Reacția lui Oprea, după ce dosarul morţii polițistului Gigină a fost retrimis la DNA

61968595

Fostul vicepremier al României, Gabriel Oprea, a reacționat joi seara, pe Facebook, după ce Tribunalul București a retrimis la DNA dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină.

Astfel, el a opinat că DNA nu avea competenţa de a instrumenta dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină şi că nu există nicio legătură între exercitarea atribuţiilor de ministru şi accidentul rutier, potrivit Agerpres.

„Astăzi, Tribunalul Bucureşti a decis ca dosarul în care, pe nedrept, am fost acuzat de ucidere din culpă să fie restituit Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cursul dezbaterilor, am invocat mai multe excepţii, printre care lipsa competenţei materiale a DNA de a instrumenta această cauză şi nelegalitatea sesizării instanţei datorită neregularităţii rechizitoriului, având în vedere hotărârea definitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că nu există nicio legătură între exercitarea atribuţiilor de serviciu ale funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, pe care o deţineam în 2015, şi accidentul rutier în care şi-a pierdut viaţa poliţistul motociclist", a afirmat Gabriel Oprea.

El a mai susținut că dosarul ar fi fost construit pentru a-l elimina în mod brutal din politică.

„În urma deciziei de astăzi înţelegem, încă o dată, că acest dosar a fost unul politic, un dosar construit fără un fundament legal sau moral, pentru ca o persoană aflată într-o funcţie de demnitate publică în statul român, o poziţie de mare responsabilitate, de ministru al Afacerilor Interne şi vicepremier pentru securitate naţională, să fie eliminată din politică în mod injust, brutal şi de neacceptat într-un stat de drept. Toate acestea, într-o perioadă şi într-un context în care scopul principal al unor oameni şi structuri a fost să înlăture cu orice preţ un guvern performant, dar şi o generaţie întreagă de politicieni, prin mijloace nelegale, aşa cum s-a dovedit în ultima vreme în atât de multe cazuri. Am spus-o de fiecare dată: este regretabil şi, din păcate, ireparabil, faptul că poliţistul Gigină şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier de care - ştim cu toţii, chiar şi cei care vreme de 3 ani au aruncat cu noroi asupra mea - nu sunt vinovat. Înţeleg durerea părinţilor tânărului poliţist, pentru care nu există alinare", a mai scris Oprea.

Tribunalul Bucureşti a decis joi să fie retrimis la DNA dosarul în care fostul vicepremier Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă, în legătură cu accidentul rutier ce a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.

Iniţial, DNA a trimis acest dosar spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă Instanţa supremă şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1. Ulterior, Judecătoria Sectorului 1 a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată, alături de societatea General MPM Impex SRL şi administratorul acesteia, Petre Mazilu, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa", arăta DNA.

Conform procurorilor, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-ar fi produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi - activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.

DNA susţinea că Gabriel Oprea i-ar fi pus pe poliţiştii rutieri care au executat această activitate de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.

Procurorii mai spuneau că Gabriel Oprea este cel care ar fi impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul poliţistului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62013906
Discurs impresionant în limba română susținut de Donald Tusk, președintele Consiliului UE

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a susținut joi seara la Ateneu un impresionant discurs în limba română, cu prilejul ceremoniei de preluare a președinției Consiliului UE de către România.

62013889
Animalele sălbatice, incapabile să își găsească singure mâncare din cauza vremii

Animalele pădurii trebuie ajutate să supravieţuiască în această iarnă grea, spun vânătorii şi voluntarii unei asociaţii de combatere a braconajului din Maramureş.

62013888
Doi politicieni români închişi pentru corupţie, invitaţi la preluarea preşedinţiei UE

Adrian Năstase şi Adrian Severin au venit joi seară la Ateneul Român, la ceremonia oficială de preluare a preşedinţiei UE.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.