Trecem la ora de vară. Pericolul cu care se confruntă din acest motiv organismul în pandemie

×
Publicitate

La noapte trecem la orarul de vară. Practic, ora 3 devine ora 4, iar noaptea de sâmbătă spre duminică devine mai scurtă cu o oră.

Din cauza pandemiei, o decizie a Parlamentului European nu a mai fost aplicată din 2021 aşa cum trebuia. Medicii, la rândul lor ne avertizează că stresul resimţit de organism la aceste schimbări poate afecta sistemul imunitar.

Lumina pe care o primim de la soare ne influenţează starea de spirit, dar şi sistemul imunitar, prin aportul de vitamina D. Aşa-numitul ritm circadian determină echilibrul fiecărei persoane, între orarul de somn şi de veghe.

De asemenea, specialiştii spun că pe măsură ce emisfera nordică se apropie mai mult de soare, creierul uman produce mai puţini hormoni ai somnului şi, desigur, devenim mai energici.
Toate aceste schimbări sunt dirijate firesc de ceasul biologic din interior, iar intervenţia bruscă prin care dăm ceasul cu o oră înainte nu face decât să strice acest echilibru, susţin medicii.

Brânduşa Petruțescu, medic specialist alergologie şi imunologie:
„Scade producţia de anticorpi şi scade rezistenţa faţă de infecţiile virale. În momentul actual e foarte proastă această trecere la ora de vara prin efectele asupra sistemului imunitar, deoarece creşte riscul infecţiilor cu coronavirus şi scade răspunsul în anticorpi la vaccin. Era foarte bine dacă nu făceam această trecere"

Aceste efecte negative ale trecerii de la ora de iarnă la ora de vară pot persista până la 10 săptămâni, iar medicii susţin că în prima săptămână ne e cel mai greu.

Brânduşa Petruțescu, medic specialist alergologie şi imunologie:
„E suficient o oră să dormim mai puţin şi totul se dereglează, apar insomniile. Lipsa de somn creşte incidența cancerului, scade durata de viaţă, creşte îmbătrânirea la nivel celular, creşte nivelul inflamaţiei în organism"

În 2018, Parlamentul European a cerut statelor membre că până în toamna lui 2021 să renunţe la practica de a schimba ora de două ori pe an. În aprilie anul trecut, România ar fi trebuit să decidă ce oră va păstra, doar că pandemia a dat peste cap tot calendarul.

Iulian Bulai, deputat USR:
„Din punct de vedere legislativ, avem o lege care doreşte să elimine această prevedere de schimbare a orei de iarnă-toamnă, dar s-a dorit amânarea ei până se vine cu o directivă la nivel european"

Alexandru Rafila, deputat PSD:
„78% dintre respondenţii din România au optat pentru renunţarea la această schimbare, 84% la nivelul UE, sperăm să nu mai fie cazul "

Statele au instituit în 1920 ora de vară pentru a permite muncitorilor să lucreze pe lumină, ceea ce ar fi redus şi consumul de energie. Raţiunile de atunci însă nu mai au nicio justificare în prezent, susţin şi economiştii.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62181506
Noile restricții aduc razii în toată țara. Polițiștii și jandarmii au fost mobilizați

Autoritățile anunță suplimentarea forțelor de ordine şi înăsprirea verificărilor încă din acest weekend. Aseară au fost filtre în toată țara.

62181505
Românii cumpără tot mai multă cafea scumpă, espressoare şi râşniţe performante

Pentru mulți dintre noi, ziua începe cu o cafea bună și parfumată. Dar cum în pandemie cafenelele au fost mai mult închise, mulți au învățat să-și prepare acasă o astfel de ceașcă aromată și reconfortantă.

62181501
Orar magazine în București. Când e deschis la supermarket și la mall

Orar magazine în București. Restricțiile adoptate sâmbătă prin hotărârea comitetului pentru situații de urgență București stabilesc și intervalul orar în care pot funcționa magazinele și mall-urile în Capitală.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.