarea amendamentelor aduse celor trei legi ale Justiţiei şi a "implicaţiilor practice pe care acestea le pot avea asupra sistemului judiciar român", fără a prezenta şi o concluzie, informează News.ro

GRECO preciza, în urma discuţiilor de la Bucureşti, că cei responsabili cu investigarea, urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor de corupţie ar trebui să beneficieze de independenţa şi autonomia corespunzătoare funcţiilor lor, inclusiv în cazul mecanismelor disciplinare şi a recomandat autorităţilor să solicite punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia cu privire la legislaţia vizând reforma în Justiţie.

"În data de 21 februarie 2018, domnul prof.univ.dr. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a avut o întrevedere cu echipa de experţi - raportori ai Grupului de State împotriva Corupţiei. Întrevederea a avut ca obiect discutarea amendamentelor aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi a implicaţiilor practice pe care acestea le pot avea asupra sistemului judiciar român", se menţionează în comunicatul Ministerului Justiţiei (MJ).

Pe aceeaşi temă, echipa GRECO a avut întâlniri "şi cu alţi interlocutori din mediul guvernamental, legislativ, judiciar şi al organizaţiilor non-guvernamentale".

"Reamintim că, odată cu adoptarea raportului de conformitate aferent rundei a patra de evaluare a GRECO, cu ocazia reuniunii plenare din luna decembrie 2017, GRECO a decis aplicarea Regulii 34 din Regulile sale de Procedură cu privire la demersul autorităţilor române de modificare a legilor justiţiei, pentru a vedea dacă acesta poate avea ca rezultat încălcarea unui standard anticorupţie al Consiliului Europei care a făcut obiectul vreunei runde de evaluare. Această procedură implică demersuri vizând solicitarea de informaţii de la statul membru, desemnarea de raportori pentru a evalua situaţia specifică, efectuarea unei vizite în statul membru în cauză, precum şi adoptarea unui raport ad-hoc", mai spune Ministerul Justiţiei.

Comunicatul de presă este postat şi pe site-ul MJ, care a fost blocat începând de joi seară, după anunţul ministrului privind declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Site-ul nu a putut fi accesat până vineri după amiază, când a apărut şi menţiunea "temporar oprit", după care, la ora 15.00, a fost postat un link cu Raportul lui Tudorel Toader, însoţit de anexe, în baza căruia a cerut revocarea lui Kovesi, raportul fiind singurul document aflat pe site vineri.

Delegaţia GRECO, care s-a aflat miercuri şi joi la Bucureşti, a precizat, într-un comunicat de presă transmis joi, că cei responsabili cu investigarea, urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor de corupţie ar trebui să beneficieze de independenţa şi autonomia corespunzătoare funcţiilor lor, inclusiv în cazul mecanismelor disciplinare. De asemenea, GRECO recomandă autorităţilor să solicite punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia cu privire la legislaţia vizând reforma în Justiţie.

"Delegaţia GRECO subliniază că cei responsabili cu investigarea, urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor de corupţie ar trebui să beneficieze de independenţa şi autonomia corespunzătoare funcţiilor lor şi să nu fie supuşi unei influenţe nepotrivite. Acest lucru se aplică şi mecanismelor disciplinare, în timp ce judecătorii şi procurorii trebuie să respecte cele mai înalte standarde de integritate. Acesta este unul dintre standardele fundamentale anticorupţie ale Consiliului Europei. De asemenea, delegaţia reaminteşte recenta recomandare a GRECO de îmbunătăţire a transparenţei procesului legislativ, inclusiv prin asigurarea aplicării excepţionale a procedurii de urgenţă într-un număr limitat de circumstanţe" se arată în comunicatul GRECO.

Delegaţia GRECO subliniază că este important ca toate instituţiile statului să conlucreze şi să se respecte reciproc, în conformitate cu principiile separaţiei puterilor, ale independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar şi ale egalităţii în faţa legii. Delegaţia va pregăti un raport, cu recomandări specifice, care va fi discutat la următoarea reuniune plenară a GRECO, şi subliniază că este important ca autorităţile să ţină cont de raportul GRECO după ce va fi adoptat. În acelaşi timp, delegaţia GRECO invită încă o dată autorităţile să ia în calcul solicitarea opiniei Comisiei de la Veneţia cu privire la pachetul legislativ vizând reforma în justiţie.

Delegaţia GRECO a vizitat România ca parte a unei evaluări urgente ad-hoc vizând legislaţia din domenul judiciar din perspectiva luptei anticorupţie şi a conformării României recomandărilor anterioare ale GRECO pe această temă.

Într-un raport adoptat în decembrie 2017, GRECO a stabilit că progresele actuale ale României în ceea ce priveşte implementarea recomandărilor în domeniul prevenirii corupţiei în rândurile parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor este "total nesatisfăcătoare". GRECO a solicitat îmbunătăţiri într-un număr de domenii, inclusiv în procesul legislativ, care ar trebui sa fie mai transparent. De asemenea, raportul a subliniat necesitatea ca CSM şi Inspecţia Judiciară să fie mai active în ceea ce priveşte analiza, informarea şi consilierea, iar CSM să capete un rol mai mare în ceea ce priveşte numirea şi revocarea în funcţiile de procurori şefi.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
61942795
Agent de la Rutieră, lovit de mașina unui șofer băut, în Capitală

Un şofer băut, de 21 de ani, a lovit sâmbătă dimineața un agent de la Rutieră care verifica un autoturism , pe o şosea din Capitală.

61942776
Captură neaşteptată în Galaţi. Cel mai neobişnuit obiect găsit în casa unor suspecți

Captură neaşteptată în judeţul Galaţi în urma unor percheziţii. Poliţiştii au descins în trei comune, acasă la 8 suspecţi cu vârste cuprinse între 31 şi 74 de ani, şi au găsit mai multe arme, dar şi obiecte de artă.

61928974
Noi proteste în Piața Victoriei: 100 de persoane au ieșit în stradă, vineri seară

Aproximativ 100 de persoane au protestat vineri în faţa sediului Guvernului în legătură anunţul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind începerea procedurilor de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.