Risc biologic în Bihor, după ce firma care trata deșeurile s-a retras. Care e soluția de moment

×
Publicitate

Situație critică în Bihor. Firma care asigură tratarea deșeurilor reziduale la Oradea și în jumătate dintre comunele județului a întrerupt activitatea.

Societatea a primit o amendă record, de o jumătate de milion de lei, de la comisarii Gărzii de

Mediu. Sarcinile au fost preluate acum de un alt operator, care a mărit numărul de schimburi, pentru ca gunoaiele să nu ajungă pe străzi.

Potrivit legislației europene și naționale, deşeurile reziduale - cele care nu pot fi reciclate sau valorificate - trebuie să treacă printr-un proces de tratare, astfel încât să rezulte o cantitate redusă.

Pentru Oradea și jumătate dintre comunele bihorene, se ocupa de asta o firmă înregistrată în județul Argeș, care a crescut tarifele. Pentru că nu s-a ajuns la un acord cu administrația din Bihor, s-a retras și a lăsat în urmă tone de gunoaie netratate.

Marius Orbai, reprezentant Garda de Mediu Bihor: „Putem vorbi de încălcarea autorizației integrate de mediu. Garda de Mediu a aplicat, în acest sens, sancțiune de 500.000 de lei amendă și a dat măsură reluarea activității”

Reporter: Este o amendă record?

Marius Orbai: „Pentru noi, da”

Sarcina tratării gunoiului a fost preluată de o altă firmă, care se ocupa de cealaltă jumătate de județ. Dar capacitatea sa e limitată.

Zoltan Pasztai - managerul unei firme de salubritate: „Am mărit numărul de schimburi, astfel încât să îndeplinim toate cerințele, încercăm să facem față”

Zoltan Pasztai - managerul unei firme de salubritate: „Sperăm să nu avem și noi vreo problemă tehnică, ca să trebuiască să oprim”.

Consiliul Județean a înființat o firmă care să poată prelua - în ultimă instanță - stația lăsată de izbeliște.

Mircea Mălan - președinte interimar CJ Bihor: „Noi i-am notificat să reia serviciul. Dacă nu o fac vom rezilia noi, unilateral, contractul. Compania care a fost înființată va prelua operarea stației de tratare la începutul lunii mai."

Reprezentanții firmei argeșene au refuzat să ofere un punct de vedere în legătură cu această situație.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62534573
Ce s-a întâmplat cu românii care au obținut peste două milioane de euro după ce s-au dat drept angajați ai unor bănci din UK

Cinci dintre suspecții prinși de procurorii DIICOT Buzău că se ocupau cu fărădelegi în Marea Britanie, dar și în alte state, au primit mandate de arestare preventivă aseară, pentru 30 de zile.

62534567
Poluare masivă cu cenușă la Craiova și Turceni. Localnicii au ieșit cu batista la nas. „În Sahara este mai bine decât aici”

Poluare masivă la Craiova! Nori negri de pulbere au fost ridicați de vântul puternic de la termocentrală și de la groapa de cenușă din zonă.

62533942
Bilanţul morţilor în tragedia de la un club de noapte din Republica Dominicană a trecut de 200

Operaţiunile de căutare s-au încheiat în capitala Republicii Dominicane, unde acoperişul unui club de noapte s-a prăbuşit în timpul unui concert. Cel puţin 221 de persoane, au anunţat autorităţile, potrivit Reuters.

Recomandări
Screenshot 2026 10 15 140614
Nicușor Dan a anunțat că cele două nave atacate în Marea Neagră, aproape de Sulina, „au fost lovite de două proiectile”

Aflat la Bruxelles, președintele Nicușor Dan a anunțat, joi, că cele două nave comerciale lovite în Marea Neagră, în apropiere de Sulina, au fost atacate cu drone aeriene.

Screenshot 2026 10 15 135241
Șoferi filmați din elicopter în timp ce încălcau Codul rutier, în Mureș. Au rămas fără permis și au primit amenzi usturătoare. VIDEO

Mai mulți șoferi au rămas fără permisul de conducere pentru 60 de zile și au de plătit amenzi după ce au făcut depășiri neregulamentare, încălcând marcajul continuu sau pe cel care indică trecere pentru pietoni, în județul Mureș. 

Vlcsnap 2026 10 15 12h49m44s157
Intervenție contracronometru, în valuri puternice, aproape de Sulina, după incendiul raportat la nava „Wine Trader”

O intervenție contracronometru are loc joi pe Marea Neagră, aproape de Sulina, unde șapte marinari sunt dați dispăruți. Se aflau pe o navă comercială care a luat foc joi dimineață. Comandantul a cerut ajutor.