Teatrele, cinematografele și restaurantele s-au redeschis. Ce reguli stricte trebuie să respectăm

×
Publicitate

După luni de așteptare restaurantele s-au deschis marți și în interior. În cel mai mare mall din Bucureşti aproape toate mesele au fost ocupate în zona fast food-urilor.

Patronii caută disperați soluții care să le permită să păstreze și distanța impusă, dar și să facă profit.

Tot de marți pot fi deschise și teatrele și cinematografele. Ministrul Culturii spune însă că inclusiv cuplurile trebuie să păstreze un scaun liber între ele. Iar directorii de teatre au început să își adapteze piesele ca să evite scene cu săruturi sau îmbrățișări.

A fost forfotă mare în zona de fast food a unui mall din capitală. Mesele erau aşezate la doi metri distanţă una de cealaltă.

Femeie: "Trebuia să ia măsura asta de la început, pentru că nu cred că virusul îşi face efectul printre mese, mai ales că puteau să vină cu mai multe idei, să le distanţeze".

Clienţii poartă mască la coadă şi când duc tava cu mâncare la masă. O dau jos după ce iau loc pe scaun. Angajaţii şterg masele cu dezinfectant după fiecare client.

Reporter: ”Îţi e teamă de o posibilă infectare?”
Bărbat: ”Nu, chiar stau foarte liniştit".

Femeie: ”E prima zi când vin la restaurant”.
Reporter: ”V-a fost dor, v-a lipist?”
Femeie: ”Îmi este foarte teamă când văd pe cineva fără mască, dar când stăm la masă e logic să dăm masca jos”.

Potrivit Ministerului Economiei, clienţii vor fi triaţi la intrarea în restaurant. Cine are semne de infecţie respiratorie nu poate intra.

Meniurile, solniţele şi olivierele nu pot fi transferate de la o masă la alta. Masca este obligatorie în timpul deplasării. Iar dansul, interzis.

În teatre şi cinematografe spectatorilor li se va lua temperatura la intrare. Cei cu peste 37,3 grade , care strănută sau tuşesc, nu pot intra.

E neclar dacă vom avea sau nu voie cu popcorn şi răcoritoare în sala de cinema. Pe de o parte ordinul prevede că proprietarii de cinematografe vor avea voie să le vândă. Proprietarii au insistat pentru că sunt o sursă importantă de venit pentru ei . Pe de altă parte acelaşi ordin spune că accesul spectatorilor în sală nu este permis decât dacă vor purta pe toată durata proiecţiei masca pe faţă, fără excepţii.

Un cinematograf din Piteşti şi-a marcat deja scaunele pe care se pot aşeza spectatorii. În weekend va rula pelicula programată în ziua în care s-au închis sălile: filmul "Parasite", câştigător al 6 premii oscar.

Jean Dumitrașcu, director Filarmonica şi Cinema: "Au început să apară spectatorii, din cei fideli, să ne întrebe când reluăm activitatea”.

Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii: "Va trebui păstrat un scaun pauză între spectatori. Doar cei sub 12 ani vor putea sta lângă adultul însoţitor, iar un adult nu poate fi însoţitor pentru mai mulţi de 2 copii”.

Reporter: Iubitul şi iubita au voie să stea unul lângă altul?

Ministrul Culturii: ”Din reglementările actuale încă nu există această permisiune ca să poată sta cuplurile pe locuri alăturate.”

Regula se aplică şi în teatre. Pe scenă actorii vor juca fără mască, dar trebuie să păstreze distanţa între ei.

Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii: "Epidemiologii recomandă să fei evitate pe act posibile scenele cu contact fizic apropiat de lungă durată".

La Teatrul Naţional Bucureşti, cortina se ridică pe 16 septembrie cu comedia "Noii infractori". Directorul Ion Caramitru spune ca piesele vor fi adaptate la noile reguli.

Reporter: ”Nu se vor mai săruta dacă există scene de genul ăsta, nu se vor mai putea atinge, îmbrăţişa?”

Ion Caramitru, Directorul TNB: ”Se pot înlocui aceste gesturi care până acum erau fireşti cu alte gesturi la fel de fireşti”.

Reporter: ”Și aşa veţi face în cazul TNB?”

Ion Caramitru, Directorul TNB: ”Obligatoriu, da din punctul ăsta de vedere nu e niciun un dubiu un sărut între doi oameni care nu sunt împreună şi sunt străini poate duce la o dramă”.

Ordinul include o prevedere şi pentru membri orchestrelor care cântă la instrumente de suflat. Ei trebuie aşezaţi la marginea orchestrei şi separaţi, dacă se poate cu paravane de ceilalţi interpreţi.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Primul medic român care a efectuat un transplant de măduvă la un adult a murit de COVID-19

România înregistrează marți un număr record de decese din cauza noului coronavirus. 60 de oameni au murit în ultimele 24 de ore, răpuși de Covid-19.

Tot mai mulți tineri cu Covid-19 ajung la ATI. De ce unii mor în doar câteva ore

Pe lângă cel mai mare număr de decese, România a mai înregistrat marți un record nedorit în lupta cu coronavirusul. Nu mai puţin de 522 de pacienţi sunt internaţi în stare gravă la ATI. Printre ei tot mai mulţi tineri şi chiar copii.

"Metoda Accidentul" varianta Covid-19 este tot mai folosită. Cum procedează infractorii

Mai mulţi indivizi din judeţul Cluj au început să folosească "Metoda Accidentul" în variantă COVID pentru a încerca să păcălească diverse persoane, în special pe bătrâni.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.